Opera Națională Română din Timișoara (ONRT) le va dezvălui celor care îi vor trece pragul în zilele de 3 mai și 14 mai, de la ora 15:00, în tururile ghidate, povești adevărate din istoria clădirii, despre incendiile prin care aceasta a trecut, atelierul de pictură, dar și întâmplări din culisele scenei.

Florin Emilian Brînzei, referent de specialitate PR al ONRT, a relatat, pentru AGERPRES, că fiecare tur include opriri în sala de spectacole, dar și în alte locuri unde publicul nu are acces în mod obișnuit.

'Cei care ne vor vizita vor avea prilejul de a urca și pe scenă, în loja oficială, foaiere și vor putea intra în culise, să vadă cabinele de machiaj, perucherie, în Balconul Operei, atelierul de pictură. Vor avea întâlnire cu Marius Bernecker, membru al orchestrei, care va face o scurtă prezentare a instrumentului la care cântă (violoncel) și cu Adrian Boba, membru al corului Operei timișorene, care le va povesti oaspeților ce stă în spatele unei cariere, cât trebuie să repete, care este programul unui artist înaintea spectacolului, câte ore repetă etc', a explicat Florin Emilian Brînzei.

De asemenea, vor fi prezentate costumele din opera 'Paiațe' de Ruggero Leoncavallo, spectacol în concert programat pentru sâmbătă seara, în cadrul celei de-a XLIX-a ediții a Festivalului Internațional 'Timișoara Muzicală'.

Istoria clădirii ONRT are un specific unic în Europa, sub aceeași cupolă ființând și cele trei teatre, Teatrul Național și cele de Stat, german și maghiar.

'Pentru 60 de minute, vizitatorii vor avea ocazia să asiste și la repetiții, să admire decorurile spectaculoase și să se bucure de momente inedite alături de artiștii Operei cărora le pot adresa întrebări despre minunata lor profesie, de artist, fie că vorbim despre soliști vocali, despre instrumentiști sau balerini. Aceste tururi sunt organizate în preajma datei înființării ONRT, pe 27 aprilie 1947', punctează Florin Emilian Brînzei.

Lumea a avut nevoie de spectacol, de circ, de comedianți, păpușari și măscărici care să o scoată preț de câteva ceasuri din cotidianul cenușiu traversat de malarie, ciumă sau holeră.

La mijloc de secol XVIII, în cetatea eliberată deja de sub turci de către habsburgi, sosesc trupe vieneze de teatru care prezintă vodeviluri și alte felurite comedii de stradă sau prin diferite locuri, pentru ca din 1761, la etajul noii Primării Rasciene (sârbești) de atunci, pe locul actualului liceul german, să se construiască și o mare sală care va deveni cea mai căutată locație pentru trupele de teatru care ajungeau în oraș.

Aici își are începuturile viața lirico-dramatică a Timișoarei, unde spectacolele se dădeau în limba germană, numărul impresarilor începe să crească, făcându-și loc și opereta, opera, mai apoi baletul.

În 'Istoria a două secole de teatru liric la Timișoara', Nicolae Ivan menționează faptul că anul 1766 trece prin primul foc viața teatrală a cetății, fiind cuprinse de flăcări sala de spectacol din Primăria Rasciană, dar și apartamentul alăturat în care locuia impresarul Josef Hasenhut, a cărui soție tocmai aștepta să nască acasă, după cum se obișnuia. Este momentul în care necesitatea construirii unei săli de spectacol devine subiect în atenția autorităților.

Va fi refăcută clădirea iar din 1780, teatrul din Timișoara, primul de pe teritoriul actual al României, își va desfășura aici stagiunile permanent, până în anul 1875, când se deschide noul Teatru 'Franz Joseph', actualul Palat al Culturii (sediul ONRT), ridicat de arhitecții vienezi Hermann Helmer și Ferdinand Fellner în stilul Renaissance, constructori a numeroase săli de teatru din Europa, între care cele de la Budapesta, Viena sau Odessa.

Paștile anului 1880 aduc în oraș, pe 30 aprilie, comedia maghiară 'Domnia femeilor' de Szigligeti, care se termină cu un incendiu ce mistuie noul teatru.

Helmer și Fellner vor reconstrui edificiul ars iar din decembrie 1882 publicul aristocrat se va bucura din nou de spectacole într-o sală cu cortină confecționată din fier, dar care era prevăzută și cu mai multe ieșiri în caz de incendiu.

În octombrie 1920, teatrul arde din nou. Desele incendii sunt de înțeles, ținând cont că iluminatul se făcea cu gaz. De acum, s-au păstrat doar fațadele laterale ale vechii clădiri, fațada teatrului fiind refăcută cu actuala înfățișare după planurile arhitectului Duiliu Marcu, în stil neobizantin. Atunci au fost acoperite și două nișe care flancau intrarea principală, în care erau montate două statuete ce înfățișau, cel mai probabil, muzele ce patronau arta spectacolului.

'Cele două incendii majore prin care a trecut clădirea (în anii 1880 și 1920) au adus distrugeri majore. Legenda spune că unul dintre incendii ar fi fost produs de la o lumânare lăsată nesupravegheată. Pentru a evita producerea incendiilor a fost montată o cortină metalică din fier, după primul incendiu, care cântărește câteva tone, tocmai pentru a izola atelierele, scena, ateliere de spațiul de joc, pentru a proteja sala. Cortina se lasă în fiecare seară la ora 23:00 și se ridică a doua zi, la ora 7:00. În tavanul scenei există câteva rezervoare de apă care au rolul de a inunda scena în cazul în care se declanșează un incendiu. Se verifică anual funcționalitatea, iar la final de stagiune rezervoarele se golesc de apă, scena este învelită în folie, apa scurgându-se înspre scurgerile de pe strada Alba Iulia. Este 'ploaia pe scenă'', a detaliat pentru AGERPRES Florin Emilian Brînzei.

Vizitatorii vor putea admira și un punct muzeal al ONRT, lângă foaierul de la primul etaj, în patru vitrine fiind reprezentate cele mai semnificative documente - caiete-program, registre, afișe, medalii, distincții, premii atribuite ONRT de-a lungul anilor, iar în alte cinci - costumele care au făcut glorie.

'Muzeul reflectă o adevărată istorie a ONRT. Am alcătuit o vitrină care să conțină elemente legate de primul spectacol, 'Aida' (G. Verdi), titlu cu care ne identificăm. Sunt expuse cinci costume care, la rândul lor, au fost salvate din garderoba de costume a instituției. (...). Publicul poate vedea două costume din 'Aida' - unul purtat de mezzosoprana Marilena Chirici în rolul Amneris și unul purtat de solistul Nicolae Popescu în rolul Regelui, un costum din 'Otello' (G. Verdi), purtat de maestrul Corneliu Murgu, unul din 'Faust' (Charles Gounod), purtat de mezzosoprana Aura Twarowska și unul de balet, Lebăda neagră, 'Lacul Lebedelor' (P.I. Ceaikovski), purtat de Rodica Murgu. Toate costumele au fost confecționate în atelierele proprii de producție', explică Florin Emilian Brânzei.

Asemeni oricărei opere de artă, Palatul Culturii din Timișoara s-a născut din foc, a fost modelat de flăcări și s-a înălțat întotdeauna din propria-i cenușă, asemeni păsării Phoenix, pentru că în eterna cetate parfumul rozelor s-a împletit cu armonia muzicii și cu arta spectacolului dramatic într-un fermecător și unic balet multicultural și multietnic. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)