Noaptea Muzeelor în Capitală: Expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte
Mai mult de 60 de instituţii din Bucureşti - muzee şi entităţi culturale publice şi private - vor fi deschise în noaptea de sâmbătă pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte, cu prilejul ediţiei 2019 a evenimentului Noaptea Muzeelor.
"Cel mai mult mă bucură că în fiecare ediţie avem consemnat un record în ceea ce priveşte participarea. Anul acesta în Bucureşti avem mai mult de 60 de instituţii. Avem muzee, în primul rând, dar avem şi prieteni ai muzeelor, respectiv librării, galerii, filarmonici, opere, teatre, arhive, studiouri de creaţie, start-up-uri, spaţii care experimentează, tot felul de creativi care vin cu tot felul de surprize artistice, tot felul de experimente, tot felul de inovaţii, jucându-se într-un fel sau altul cu tehnologiile. O să vedeţi peste tot în Bucureşti tot felul de spaţii urbane, camere urbane pline de astfel de experimente. De asemenea, o să avem un cartier creativ care se dezvoltă anual", a declarat Dragoş Neamu, într-o conferinţă de presă susţinută la Muzeul Recordurilor Româneşti, unul dintre spaţiile care participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor.
* Expoziţia "Bucureşti 100", deschisă la Sala Irina Nicolau, un performance al copiilor din corurile Cantus Mundi şi târgul "Tradiţii şi meşteşug", din curtea interioară, dar şi două filme despre artă, în cadrul Cinema Muzeul Ţăranului, se numără printre manifestările oferite publicului de MNŢR, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Intrarea este liberă, între orele 18,00 - 21,00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator).
Anul acesta, expoziţia permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Şoseaua Kiseleff nu a reintrat, încă, în funcţiune.
* Expoziţii temporare, activităţi de colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea Muzeului, precum şi alte surprize, se numără printre propunerile Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" pentru Noaptea Muzeelor, ediţia 2019.
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
Programul special al Nopţii Muzeelor de la această instituţie muzeală va începe sâmbătă, la ora 18,00, şi se va termina la ora 24,00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator). În cadrul acestui eveniment, accesul publicului în expoziţia permanentă a Muzeului va fi gratuit.
Sâmbătă, în intervalul orar 10,00 - 18,00, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" va fi închis.
În Noaptea Muzeelor, vizitatorii Muzeului Antipa vor avea ocazia să admire expoziţia temporară "Rugby, Natural!", realizată de Muzeul de Istorie Naturală din Toulouse, care prezintă elementele naturale identificate în emblemele diferitelor echipe naţionale de rugby şi explică valoarea culturală a simbolurilor naturale, pentru ţările şi populaţiile respective. Organizată în cadrul Sezonului România-Franţa, expoziţia va rămâne în circuitul de vizitare al muzeului până pe data de 30 iunie.
Între orele 18,40 şi 19,00, "Cel mai mic muzeu din România" va putea fi admirat în faţa intrării principale a Muzeului Antipa, evenimentul constând în expunerea timp de 20 minute a unicului exponat al muzeului Madrigal & Cantus Mundi, costumul renascentist de damă Madrigal.
Începând cu ora 21,30 şi până la 22,30 oaspeţii vor fi invitaţi în curtea muzeului să participe la colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale, sub coordonarea specialiştilor din muzeu. Demonstraţiile realizate de către cercetătorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" se vor face numai în condiţii meteo favorabile.
* Spaţiile Cantacuzine, care găzduiesc expoziţiile "Biserica Mănăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate şi artă" şi "Salonul Artelor Decorative" vor fi deschise pentru public de Muzeul Naţional Cotroceni, la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, care va avea loc pe 18 mai.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Ca în fiecare an, vizitatorii vor avea prilejul să descopere crâmpeie din povestea Palatului Cotroceni, parcurgând saloanele regale: Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez şi Sufrageria Regală Cotroceni.
În Salonul Cerchez, oaspeţii vor avea ocazia să vadă sabia de paradă dăruită domnitorului Al. I. Cuza de către principele Serbiei, Mihail Obrenovic, obiectul central din cadrul expoziţiei "România 160. Unirea Principatelor Române".
Programul de vizitare va fi este între orele 17,00 - 23,00. Intrarea este gratuită. Pentru acces, persoanele adulte trebuie să prezinte la intrarea în muzeu un act de identitate în original (CI, paşaport).
* Expoziţii, ateliere pentru copii, proiecţii de filme şi recitaluri vor avea loc pe 18 mai cu ocazia celei de-a doua ediţii a evenimentului Noaptea Muzeelor la Casa Artelor "Dinu Lipatti".
Programul evenimentului va începe la orele 18,00, iar până la miezul nopţii în curtea acestei case boiereşti construită la începutul secolului XX de Petre Antonescu vizitatorii vor avea ocazia să vizioneze expoziţiile "Dinu Lipatti - viaţa şi opera" şi "Istoria Casei Lipatti". Casa Lipatti va fi deschisă pe tot parcursul evenimentului şi pentru vizitarea expoziţiei permanente de tablouri "Dinu Lipatti - familia, profesorii şi prietenii".
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
În intervalul 18,00-20,00, cei mai mici vizitatori sunt aşteptaţi la Atelierele de creaţie pentru copii, iar cei mari la proiecţia filmului documentar "Sonată pentru omul bun" de Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu, o producţie TVR despre viaţa lui Dinu Lipatti.
De la orele 20,00 va avea loc Recitalul Extraordinar "Omagiu lui Dinu Lipatti" susţinut de pianista Mădălina Paşol, în Curtea Casei Lipatti. Începând cu orele 21,30, pe scena din curtea Casei Lipatti vor urca Alin Soica, Liviu Indricău şi Mihai Urzicana, împreună cu pianista Liana Mareş pentru a susţine Recitalul Extraordinar "Noaptea Tenorilor" din cadrul Nopţii Muzeelor la Casa Artelor "Dinu Lipatti".
În ultima parte a serii, de la orele 22,30, va fi prezentat filmul documentar "Dinu Lipatti, muzică şi geniu", realizat de Mihaela Poenaru, un portret emoţionant al celui care a fost pianistul, compozitorul şi pedagogul Dinu Constantin Lipatti.
* Ca instituţie afiliată EuroGeoSurvey, dar şi Reţelei Naţionale a Muzeelor, Institutul Geologic al României, prin Muzeul Naţional de Geologie, participă în fiecare an la evenimentul "Noaptea Europeană a Muzeelor", muzeul pregătind un program de vizitare special, care include activităţi reunite sub genericul "Noaptea Comorilor".
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
Printre acestea se numără: vizitarea expoziţiei permanente în intervalul orar 19,00 - 24,00, vizitarea expoziţiilor temporare "Comori şi mărturii ale preţuirii/Minerale. Artefacte de metale preţioase şi pietre semipreţioase" şi "Comori din adâncuri", o expoziţie cu vânzare de bijuterii, pietre preţioase şi semipreţioase.
În seara zilei de 18 mai, aspectul cotidian al clădirii monument istoric din Şoseaua Kiseleff , numărul 2, va căpăta o înfăţişare şi mai spectaculoasă datorită jocului de lumini şi umbre proiectat pe faţada muzeului, oferind un cadru la fel de diversificat şi colorat precum cel al comorilor expuse.
Accesul în Muzeul Naţional de Geologie are loc în intervalul orar 19,00 - 24,00, în regim de gratuitate.
Organizatorii au anunţat că la ediţia din acest an există o serie de spaţii nou intrate în circuitul Nopţii Muzeului, printre care se numără Muzeul de Artă Recentă (MaRE), Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit Qreator, dar şi Cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".
Lista completă a tuturor muzeelor şi spaţiilor participante la Noaptea Muzeelor este afişată pe site-ul www.noapteamuzeelor.org şi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/.
Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an.
*** Cu ocazia evenimentului ''Noaptea Muzeelor'', poliţiştii Brigăzii Rutiere a Capitalei vor acţiona pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea accidentelor rutiere în zonele din imediata apropiere a obiectivelor culturale, precum şi pe principalele trasee de acces către acestea.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă sporită în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în imediata apropiere a muzeelor şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
Noaptea Muzeelor - numeroase evenimente la instituţiile culturale din ţară (grupaj)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Obiectele din patrimoniul Muzeului Enescu transferate la Palatul Culturii vor fi evaluate și restaurate
Managerul Palatului Culturii - Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Constantin Chituță, a declarat, marți, că obiectele din patrimoniul Muzeului Național 'George Enescu' București care vor fi transferate la Iași urmează să fie evaluate și apoi conservate ori restaurate, urmând ca ulterior să fie depozitate sau expuse publicului.
Iași: Expoziția 'Matisse la Palat', vernisată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă
Litografii, picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, sunt expuse, până pe 10 ianuarie 2027, în cadrul expoziției 'Matisse la Palat' organizată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași.
ICR Londra marchează joi două decenii de activitate printr-un eveniment aniversar special
Institutul Cultural Român de la Londra marchează două decenii de activitate dedicată promovării culturii românești în Regatul Unit printr-un eveniment aniversar special, care reunește expoziția de fotografie 'PAST FORWARD: 20 Years of Romanian Culture in London' și un concert susținut de ansamblul internațional Unicorn Frequency, condus de violonist
Alba: Un instrument de scris extrem de rar, din secolul al II-lea, într-o mini-expoziție la Muzeul Național al Unirii
Un instrument de scris, un stylus utilizat de romani pentru scrierea pe tăblițele cerate, un obiect de bronz extrem de rar prin decor, descoperit în urmă cu trei ani în zona cimitirului din Alba Iulia, poate fi admirat pe durata lunii noiembrie în cadrul unei mini-expoziții, vernisată marți la Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia. Artef
Timiș: Zeci de piese de patrimoniu, prezentate în expoziția 'Costumul popular - o lume țesută în simboluri'
Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara vernisează, joi, o expoziție care prezintă peste 80 de piese din zestrea portului tradițional, între care cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, propunând o incursiune în universul vestimentar tradițional al comunităților din Banat. În cadrul expoziției 'Podoabe din
A început transferul manuscriselor de la Muzeului Enescu' către Complexul Muzeal 'Moldova' din Iași (GALERIE FOTO)
Manuscrisele și celelalte bunuri de patrimoniu ale Muzeului Național 'George Enescu' au început să fie transferate marți la Complexul Muzeal Național 'Moldova' din Iași, unde vor fi păstrate în custodie temporară, în condiții adecvate de depozitare, până la finalizarea lucrărilor de restaurare a Palatului Cantacuzino din Bucure
Irina Rimes, Lidia Buble și The Motans - printre câștigătorii de la Gala Premiilor Muzicale Radio România (GALERIE FOTO)
Irina Rimes, Dora Gaitanovici, Lidia Buble și The Motans s-au numărat printre câștigătorii de la Gala Premiilor Muzicale Radio România, care a avut loc luni seară, la Sala Radio. Evenimentul, prezentat de Irina Baianț și Adrian Nour, a reunit artiști și nume cunoscute ale muzicii românești, iar premiile au recompensat perform
Alianța Națională a Uniunilor de Creatori - apel pentru dublarea finanțării culturii în bugetul pentru anul 2027
Alianța Națională a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) a dat publicității, luni, un apel pentru dublarea finanțării culturii în bugetul pentru anul 2027, în care subliniază că pentru proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor, sumele alocate Ministerului Culturii să fie de cel puțin 0,15% din PIB. 'Apelul nostru este legat
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Mureș: Radiografia manipulărilor din Decembrie 1989, prezentată de magistratul care a instrumentat Dosarul Revoluției
Biblioteca Județeană Mureș a găzduit, luni, lansarea volumului 'Teroriștii din decembrie 1989. Mituri și manipulări', semnat de Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare, procurorul care a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției. 'Ne bucurăm să găzduim la Biblioteca Județeană Mureș lansarea volumului 'Teroriștii din
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
Constanța: Elevii și dascălii din Mangalia, invitați să participe la Festivalul Național de Colinde și Tradiții ' Au venit colindătorii'
Festivalul Național de Colinde și Tradiții 'Au venit colindătorii' - ediția a II-a se va desfășura la Mangalia, pe 12 și 13 decembrie, municipalitatea invitând cadrele didactice și elevii să fie parte din acest proiect. Primăria Mangalia a informat, luni, că Festivalul Național de Colinde și Tradiții 'Au venit colindătorii' reprezintă
Muzeul Național de Istorie a României va fi restaurat în cinci ani; lucrările ar începe la începutul anului 2028
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va intra în proces de restaurare și consolidare, la începutul anului 2028 urmând să înceapă efectiv lucrările, iar în aproximativ cinci ani, instituția muzeală va deveni cel mai important monument istoric consolidat și restaurat din România. Suma alocată acestui proiect depă
Tompa Gabor, directorul Festivalului Internațional de Teatru 'Interferențe': Teatrul are sarcina de a promova dialogul
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Teatru 'Interferențe', organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, va avea loc în perioada 10 - 22 noiembrie și va prezenta producții din 14 țări. Directorul general al Teatrului Maghiar din municipiu, regizorul Tompa Gabor, director artistic al festivalului, a precizat că și pentru
FOTO/VIDEO Ioana Ciocan: Coiful de la Coțofenești - în faza finală a restaurării; va fi prezentat de Ziua Culturii Naționale
Un eveniment de prezentare a Coifului princiar getic de la Coțofenești, aflat înaintea ultimei etape a restaurării, s-a desfășurat, luni, la Muzeul Național de Istorie a României, ministrul Culturii, Ioana Ciocan, anunțând cu acest prilej că prețiosul artefact va putea fi admirat în cadrul unei expoziții organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale








