Severin (CNA) despre eliminarea clipului video al lui Marius Tucă: Nu ar trebui sancționate opinii jurnalistice
Georgică Severin, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a transmis, luni, o opinie separată față de decizia CNA referitoare la eliminarea materialului audiovizual intitulat 'Democrația a fost călcată în picioare', publicat pe canalul MariusTucaShow de pe platforma YouTube.
Severin, care declară că susține 'o interpretare mai largă a libertății presei', consideră că 'trebuie privilegiat dreptul la liberă exprimare', iar CNA 'nu ar trebui să sancționeze opinii jurnalistice'.
'Fiind singurul membru al CNA care a votat împotriva eliminării acestui material în ședința din 26 martie 2025, îmi mențin poziția exprimată prin vot. Consider că, sub acoperirea unor temeiuri juridice interpretabile, s-a încălcat principiul protejării dreptului la opinie și la liberă exprimare, garantat de articolul 30 din Constituția României. Afirmațiile lui Marius Tucă, deși formulate într-un limbaj dur (ex. 'lovitură de stat'), reprezintă o critică legitimă la adresa unor decizii instituționale care pot fi percepute ca fiind netransparente sau nefundamentate juridic. Spre deosebire de poziția CNA, care a calificat materialul drept 'dezinformare gravă' ce subminează autoritățile constituționale și ordinea publică, consider că acest editorial video este o expresie a libertății de opinie, protejată de Constituție, și nu o încălcare a normelor jurnalistice sau legale', a transmis Georgică Severin, într-o postare pe Facebook.

CNA nu ar trebui să sancționeze opinii jurnalistice, indiferent de cât de polemice sau exagerate ar fi acestea, atâta timp cât nu incită la violență și nu încalcă în mod clar alte limite legale bine definite, susține Severin.
'Actuala abordare a CNA, care invocă Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) și Legea audiovizualului pentru a justifica eliminarea conținutului, creează un precedent periculos. Această decizie introduce o diferențiere arbitrară între materialele publicate în format scris sau text online, care rămân legale, și cele publicate în format video, care sunt considerate ilegale. Astfel, CNA ajunge să decidă legalitatea unui material în primul rând în funcție de suportul pe care este difuzat, și nu în funcție de conținutul său', a afirmat Georgică Severin.
El susține 'o interpretare mai largă a libertății presei' și consideră că 'CNA trebuie să manifeste o mai mare prudență în sancționarea opiniilor jurnalistice din spațiul online'.
'În concluzie, afirmațiile lui Marius Tucă, chiar dacă pot fi considerate exagerate, se încadrează în rolul critic al presei și nu justifică o intervenție precum eliminarea conținutului. Spre deosebire de poziția exprimată de majoritatea membrilor CNA, care pune accent pe responsabilitatea jurnalistică și pe protecția ordinii existente, cred că trebuie privilegiat dreptul la liberă exprimare și dreptul de a pune sub semnul întrebării temeinicia juridică a deciziilor instituțiilor statului, indiferent de contextul existent', a mai transmis Georgică Severin.
Într-un comunicat transmis luni AGERPRES, Consiliul Național al Audiovizualului reiterează că își menține decizia de a solicita platformei YouTube să acționeze împotriva conținutului ilegal analizat (materialului audiovizual cu titlul 'Democrația a fost călcată în picioare' de pe platforma de partajare a materialelor video YouTube, canal Mariustucashow@mariustucashow - n.r.).
Potrivit CNA, considerentele care au stat la baza deciziei majoritare a Consiliului conform căreia materialul video analizat reprezintă conținut ilegal, în sensul că este un conținut cu caracter de dezinformare gravă, au la bază prevederile Directivei privind serviciile audiovizuale, jurisprudența CEDO, Constituția României, Legea Audiovizualului nr. 504, precum și normele deontologice ale profesiei.
'Declarația jurnalistului este una dintre cele mai grave forme de manipulare a discursului public. Se face confuzie între opinie și fapt, se aduc acuzații nefondate unor instituții fundamentale ale statului și se transmite publicului o realitate alternativă construită doar pe percepții personale radicalizate. Este un caz flagrant de încălcare a deontologiei jurnalistice, în care se impune sancționare proporțională, nu pentru a limita exprimarea, ci pentru a proteja spațiul democratic și încrederea în instituțiile statului. Conform tuturor standardelor - profesionale, legale, democratice - această comunicare este o dezinformare clară și trebuie tratată ca atare', se mai arată în comunicatul CNA. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concursul Enescu: Marin Alsop, una dintre cele mai importante dirijoare contemporane, în premieră la Ateneu
Una dintre cele mai importante dirijoare contemporane, Marin Alsop, discipolă a lui Leonard Bernstein, se va afla joi la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, la Ateneul Român, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, la concertul final dedicat Secțiunii Compoziție. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Marin
Retrospectiva Festivalului Anonimul, în perioada 2 - 6 septembrie, la București, Timișoara, Porumbacu de Sus și Mila 23
Retrospectiva celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, care a avut loc în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, se va desfășura în perioada 2 - 6 septembrie la București, la Cinema Elvire Popesco, la Timișoara, pe terasa Cinema Studio, precum și la hub-ul cultural A Lu' Escana din Porumbacu de Sus și la Muzeul Iv
ProEtnica: Expoziție despre bătălia de la Mohaci, în Cetatea Sighișoara
Bătălia de la Mohacs și consecințele sale în Europa Centrală constituie tema unei expoziții care a fost vernisată în Cetatea Medievală Sighișoara, în cadrul Festivalului intercultural ProEtnica, aflat la cea de-a XXV-a ediție. Evenimentul, realizat de Deutsches Kulturforum Ostliches Europa (Forumul Cultural German pentru Euro
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - între 31 august și 3 septembrie, la București
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București, în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, sub tema 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos'. Aproximativ 2.400 de tineri cu vârste între 16 și 35 de an
Buzău: Cercetările arheologice în situl unde au fost descoperite 'Lupul de la Cârlomănești' și 'vasul regelui B...'
Muzeul Județean Buzău a demarat cercetări arheologice în situl Cârlomănești-Cetățuia, unde au fost descoperite anterior 'Lupul de la Cârlomănești', o remarcabilă piesă a artei geto-dacice, și un fragment de vas de provizii pe care a fost incizată, în limba greacă, mențiunea 'vasul regelui B...'. Potrivit
ICR sărbătorește Ziua Limbii Române la București și în străinătate, prin evenimente pentru toate vârstele
ICR sărbătorește Ziua Limbii Române, la București și în străinătate, prin evenimente pentru toate vârstele - ateliere pentru copii, conferințe, concerte, spectacole, proiecții de film și întâlniri literare. Cu ocazia Zilei Limbii Române, sărbătorită pe 31 august, ICR lansează 'un maraton cultural' la
Muzici din Armenia, Franța, Turcia, Polonia, Serbia și din spațiul cultural arab, la Balkanik Festival
Muzici din Armenia, Franța, Republica Moldova, România, Turcia, Polonia, Serbia și din spațiul cultural arab vor răsuna, de vineri până duminică, pe malul Lacului Tei, la cea de-a 13-a ediție a Balkanik Festival. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, festivalul transformă Parcul Tei într-un spațiu dedi
Teleorman: Volumul 'Doruri în straie de îngeri', al poetului George Băicoianu, lansat cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria
Volumul 'Doruri în straie de îngeri', semnat de poetul George Băicoianu și apărut anul acesta la Editura Armonii Culturale, a fost lansat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Marin Preda' Teleorman, cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria. 'Volumul 'Doruri în straie de îngeri' este o antolog
Gala Tânărului Actor - HOP începe, joi, la Constanța
Cea de-a XXIX-a ediție a Galei Tânărului Actor - HOP începe joi, la Constanța, 25 de tineri actori urmând să se întreacă pentru trofeele galei. Evenimentele se vor desfășura la Sala Studio - BCR a Teatrului de Stat Constanța, de la ora 18:00, iar gala de decernare a premiilor, programată pe 30 august, va avea loc în același spațiu
Clinton Liberty, Danielle Rose Russell, Amita Suman și alți actori, la Comic Con București
Clinton Liberty, Danielle Rose Russell, Amita Suman, Hannah New și Luke Pasqualino completează lista invitaților internaționali anunțați pentru ediția din acest an a Comic Con, care va avea loc la Arena Națională din București, între 11 și 13 septembrie. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de organizatori, actorii se vor întâlni cu fani
Mureș: La 25 de ani de existență, Festivalul Intercultural ProEtnica își deschide porțile pentru toate minoritățile naționale
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural ''ProEtnica 2026'', care începe miercuri în Cetatea Medievală Sighișoara, marchează 25 de ani de la debutul manifestării dedicate păcii interetnice și dialogului intercultural în România și reunește reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în R
Bihor: Teatrul Szigligeti Oradea deschide noua stagiune cu premiere și spectacole pentru toate vârstele
Teatrul Szigligeti din Oradea pregătește noua stagiune 2026/2027 cu 15 premiere ale Trupei Szigligeti, Ansamblului Profesionist Nagyvárad și Trupei Lilliput, alături de spectacole de teatru, operetă, dans și teatru de păpuși, a anunțat miercuri conducerea teatrului maghiar. Printre premierele Trupei Szigligeti se numără ''MARO
Mureș: Festivalul Vâltoarea Mureșeană aduce programe culturale și de divertisment pentru toate vârstele
Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Vâltoarea Mureșeană (Forgatag) debutează miercuri la Târgu Mureș, oferind publicului programe culturale pentru familii și de divertisment, dedicate tuturor categoriilor de vârstă, până duminică seara, a informat Asociația pentru Târgu Mureș, organizatorul evenimentului. Sub mott
Filmul ''Fjord'', în regia Cristian Mungiu, prezentat la Oslo/PIX Film Festival din capitala Norvegiei
Filmul ''Fjord'', regizat de Cristian Mungiu și câștigător al Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2026, va închide Oslo/PIX Film Festival, eveniment cinematografic care se desfășoară în capitala Norvegiei până pe 30 august. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Institutul Cultural Româ
Timiș: Noaptea Muzeelor la Sat va fi marcată în șase case memoriale, muzee și colecții de artă
A patra ediție a Nopții Muzeelor la Sat va fi marcată sâmbătă, în județul Timiș, în șase case memoriale, muzee și colecții de artă, unde vor avea loc tururi ghidate, ateliere de meșteșugari și porți deschise publicului, de la ora 21:00 până după miezul nopții. Muzeul Național al Banatului din Timișoara deschide porțile












