Bistriţa-Năsăud: Serbările medievale se întorc în cetatea Bistriţei după şase ani
Vechea cetate a Bistriţei îşi va recăpăta atmosfera medievală la sfârşitul acestei săptămâni, cu ocazia reluării festivalului organizat de Asociaţia culturală Bistriţa Medievală, după şase ani de absenţă. Potrivit comunicatului de presă remis miercuri de organizatori, Serbările Bistriţei Medievale revin, între 23 şi 25 iunie, cu un prog
Cluj: Invitaţi de pe marile scene ale Europei la Opera Aperta
Cea de a VII-a ediţie a Opera Aperta debutează, joi, cu o ediţie în care spectacolele clasice întâlnesc tehnologia şi invită publicul să exploreze zone artistice noi. "Cele 4 zile de festival reunesc la Cluj artişti recunoscuţi pentru roluri memorabile. Baritonul italian Simone Piazzola va prelua rolul lui Rigoletto, în care timbru
TM2023/ Timiş: Filarmonica Banatul, obligată să renunţe la unele concerte în urma tăierii bugetului alocat
Managerul general al Filarmonicii Banatul din Timişoara, Ovidiu Andriş, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că diminuarea cu peste 8 milioane de lei a bugetului local alocat activităţilor culturale va afecta grav activitatea concertistică a instituţiei, în anul Capitalei Culturale Europene, ceea ce înseamnă şi renunţarea la evenimente cu participare int
Iaşi: O nouă ediţie a Târgului naţional de ceramică 'CUCUTENI-5000'
În perioada 23-25 iunie, în Parcul Copou din Iaşi, va avea loc cea de-a XL-a ediţie a Târgului naţional de ceramică "CUCUTENI-5000" şi cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de fanfare. Potrivit organizatorilor, scopul celor două manifestări îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele
Sprijin financiar pentru unităţile de cult din România, proiect adoptat de Senat
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, un proiect care vizează stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România. Potrivit Expunerii de motive, de la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea ş
Iaşi: Aproximativ 1.700 de copii din familii nevoiaşe, în 'Tabăra Marea Vieţii', cu ajutorul unui preot
Primii 150 dintre cei 1.650 de copii care provin din familii defavorizate din judeţul Iaşi au ajuns pe litoral cu ajutorul proiectului intitulat "Tabăra Marea Vieţii", derulat de preotul Dan Damaschin, paroh la una din maternităţile din municipiul reşedinţă. Copiii şi adolescenţii incluşi în programul "Marea Vieţii" s
Ziua Iei/ Mureş: Cămăşi cu ciupag cu valoare de tezaur naţional, expuse la Muzeul Etnografic din Reghin
Muzeografii de la Muzeul de Etnografie ''Anton Badea'' din Reghin lucrează la amenajarea expoziţiei ''Cămaşa cu ciupag - de la câmp la veşmânt", dedicată Zilei Iei, în cadrul căreia vor expune mai multe cămăşi cu ciupag roşu din colecţie, trei dintre acestea făcând parte din tezau
Covasna: Colocvii, simpozioane, expoziţii documentare, lansări şi prezentări de carte în cadrul Zilelor "Andrei Şaguna"
Peste 60 de oameni de ştiinţă şi cultură din ţară, dar şi din străinătate vor participa la manifestările organizate în cadrul celei de-a 31 ediţii a Zilelor "Andrei Şaguna", care vor avea loc în perioada 24 iunie - 23 iulie în judeţul Covasna. Potrivit organizatorilor, programul va cuprinde evocări, colocvii, simpozioane, expoziţii
Sălaj: Spadă care ar putea fi din Epoca Bronzului, descoperită de un detectorist
O spadă datând, cel mai probabil, din Epoca Bonzului a fost descoperită recent, în Sălaj, de către un bărbat, cu ajutorul unui detector de metale. Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) Sălaj precizează marţi, într-un comunicat de presă, faptul că spada a fost predată luni, Primăriei Zalău, de către cel care a găsit-o. În cursul acelei
Neamţ: Tetraevanghelul caligrafiat şi miniat pe pergament de ieromonahul Spiridon, în centrul expoziţiei ''Biserica Domnească 525 ani de istorie''
Tetraevanghelul caligrafiat şi miniat pe pergament de ieromonahul Spiridon, în urmă cu cinci secole, va fi în centrul expoziţiei "Biserica Domnească 525 ani de istorie", ce va fi găzduită de Muzeul de Artă Piatra-Neamţ. Expoziţia va fi organizată de Complexul Muzeal Naţional Neamţ, în c
DANS ÎN IE / Cămaşa oltenească, reper de vestimentaţie rafinată şi obiect de colecţie
Cămaşa oltenească, element de patrimoniu care poartă în sine istoria locului şi a neamului, de multe ori uitată prin lăzile de zestre sau prin poduri, continuă să rămână atât un semn de reprezentare în lume, cât şi un reper de vestimentaţie şi obiect de colecţie. În Dolj, vetre importante ale costumului popu
DANS ÎN IE / Tinerii bihoreni - îndrumaţi să descopere frumuseţea jocului şi portului popular
Ia este mai puţin întâlnită în ţinuturile bihorene, unde este înlocuită cu cămaşa, pentru că ia, ca şi obiect de îmbrăcăminte, nu este specifică în cultura tradiţională din Ţara Crişurilor. "În Bihor, nu avem ie, ci spăcel sau spătoi (cămaşa). Costumul popular este confecţionat din pânză de
Festivalul de teatru de stradă ''B-FIT in the Street!'' revine, în perioada 30 iunie - 2 iulie, la Bucureşti
Festivalul de teatru de stradă ''B-FIT in the Street!'' revine, în perioada 30 iunie - 2 iulie, la Bucureşti, după o pauză de trei ani, transformând oraşul într-o scenă cu zeci de spectacole din Spania, Franţa, Italia şi Olanda, la care vor participa peste 200 de artişti, informează Primăria Capital
DANS ÎN IE/ Ansamblul ''Buciumaşii'' de la Spulber, păstrători ai unei tradiţii unice din Munţii Vrancei
Cei care participă la diverse festivaluri folclorice din Ţara Vrancei au posibilitatea să întâlnească un ansamblu popular inedit - douăzeci de bărbaţi, copii şi bătrâni laolaltă, care se disting în mulţime atât prin costumele populare foarte vechi, cusute cu îndemânare şi migală, cât prin i
DANS ÎN IE/ Dolj: Ansamblurile folclorice locale încearcă să readucă în comunitate portul şi jocurile populare uitate
Ansamblurile folclorice locale din judeţul Dolj, care funcţionează cu sprijinul primăriilor şi al consiliilor locale, încearcă să readucă în rândul comunităţii atât portul, cât şi jocurile populare uitate. Specialiştii spun că în ultimii 20 de ani s-a produs o revigorare a activităţii artistice în alt








