Corul Madrigal prezintă Turneul naţional de Paşte ''Săptămâna Patimilor'', în patru oraşe din ţară
Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" va prezenta, în premieră, Turneul naţional de Paşte "Săptămâna Patimilor", sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu şi Cezar Verlan, în perioada 13-16 aprilie, informează un comunicat transmis AGERPRES. Spectacolul va fi prezentat în Arad - 13 aprilie, la Filar
VIDEO Daniel Jinga (ONB): Baletul 'Raymonda' este unul dintre cele mai importante titluri, foarte dificil
Spectacolul "Raymonda" de Alexander Glazunov, regia şi coregrafia Maki Asami, va fi prezentat, în premieră, sâmbătă, la Opera Naţională din Bucureşti. "Baletul 'Raymonda' este unul dintre cele mai importante titluri, un titlu foarte dificil, un titlu pe care puţine companii de balet îşi permit să îl abordeze"
Iaşi: Lucrările a zeci de artişti români şi străini, expuse la Romanian Creative Week
Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti, dezvăluie două mari surprize pregătite pentru ediţia din acest an, programată la Iaşi în perioada 20 - 30 mai, şi anume expoziţiile Maelstrom şi SinCronia, care vor încânta publicul cu lucrările inedite a zeci de artişti români şi internaţionali.
Ediţie-pilot a Zilelor Filmului Maghiar la Braşov în weekend, la Cinema Astra
Festivalul Zilele Filmului Maghiar se va desfăşura anul acesta, în premieră, la Braşov, sub egida Institutului Liszt - Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, în perioada 8-10 aprilie, la Cinema Astra. Organizatorii au selectat patru filme, printre care şi pelicula "Valan - Valea Îngerilor", din 2019, care cuprinde imag
Muzeul Naţional Cotroceni lansează înscrierile pentru concursul ''Cotroceni Creativ Junior''
Muzeul Naţional Cotroceni lansează miercuri sesiunea de înscrieri la cea de-a treia ediţie a concursului de arte vizuale "Cotroceni Creativ Junior". Tema principală a concursului, care se adresează elevilor pasionaţi de arta grafică, aflaţi în ciclurile gimnazial şi liceal, este aniversarea a 100 de ani de la încoronarea regil
Monede în ediţii limitate, fotografii de epocă, hărţi şi săbii vechi, adjudecate la o licitaţie Artmark
O sabie Kai gunto, cu teacă, din perioada Showa, Japonia, din 1933, a fost cel mai bine vândut lot la licitaţia de artă istorică organizată online, marţi seara, de casa Artmark. Piesa rară, de colecţie, a fost adjudecată la 4.250 de euro. De asemenea, la un preţ ridicat a fost cumpărată o sabie de ofiţer de cavalerie, cu teacă, purtând cifrul Regel
Concert caritabil Timpuri Noi, Stema şi ''Bebe Astur şi invitaţii'', la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti
Un concert caritabil susţinut de trupele Timpuri Noi, Stema şi "Bebe Astur şi invitaţii" va avea loc joi, de la ora 19,00, la Casa de Cultură a Studenţilor, în cadrul campaniei umanitare "Implică-te! Cei de lângă noi au nevoie de ajutor!". Din set-list-ul concertului nu vor lipsi piese ca "NATO", "România&qu
Alba: Fotografii realizate de Samoilă Mârza cu edificarea Catedralei Încoronării, expuse la Sala Unirii
Mai multe fotografii realizate de "fotograful Unirii", Samoilă Mârza, în care sunt surprinse diferite etape de edificare ale Catedralei Încoronării, precum şi cu demolarea unei părţi din zidul vestic al cetăţii Alba Iulia, în preambulul demarării construcţiei propriu-zise, au fost expuse, marţi, la Sala Unirii din Alba Iulia.
Brăila: Peste 2,5 tone cu produse igienico-sanitare şi alimente, colectate de preoţi şi credincioşi pentru Ucraina
Peste 2,5 tone cu produse igienico-sanitare şi alimente au fost colectate de preoţii şi credincioşii din judeţul Brăila şi trimise pentru cetăţenii ucraineni refugiaţi sau pentru cei rămaşi în Ucraina şi au de suferit din cauza războiului, potrivit unui comunicat de presă remis de Arhiepiscopia Dunării de Jos. "La iniţiativa ierarhu
Ioan-Aurel Pop: Preşedinţia Academiei Române e o răspundere excepţională; proiectele strategice merg înainte
Academicianul Ioan-Aurel Pop, reales marţi într-un nou mandat de preşedinte al Academiei Române, afirmă că încrederea acordată de membrii Adunării Generale reprezintă o mare răspundere şi dă asigurări că proiectele strategice ale instituţiei vor merge înainte. "Realegerea a fost dificilă pentru mine, în primu
Artmark: Lucrări semnate de Piliuţă, Baba şi Guguianu - scoase la licitaţie
Lucrări semnate de maeştrii Corneliu Baba, Constantin Piliuţă, Sabin Bălaşa, Ştefan Câlţia, Ion Iancuţ, Ion Irimescu sau Marcel Guguianu sunt scoase la vânzare în licitaţia unei colecţii de artă contemporană, organizată pe 12 aprilie de Casa Artmark. Potrivit Artmark, caracterul colecţiei şi valoarea conservatoare a preţurilor de pornire ale
Braşov: Seară de muzică argentiniană, cu un virtuoz al bandeonului, la Filarmonică
Filarmonica Braşov a pregătit pentru joi, 7 aprilie, o seară de muzică argentiniană, în cursul căreia publicul va putea să-l audă pe virtuozul bandeonului Marcelo Nisinman, discipol al celebrului muzician Astor Piazzolla. Conform unui comunicat remis marţi de instituţia braşoveană de cultură, în concertul de joi seara, orchestra simfonică v
Ioan-Aurel Pop - al doilea mandat de preşedinte al Academiei Române
Academicianul Ioan-Aurel Pop a fost ales marţi într-un nou mandat de preşedinte al Academiei Române, cu durata de patru ani. Alegerile au avut loc prin vot secret, în cadrul Adunării Generale întrunite în Aula Academiei Române, începând cu ora 10,00. Potrivit unui comunicat transmi
Premiile Gopo sprijină creatorii de film din Ucraina prin intermediul campaniei ''Uniţi prin film''
Industria cinematografică din România îşi exprimă solidaritatea faţă de creatorii de film din Ucraina prin intermediul campaniei "Uniţi prin film", la cea de-a XVI-a ediţie a Premiilor Gopo. Potrivit unui comunicat al Galei Premiilor Gopo transmis AGERPRES, iubitorii de cinema se pot implica, prin intermediul campaniei, în ajutorare
''Ursul păcălit de vulpe'' - în premieră pe 10 aprilie, la Teatrul "Ion Creangă"
Spectacolul "Ursul păcălit de vulpe", în regia lui Andrei Răduţ, va fi prezentat, în premieră, pe 10 aprilie la Sala mică a Teatrului "Ion Creangă". Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, spectacolul va fi prezentat şi pe 8 aprilie, în avanpremieră. Echipa de creaţie a spectacolului propune o cheie







