Istoria oricărui loc poate fi privită ca o înșiruire de tablouri care surprind scene din geneza, dezvoltarea, momentele de glorie, bătăliile câștigate sau pierdute, personalitățile care l-au marcat, iar Banatul, fie că vorbim despre cel aflat sub stăpânirea habsburgică sau despre cel contemporan, de după 1918, are și el o reprezentare remarcabilă în iconografie, mai ales începând cu secolul al XVIII-lea, când se poate vorbi despre începuturile picturii propriu-zise din această zonă.

Odată cu retragerea turcilor, se fondează aici școli de zugravi români care vor fi pregătiți pentru pictarea noilor biserici creștine, iar cronicile relatează despre vestita școală de pictură religioasă a lui Vasile Diaconovici Loga, bunicul marelui pedagog bănățean C.D. Loga, discipolii acesteia fondând, la rândul lor, alte școli. Cu ei începe șirul de artiști bănățeni care au format școala primitivă a picturii românești din această provincie.

În paralel cu artiștii plastici trecuți prin școli din țară ori de dincolo de granițe, care vor așeza pe pânze crâmpeie din Banat, aici a existat și o pleiadă de artiști fără studii de specialitate, dar înzestrați cu un har aparte, care s-au alăturat, pe rând, artei naive, cum au fost Mihai Vintilă sau Viorel Cristea.

Secvențe din viața Banatului au surprins și alți plasticieni, precum Traian Brădean, Joseg Klein, Franz Bittenbinder sau Ștefan Jager, ultimul fiind supranumit 'pictorul șvabilor bănățeni', el descriind în imagini întreaga istorie a acestor etnici, de la momentul colonizării până la începutul anilor '60 ai veacului trecut.

Unul dintre acești artiști pasionați de culoare este Sofia Dorogostaisky, care a așezat pe diferite suporturi de lucru, de la hârtie la pânză, în diferite tehnici, scene ale satului bănățean, de la Dunăre și Insula Ada Kaleh la Mureș, fiind cucerită predilect de peisaje și mai puțin de portret.

Despre Sofia 'Doro', așa cum își semna artista exponatele din perioada consacrată, se vorbește puțin în lumea artei plastice, deși a realizat o adevărată antropologie a satului bănățean în lucrările sale.

Patru dintre tablourile semnate de ea au fost donate Regelui Mihai I.

Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara găzduiește, din 5 februarie până la mijlocul lunii aprilie, expoziția 'Satele bănățene în viziunea artistei Sofia Dorogostaisky', în semn de omagiu adus unui talent desăvârșit și unei vieți dedicate artei.

Leonard Dorogostaisky, fiul artistei, a depănat, pentru AGERPRES, amintiri despre activitatea mamei sale.

'Prin forța împrejurărilor, mama a avut preocupări multiple. Fiind membră a Cenaclului Romul Ladea, la un moment dat, ei au organizat mai multe tabere și împreună cu colegii ei au abordat satul. În anii 50, înainte de a mă naște eu, tata o lua mereu în inspecțiile școlare pe care le făcea în zona Banatului. Tata era profesor de franceză, dar și-a încheiat acea carieră - am găsit documente cu titlurile de cărți pe care trebuia să le scoată din biblioteca școlară și a liceului din Oravița și a fost detașat la Buzău, dar el a refuzat. S-a angajat într-o cooperativă de credit, dispăruseră băncile în anii comunismului și singura formă de împrumut bancar erau acest fel de case de ajutor reciproc, cooperativele de credit, cooperative meșteșugărești și de consum. Erau la Mehadia, iar tata o mai lua când mergea în inspecție. Din acea perioadă avem un prim exponat, care reprezintă o linie de tren, pentru că era cam singurul mijloc de transport, atunci nu era nici asfalt pe toate drumurile. La Moldova Veche, au fost primele excursii, ajungeai seara la Orșova, a doua zi dimineața alergai la Ada Kaleh, insula care pe atunci exista și pe care mama a pictat-o de pe malul Dunării. Lucrările originale de la Ada Kaleh și cele din zona Cazanelor le-am donat, recent, muzeului din Drobeta Turnu-Severin. În lucrările Sofiei avem o comparație, o evoluție a modului în care picta în 1957 și cum a reluat tema în 1990. Este un zoom simplificat. Aceste lucrări au, în opinia mea, o valoare istorică. De aceea, după această expoziție de la Muzeul Satului Bănățean, le voi dona, pentru că aici își găsesc locul', a explicat fiul artistei.

Trecând printre simezele MSB, ai senzația că nu mai e nevoie să ieși în câmp pentru a simți cum crește firul de iarbă, cum se leagănă lanurile de grâu, cum se încarcă de aur și aramă copacii sau cu câtă vigoare intră în țară Dunărea, la Cazane. Toate acestea se regăsesc în pastelurile Sofiei Doro.

Într-un instantaneu al artistei, parcurgem o uliță din Mehadia și ne întrebăm cine i-ar fi făcut în anii 50 o poză. Se văd aranjamentele de la geamuri, cum era împodobită poarta. Dacă privim același desen revăzut în anii 90, remarcăm că poarta nu mai este.

În altul, descoperim secvențe ale vieții culturale din ruralul bănățean, într-o perioadă în care satul era încă pur, fără discoteci sau alte mijloace de distracție, iar teatrul ambulant și festivalurile corale coagulau comunitatea.

'Prin expoziția aceasta, arăt și evoluția în timp a lucrărilor. Sunt unele de la început, un amestec, aproape o pictură naivă, un pastel, un creion colorat. Pe spate scrie că este o căsuță din Teiuș, care prezintă o soție îmbrăcată popular ducând pe cap un coș, ceea ce astăzi nu mai avem. Sunt căsuțe care arată interesant și care surprind unele detalii etnografice. Regăsim pe simeze și o lucrare care nu este peisaj. Este singura pictură în ulei, din anii '60. Noi am locuit în cartierul Teiuș din Caransebeș. Erau invitate coruri, cele din Banat erau renumite. În acest tablou mă regăsesc și eu lângă mama. În perioada interbelică, oameni cu bani au început să construiască vile pentru a le închiria, dar era și un amestec și de sălașe, de case, grădini, vie. (...) Erau astfel de evenimente în acea lume a satului, când nu existau discoteci și care adunau multă lume. Această realitate surprinsă atunci de mama nu mai există. Este un document', a relatat Leonard Dorogostaisky.

Anii 50 au fost grei, cu cartele pentru pâine, nu era hârtie de desen, nu erau culori și atunci Sofia Doro a desenat și pe hârtie de o calitate mai redusă. Făcea desene mici, miniaturi, pentru că în anii '50 nu putea umbla cu șevaletul sub braț, putând fi bănuită inclusiv de 'spionaj'.

'Era pe malul Dunării și au arestat-o grănicerii. Era perioada lui Tito și vigilența securității era maximă: pictează spionii ca să surprindă scene, secrete. Unele lucrări au dispărut. Primele au fost deja apreciate, au ajuns în expoziție la București și nu s-au mai întors. Avea vreo 14 tablouri și cele mai frumoase, vreo 10, nu s-au mai întors. A fost ceva dramatic', punctează Leonard Dorogostaisky.

Fiind o femeie credincioasă, din creațiile Sofiei dedicate satului bănățean nu putea lipsi biserica, un semn al unității și al identității românilor. Acest semn al credinței creștine este surprins în mai multe localități, între care Biled, Topla, Teiuș, Săvârșin, Nădrag, Mehadia sau Deta.

Artista a lăsat în urmă peste 2.400 de schițe, lucrări de grafică în cărbune, desene, pasteluri, uleiuri, dintre care 1.000 sunt înrămate. Păstrarea lor este însă foarte complicată.

Dorel Micle, directorul MSB din Timișoara, a remarcat, pentru AGERPRES, că satul bănățean de câmpie sau montan, reprezentat în pictura Sofiei Doro, creează o frescă istorică, pentru că ea a reușit să surprindă satul bănățean autentic al anilor '50-'60, perioadă în care era încă autentic.

'După Revoluție, satul s-a modernizat, s-a transformat, este într-o dinamică continuă. Nu știu dacă e bine sau rău. Mă gândesc că există un progres și evoluția este firească. Este mare lucru să avem un crâmpei din satul bănățean, lucruri care în curând vor face istorie. Deja ele sunt istorie. Multe dintre aceste lucrări vor face patrimoniului MSB mai interesant. Sofia Dorogostaisky a surprins ca un topograf toată zona rurală a Banatului, de la Ada Kaleh și Cazane până la morile de apă, zonele forestiere, lanuri de grâu. Nuanțele folosite sunt pale, efemere, ale toamnelor, sau culorii vii, puternice, roșu, roz. Este o expoziție de artă, dar avem de-a face și cu o expoziție de antropologie culturală. Autorul revine asupra acelorași peisaje și vedem intervenția antropică, a omului asupra locului, a satului, între anii 1950-2000. Este o frescă de antropologie culturală, de mărturii etnografice. De aceea am și vrut să o găzduim', a detaliat Dorel Micle.



Sofia Dorogostaisky s-a născut în 5 februarie 1922 la Dinăuți, județul Hotin, România (acum în Ucraina), într-o familie de origine rusă (Goncearov). Tatăl era tâmplar, mama învățătoare și bunicul din partea mamei era constructor de biserici.

În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, în primăvara anului 1944, ea a ajuns la Oravița, unde s-a căsătorit cu Casimir Dorogostaisky, profesor de limba franceză. În 1953, familia s-a mutat la Caransebeș, unde a locuit până în 1967. Atât zona Oraviței, cât și cea a Caransebeșului vor reprezenta teme de inspirație pentru numeroase lucrări ale artistei.

În 1968, familia s-a stabilit la Timișoara, iar la vârsta senectuții Sofia Dorogostaisky a fost acceptată la Școala Populară de Artă din oraș, în clasa artistei plastice și graficienei Xenia Eraclide Vreme.

Sofia Dorogostaisky a pictat până la 86 de ani, fiind oprită să se mai aplece asupra șevaletului din cauza unei avansate cataracte. A murit în anul 2013, la vârsta de 91 de ani, la Timișoara. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)