Expoziţia ''România-Polonia, un secol de istorie'' - de săptămâna viitoare, la Muzeul Naţional de Istorie
Expoziţia "România - Polonia, un secol de istorie. Mareşalul Jozef Pilsudski şi Familia Regală a României", care reuneşte peste o sută de bunuri de patrimoniu din cele două ţări, se va deschide pe 5 decembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. Printre personalităţile prezente la eveniment, organizat de MNIR
Editura Trei: Peste 15 traduceri din literatura universală în cadrul imprintului 'Anansi. World Fiction', la Gaudeamus
Peste 15 titluri din portofoliul "Anansi. World Fiction", imprint al Editurii Trei, aşteaptă iubitorii de literatură universală, în perioada 4 - 8 decembrie, la Târgul de carte Gaudeamus, pentru a se bucura de cele mai noi apariţii editoriale şi de întâlniri cu scriitori, critici literari şi traducători. Lista
Maramureş: Acces gratuit la Muzeul Judeţean în acest weekend, la expoziţii şi filme cu teme istorice
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş va fi deschis publicului pentru vizitare gratuită în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, a informat, joi, instituţia. Conform unui comunicat transmis de Muzeu, în cele două zile, publicul va avea ocazia sa viziteze expoziţiile permanente şi temporare, inclusiv cea dedicată Maramureşului şi Marii
Festivalul Johann Strauss - pe 11 ianuarie 2025, la Ateneul Român
Un concert aniversar extraordinar care celebrează 200 de ani de la naşterea lui Johann Strauss II va avea loc pe 11 ianuarie 2025 la Ateneul Român, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Johann Strauss, informează pagina de Facebook a evenimentului. Programul serii include lucrări precum Franz Lehár - Giuditta - Freunde, das Leben
Expoziţia multisenzorială 'World Unseen' - din 4 decembrie, la Muzeul 'Grigore Antipa'
Expoziţia "World Unseen", care aduce arta fotografică mai aproape de oameni, dincolo de limitele percepţiei vizuale, va fi vernisată la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" pe 4 decembrie, de la ora 11,00, informează un comunicat transmis AGERPRES. "World Unseen" este o expoziţie multisenzorială ce
Ştefan Bănică a lansat melodia 'Crăciun Fericit!'
Ştefan Bănică a lansat, alături de Răzvan Vasilache, Bogdan Tudor şi Virgil Ianţu, melodia "Crăciun Fericit!", informează un comunicat Roton transmis, miercuri, AGERPRES. "E o piesă energică, care te face să dansezi şi-ţi dă o stare de veselie, de bună dispoziţie, stare pe care o regăseşti în atmosfera sărbătorii de Crăciu
Muzeul Naţional de Artă al României - deschis de Ziua Naţională; acces gratuit la galeriile permanente şi expoziţiile temporare
Muzeul Naţional de Artă al României va fi deschis de Ziua Naţională a României şi oferă acces gratuit în galeriile permanente şi expoziţiile temporare. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, vizitatorii vor putea parcurge, între orele 11,00 şi 19,00, sediul central al muzeului dar şi cele trei muzee-satel
Târg de Sfântul Nicolae - săptămâna viitoare, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Târgul de Sfântul Nicolae, la care au fost invitaţi să participe peste 80 de meşteri din toate zonele ţării - olari, lingurari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori, va avea loc, în perioada 6 - 8 decembrie, la între orele 10,00 - 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid sau ideologii politice
Biserica Ortodoxă Română a transmis, miercuri, o serie de recomandări arhiereilor, preoţilor, diaconilor, monahilor şi monahiilor în perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, cărora, potrivit hotărârilor Sfântului Sinod, le este interzis, printre altele, să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în ca
TNB: A murit actorul Andrei Ionescu; avea 96 de ani
Actorul Andrei Ionescu a decedat la vârsta de 96 de ani, anunţă, miercuri, Teatrul Naţional din Bucureşti. Acesta a fost căsătorit cu actriţa Ileana Stana Ionescu. ''Ne despărţim astăzi cu durere de actorul Andrei Ionescu, cel care ne-a fost coleg şi prieten şi care a slujit scena Teatrului Naţional din Bucureşti c
Timiş: Castelul Huniade din Timişoara va intra în circuitul turistic cultural transfrontalier
Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timişoara şi singura construcţie medievală din municipiu, va intra în circuitul turistic cultural transfrontalier după ce, miercuri, consilierii judeţeni au aprobat cererea de finanţare pentru proiectul intitulat "Trasee culturale şi turistice integrate în zona transfrontalieră", care va beneficia de o
'Amintiri de la bunici', expoziţie inedită cu obiecte aduse de angajaţii Complexului Muzeal Arad
Complexul Muzeal Arad organizează o expoziţie inedită, care va fi deschisă vineri şi va cuprinde obiecte vechi aduse de acasă chiar de angajaţii instituţiei, după ce le-au adunat de la bunici sau alte rude, între acestea numărându-se costume populare, fotografii, monede, obiecte de gospodărie sau icoane. Expoziţia "Amintiri de
Evenimente dedicate scriitoarei Nina Cassian, la ARCUB; expoziţie şi lansare de album centenar
Expoziţia "Nina Cassian - 100 de ani, 100 de chipuri" va fi vernisată miercuri, de ziua poetei, ocazie cu care va fi lansat şi albumul centenar realizat de Alice Năstase Buciuta, ultima editoare cu care scriitoarea a colaborat personal. ''În data de 27 noiembrie, chiar de ziua Ninei Cassian, la ora 18,00, va avea loc ve
Bihor: Concertul simfonic al Filarmonicii orădene, 'Contraste şi confluenţe', dirijat de croatul Andrej Vesel
Concertul simfonic de joi al Filarmonicii de stat Oradea, denumit "Contraste şi confluenţe", va prezenta lucrările a trei compozitori din curente diferite, dar care totuşi se întâlnesc în anumite puncte de confluenţă şi va fi condus de tânărul dirijor permanent al instituţiei, croatul Andrej Vesel. Potrivit unui comunicat de p
Lucrarea ''Ţărăncuţă odihnindu-se'' de Nicolae Grigorescu, în licitaţie la 100.000-200.000 de euro
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" de Nicolae Grigorescu va fi pusă în vânzare la preţul estimativ de 100.000-200.000 de euro la licitaţia de iarnă organizată, pe 12 decembrie, de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă şi online. Potrivit Artmark, "Ţărăncuţă odihnindu-se" aparţine anilor 1870, când Nicolae Grigorescu a studiat






