Documentarul AGERPRES "Marea Unire - România, la 100 de ani", proiectat în premieră, în prezenţa Custodelui Coroanei, Margareta

Documentarul AGERPRES "Marea Unire - România, la 100 de ani" a fost proiectat joi, în premieră, în prezenţa Custodelui Coroanei, Margareta, şi a principesei Maria, evenimentul având loc la CinemaPro din Capitală.
Directorul general AGERPRES, Alexandru Giboi, a declarat, înainte de proiecţie, că filmul este "sută la sută despre emoţii".
"Ce facem în seara asta din punctul meu de vedere nu este doar nou, este un moment memorabil. Suntem la începutul anului 2018, anul Centenarului, şi AGERPRES marchează aceste moment printr-un film-eveniment, un film care defineşte o perioadă, un film care ajută publicul să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat acum o sută de ani şi nu doar acum o sută de ani. O să aveţi o surpriză pe parcursul filmului", a detaliat el.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Giboi a apreciat că documentarul este unul care "ne pune pe gânduri şi ne face să ne gândim la viitor, de fapt", deoarece trecutul "ne învaţă cum să evoluăm şi ne îndreaptă paşii în direcţia cea bună".
"La AGERPRES e vorba de evoluţie. E un cuvânt care pe mine aproape că mă obsedează, îl repet şi nu doar că îl vorbesc, încerc să îl şi implementez în tot ceea ce am făcut în ultimii ani", a spus directorul Agenţiei Naţionale de Presă.
Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Totodată el a vorbit despre munca din culisele acestui demers. "Filmul acesta, la fel ca şi alte proiecte editoriale pe care le-am avut şi pe care le vom avea în continuare în acest an cu ocazia Centenarului, reprezintă, practic, încununarea unei munci şi aş vrea să le mulţumesc celor care l-au realizat", a adăugat directorul AGERPRES.
Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în documentarul realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost realizat acest deziderat al românilor.
Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.
Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Materialul nu punctează doar ziua de 1 Decembrie 1918, ci şi actele premergătoare Marii Uniri. De asemenea, arată cum a fost împărţită România Mare şi care a fost impactul economic, cultural, dar şi în viaţa de zi cu zi a românilor de peste hotare.
Filmul ilustrează dramatismul anilor 1940-1941, cu ruperea graniţelor şi cu deportările, condamnările la închisoare şi despărţirea familiilor.
Unele imagini provin din arhive istorice, iar altele au fost făcute în casele oamenilor, în muzee, prin filmări din dronă, fiind folosite fotografii istorice, precum şi unele imagini din Arhivele Naţionale. Filmările şi montajul au durat un an.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Documentarul "Marea Unire - România, la 100 de ani" este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alex Vintilescu.
La finalul proiecţiei au venit pe scenă cei din echipa filmului şi câţiva dintre protagoniştii documentarului. Membrii echipei au vorbit despre provocările acestui proiect şi despre cât de mult i-au emoţionat cei care au fost subiectul filmului. Pe de altă parte, cei ilustraţi în documentar au vorbit despre ceea ce îi leagă de ţara noastră şi despre faptul că, indiferent de contextul istoric, ei s-au simţit şi se vor simţi mereu români.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
În foaierul cinematografului a fost prezentată expoziţia de fotografie "România: Evoluţie" - ediţie specială pentru Centenarul Marii Uniri. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volum despre creștin-democrație, conservatorism și provocările populismului extremist - lansat pe 13 mai, la BCU
Volumul colectiv 'Creștin-democrația, conservatorismul și provocarea extremelor', coordonat de Klaus Welle, președintele Consiliului Academic al Wilfried Martens Centre din Bruxelles și dr. Federico Ottavio Reho, coordonator strategic și cercetător principal la Wilfried Martens Centre, va fi lansat, pe 13 mai, în Aula Magna a Bibliotecii Centrale Univer
Corul de Copii Radio, desemnat Ambasador al Anului Național al Copilului, cu ocazia aniversării a 80 de ani de activitate
Corul de Copii Radio și dirijorul Răzvan Rădos au susținut, sâmbătă, un concert aniversar de 80 de ani, pe scena Sălii Radio, ocazie cu care li s-a mulțumit de către reprezentanți ai Guvernului și UNICEF, informează Ministerul Culturii. Grupul vocal a primit titlul de Ambasador al Anului Național al Copilului pentru contribuția excepțion
Patriarhul Daniel l-a primit în vizită de rămas bun pe Ambasadorul Republicii Iranului la București
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, l-a primit vineri, 9 mai, în vizită de rămas bun, la Reședința Patriarhală, pe ambasadorul Republicii Iranului la București, Sadat Meidani, informează Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Potrivit sursei citate, la începutul întrevederii, Patriarhul Rom
Muzeul Satului organizează, de sâmbătă până pe 18 mai, evenimente dedicate împlinirii a 89 de ani
O serie de evenimente menite să marcheze împlinirea a 89 de ani de la înființarea Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti' vor fi organizate, de sâmbătă până pe 18 mai, în cadrul instituției muzeale. Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului transmis AGERPRES, ceremonia oficială de deschidere a Zile
'Străzi deschise', pe Calea Victoriei: Mașini retro, magie și concert Irina Sârbu
Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, în contextul evenimentului 'Străzi deschise', care propune vizitatorilor spectacole de magie și animație, ateliere de origami, mașini de colecție și un concert Irina Sârbu. Sâmbătă, de la ora 14:00, publicul este invitat la expoziția 'Fabricat în România',
Radu Petrovici, managerul Teatrului Național de Operetă: Pentru anul viitor - un musical bazat pe albumul 'Cantafabule'
Managerul general al Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian', Radu Petrovici, a anunțat vineri premierele pentru stagiunea 2025 - 2026 și proiectul pe care-l va realiza cu Josef Kappl, opera rock după dublul album 'Cantafabule' al formației Phoenix. 'Vreau să încep în stagiunea 2025 - 2026 cu anunțurile cele mai im
CNA: 43 de eliminări de materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok, Facebook, YouTube și Instagram
Consiliul Național al Audiovizualului a decis să transmită, în perioada 28 aprilie - 9 mai, 43 de ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok, Facebook, YouTube și Instagram. ''Consiliul Național al Audiovizualului - CNA, având calitatea de unică autoritate de reglementare a conținutului audiovizual, inc
VIDEO Iași: Arhitectul Palatului Culturii, readus la viață cu ajutorul tehnologiei și IA, întâmpină vizitatorii și răspunde la întrebări
Arhitectul Palatului Culturii din Iași, Ioan D. Berindey, a fost readus la viață prin intermediul holografiei și inteligenței artificiale și întâmpină, începând de vineri, vizitatorii edificiului cultural, răspunde la întrebări și chiar poate recita poezii dacă este solicitat. Vizitatorii Palatului Culturii au ocazia unică î
'Iona' de Marin Sorescu, cu Kuranosuke Sasaki, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Odeon, pe 30 și 31 mai
Spectacolul 'Iona' de Marin Sorescu, cu traducere literară din limba română în limba japoneză semnată de Mayo Nishiike și Florin Grancea, în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentat pe 30 și 31 mai, la Sala Majestic a Teatrului Odeon. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, spectacolul este o coproducție Teatrul Naționa
Bihor: Expozița 'Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism', din 16 mai la Oradea
Aproape o sută de bibelouri și obiecte din sticlă folosite pentru 'înfrumusețarea' interioară a caselor în perioada comunistă vor face obiectul expoziției temporare 'Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism', ce va fi vernisată pe 16 mai în Muzeul Orașului Oradea. Cei doi curatori -
Călin Pop a lansat single-ul 'Locul retras'
Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single, intitulat 'Locul retras'. ''Locul retras' este un cântec care are povestea mea, a celor din jurul meu, a celor ca și mine. Cei care suntem învățați cu valoarea, frumosul și firescul, demnitatea, onestitatea și onoarea. Cei ce-
'Pop Simfonic' - vineri, la Arenele Romane din Capitală
Paula Seling, Misha Miller, Holy Molly și Pasha Parfeni concertează în cadrul show-ului 'Pop Simfonic', vineri, de la ora 20:00, la Arenele Romane din București. Pe scena bucureșteană vor mai urca Mihail, Cătălin Josan și Ana Cernicova alături de Orchestra Națională de Tineret a Moldovei și 50 de muzicieni de peste Prut și Rom&ac
Patriarhul Daniel - mesaj pentru Papa Leon: Suntem pe deplin convinși că veți continua să promovați dialogul
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de felicitare Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea, în care își exprimă deplina convingere că noul Suveran Pontif va continua să promoveze 'spiritul dialogului, al păcii și al cooperării între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă'.
VIDEO Documentarul 'O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde' a deschis Festivalul Filmului European
Documentarul 'O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde', regia Mark Cousins, peliculă câștigătoare a celei mai recente ediții a Festivalului de film de la Karlovy Vary, a deschis, joi seară, la Cinema Luceafărul, cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Filmului European. 'Avem o ediție record cu multe î
PF Daniel: Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei - ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință
Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei constituie o zi de recunoștință pentru toți cei care au susținut și au adus contribuția lor la înființarea acesteia și o ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință între românii aflați de o parte și de alta a Prutului, transmite Patriarhul Bisericii Ortodoxe R