logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Lidia Bodea (Asociația Editorilor), despre Bookfest: 155 de expozanți vor propune aproximativ 450 de evenimente

Imagine din galeria Agerpres

Directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, reprezentanta Asociației Editorilor din România (AER), a anunțat miercuri că ediția a XVIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura între 28 mai și 1 iunie în Pavilionul B2 de la Romexpo, reunește 155 de expozanți, care vor propune aproximativ 450 de evenimente.

'Bookfest 2025 înseamnă 155 de expozanți, 5.300 metri pătrați din cei 15.000 pe care îi are pavilionul dedicat Salonului Internațional al Cărții, amenajați cu spații pentru lansări, cu scene deschise dezbaterilor. Una peste alta, ne apropiem în acest an de 450 de evenimente, ceea ce pentru cele cinci zile ale Salonului de Carte înseamnă foarte mult', a declarat Bodea la conferința de presă dedicată evenimentului, desfășurată la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Ea a salutat participarea Portugaliei ca țară invitată de onoare la această ediție a Bookfest, o ocazie specială pentru cititorii români de a redescoperi literatura portugheză și de a explora diversitatea culturală lusitană, prin intermediul cărților, autorilor, traducătorilor și editorilor care vor lua parte la eveniment.

'E o bucurie că sărbătorim împreună majoratul Salonului Bookfest și dacă doriți să vă sărbătorim în avans, pentru că 10 iunie, deci nu foarte departe de Bookfest-ul nostru, e ziua Portugaliei, o zi nu întâmplător aleasă, ca trimițând la cultura multiseculară a Portugaliei, o zi legată de Camoes, nu întâmplător. (...) Din câte știu, vor fi și filme portugheze, deci, din când în când, publicul va putea lua pauză de la răsfoit, citit sau ascultat lansări, prezentări de carte, pentru a se întâlni cu cinematografia din Portugalia', a mai spus reprezentanta AER.

Cuvinte de salut au transmis ambasadorul Portugaliei la București, Paulo Cunha Alves, și directorul Institutului Camoes, Ana Rita Sousa.

'Prezența Portugaliei la Bookfest se va strădui să întărească legăturile culturale și literare dintre Portugalia și România și să consolideze locul literaturii portugheze în rândul publicului cititor român. (...) Am creat un program bogat care se străduiește să satisfacă un public larg, atrăgându-i pe cei deja familiarizați cu literatura portugheză, precum și pe cei care probabil vor întâlni literatura portugheză pentru prima dată.Vă invit pe toți să participați la Bookfest și să vizitați standul nostru, acolo veți avea acces nu numai la o gamă largă de literatură portugheză, ci și veți putea interacționa cu limba portugheză și cu cultura portugheză mai largă', a spus diplomatul lusitan.

El a anunțat că va exista și o 'Casa Portuguesa', unde va fi servită mâncare tipic portugheză, precum și o expoziție de ceramică tipic portugheză de la Vista Alegre, un brand istoric cu tradiție.

Despre programul propus de Portugalia, a cărei participare la Bookfest are loc sub mottoul 'Unde marea s-a sfârșit și pământul așteaptă' (cuvintele care încheie romanul 'Anul morții lui Ricardo Reis' de Jose Saramago, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din anul 1998), a vorbit traducătoarea Simina Popa, care a precizat că acest 'mic festival' va reuni 25 de evenimente, lista invitaților portughezi incluzând atât numele unor scriitori îndrăgiți de cititorii români, dar și autori netraduși încă în limba română, alături de o serie de profesioniști ai pieței de carte lusitane.

Zilele de 28 și 29 vor fi dedicate breslei profesioniștilor, care vor participa la o serie de dialoguri între invitații portughezi și profesioniști români vizând teme precum jurnalismul și antreprenoriatul cultural, lectura ca unealtă de dialog și democrație, consolidarea diversității culturale etc, a precizat Simina Popa.

A doua jumătate a târgului - din 30 mai până pe 1 iunie - va fi dedicată evenimentelor pur literare, urmând ca scriitorii portughezi să dialogheze cu cei români, la stand fiind expusă o gamă foarte largă de genuri și perioade istorice, de la poezie portugheză de secol XII până la cele mai noi romane publicate în Portugalia și trecând prin teatru, cărți pentru copii. Doi dintre laureații prestigiosului Premiu Jose Saramago se vor întâlni cu cititorii români la Bookfest. Este vorba despre Jose Luis Peixoto, cel care a câștigat premiul în anul 2001, și de Goncalo M. Tavares, laureatul din 2005, ambii traduși cu succes în limba română.

În cadrul conferinței, Oana Boca Stănescu, coordonatoarea campaniei de comunicare, moderatorul evenimentului, a anunțat că, la standul Portugaliei, cititorii vor putea completa un 'pașaport', urmând ca, prin tragere la sorți, un singur cititor să beneficieze de o călătorie în Portugalia.

Programul de vizitare al Salonului Bookfest va fi următorul: miercuri, 28 mai: 10:00 - 20:00; joi, 29 mai: 10:00 - 20:00; vineri, 30 mai și sâmbătă 31 mai: 10:00 - 21:00; duminică, 1 iunie: 10;00 - 20:00.

Un proiect co-finanțat de Ministerul Culturii, Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

La edițiile internaționale anterioare, țările invitate de onoare au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, Italia și Republica Moldova.

Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Marin Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Afisari: 876

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 06-11-2026 16:18

Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes

Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.

Cultura - Media 06-11-2026 16:07

Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos

Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat

Cultura - Media 06-11-2026 15:35

Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate

Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi

Cultura - Media 06-11-2026 15:13

Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am

Cultura - Media 06-11-2026 13:26

Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'

Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.

Cultura - Media 06-11-2026 12:24

'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare

Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope

Cultura - Media 06-11-2026 12:18

Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'

Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare

Culte 06-11-2026 10:10

Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S

Cultura - Media 05-11-2026 20:04

Arta și frumusețea păpușilor japoneze, într-o expoziție la MNAR; 67 de exponate, reunite în patru secțiuni

Expoziția de artă tradițională japoneză intitulată ''Ningyo: arta și frumusețea păpușilor japoneze'' va fi vernisată vineri, la Muzeul Național de Artă al României. Evenimentul este organizat de Ambasada Japoniei, Japan Foundation și Muzeul Național de Artă al României. Vernisajul va avea loc, de la 18:00, în pr

Cultura - Media 05-11-2026 16:47

Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor la sarcofagul roman descoperit la Constanța

Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor și a demersurilor de conservare a sarcofagului roman al unui copil, găsit intact la Constanța, astfel încât această descoperire excepțională să poată fi studiată și valorificată în condiții adecvate. 'Un sarcofag roman descoperit intact la Constanța dezvăluie povestea unui copil care a t

Cultura - Media 05-11-2026 16:07

Mureș: Orașul Luduș a închis temporar biblioteca publică, după ce bibliotecara și-a dat demisia

Primăria orașului Luduș a decis să suspende activitatea bibliotecii publice, după ce și-a dat demisia singura bibliotecară rămasă în urma reducerilor drastice de personal. 'Noi am făcut o reducere de personal în urmă cu un an, un an și jumătate, din cauza faptului că am scris foarte multe proiecte, am implementat foarte multe p

Cultura - Media 05-11-2026 15:08

Timiș: Maestrul Iosif Todea se retrage de la pupitrul dirijoral al Corului 'Ion Românu', după trei decenii

Melomanii vor avea privilegiul audiției unui Concert aniversar de excepție - 'Construcții istorice' -, joi, de la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, care va marca retragerea maestrului Iosif Todea de la conducerea Corului 'Ion Românu'. Programul concertului aniversar reunește trei dirijori și

Cultura - Media 05-11-2026 14:26

Bihor: Prima ediție Bookfest la Oradea, în perioada 5-8 noiembrie: 30.000 de volume, evenimente și invitați de prestigiu

Oradea găzduiește, în premieră, Salonul de Carte Bookfest, un eveniment care aduce în oraș peste 30.00 de volume, nume importante ale literaturii și culturii române, autori internaționali, lansări de carte, dezbateri și întâlniri cu publicul.

Cultura - Media 05-11-2026 13:24

Prahova: Tabloul lui Grigorescu evaluat la 3,5 lei - piesa de rezistență a expoziției 'Comorile Prahovei'

Tabloul 'Peisaj' al lui Nicolae Grigorescu, înregistrat în evidența contabilă a Muzeului Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' cu valoare de 3,5 lei, va fi piesa 'de rezistență' a primei ediții a expoziției 'Comorile Prahovei', a anunțat, joi, președintele Consiliul Județean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu.

Cultura - Media 05-11-2026 13:04

Dolj: Târgul Tradițional de Toamnă revine la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova, pe 7 noiembrie

Muzeul Olteniei din Craiova organizează sâmbătă, 7 noiembrie, cea de-a III-a ediție a Târgului Tradițional de Toamnă, eveniment găzduit de Cula Izvoranu-Geblescu din localitatea Brabova, județul Dolj. Manifestarea își propune să reconstituie atmosfera târgurilor de odinioară și să readucă în atenția publicului tra