Dorina Rusu este autoarea biografiei romanțate 'Constantin Tănase. Un om serios' (2024), dedicată celebrului actor român de scenă și vodevil, figură cheie a teatrului românesc de revistă, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 145 de ani.

Cartea este construită cu multă răbdare în jurul figurii actorului, urmărind multiplele aspecte ale personalității acestuia și rolul complex pe care Constantin Tănase l-a jucat în societatea timpului său, fiind nu doar actor, ci și director de teatru, fondator de sindicat, filantrop, personalitate iubită și apreciată în toate straturile sociale.


AGERPRES: Cum v-a venit ideea să scrieți o biografie romanțată despre Constantin Tănase? De ce Constantin Tănase?

Dorina Rusu: Mi-am dorit să scriu o carte pentru colecția Biografii romanțate de la Polirom încă din momentul în care a lansat-o Adrian Botez, în urmă cu câțiva ani. Fiecare carte pe care am citit-o din această colecție mi-a dat șansa să privesc dintr-o perspectivă nouă personalitățile respective din cultura noastră, din literatură, muzică, teatru sau pictură.

Am ales să scriu despre actorul de revistă Constantin Tănase, întemeietorul teatrului 'Cărăbuș', pentru că mă interesează politica și pentru că m-a fascinat modul în care biografia lui de actor este profund legată de politică, deși el nu a fost niciodată membru al vreunui partid, nu a ținut partea vreunui partid sau a vreunui politician și nu a primit subvenții de la stat.

Și a mai fost un lucru care m-a făcut să-l aleg pe Tănase: am vrut să merg pe urmele legendei care spune că actorul ar fi fost omorât de ruși, din cauza cupletului său celebru: 'Rău a fost cu was ist das/Da-i mai rău cu davai ceas/ De la Nistru pân' la Don/Davai ceas, davai palton/ Davai ceas, davai moșie/Harașo tovărășie.'

AGERPRES: Există o notă la sfârșitul cărții despre Constantin Tănase în care enumerați sursele documentare de care v-ați folosit, dar și o bibliografie. Cât de greu a fost să vă documentați, de unde ați început?

Dorina Rusu: A fost un proces lung, însă mai degrabă fascinant decât greu. Mi-a plăcut fiecare moment al acestei călătorii. Am început cu Nicolae Carandino și Ioan Massoff, care au scris cărți despre Tănase. Mi-am conturat un portret, dar nu complet.

Cartea lui Carandino se oprește în anul 1939, în timp ce cartea lui Massoff a apărut în 1947, ceea ce înseamnă că el nu a putut scrie nimic despre problemele cu care s-a luptat Tănase în ultima perioadă a vieții lui, din august 1944 până în august 1945, când a murit, în contextul în care comuniștii se aflau deja la putere. Nici măcar despre problemele lui Tănase cu legionarii nu a putut scrie.

Și chiar dacă au urmat mai multe ediții, toate au apărut în comunism și niciuna nu a mai adus nimic nou. Am mai găsit apoi o carte de George Mihalache, nu prea des citată, dar care conține câteva informații importante.

Ca să-mi fac propriile idei despre cine era Tănase și pentru a trece dincolo de clișee, am citit zeci de articole din ziarele vechi din arhiva digitală Arcanum și am căutat să-l înțeleg citindu-i interviurile. Sunt multe, pentru că Tănase era o mare vedetă a acelor vremuri.

Am căutat informații în cărțile de memorii ale actorilor, cântăreților sau politicienilor contemporani cu el. Chiar și unele pasaje scurte mi-au fost de folos, uneori, ca să-mi întregesc ideea despre cum era perceput ca om și ca actor.

Am citit cărți și articole despre Primul Război Mondial, în mod special despre retragerea din 1916, despre Bucureștiul sub ocupație germană și despre refugiul de la Iași. Am căutat, din nou, cărți pe care le știam despre politica și despre atmosfera din București în perioada interbelică și după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Am citit tot ce am găsit despre Josephine Baker. Pentru documentarea cu privire la luptele cu tauri, am citit cartea lui Hemingway 'Moarte după-amiaza'. Am vrut să înțeleg ce l-a fascinat pe Tănase în asemenea măsură, încât să riște să aducă corida în orașul 'miticilor'.

Foarte puține informații am găsit, în schimb, despre ultimul an din viața actorului. Sau, în orice caz, prea puține dintre acelea pe care le căutam. A trebuit să reconstitui viața lui din august 1944 până în august 1945 pornind de la informații din cărți și documente despre evenimentele istorice care l-au afectat ca director, care și-a văzut teatrul bombardat, și ca actor care a dat piept cu ocupația rusească, ca om care și-a pierdut prieteni dragi, ca tată care și-a văzut unul dintre copii în pericol de moarte.

AGERPRES: Ce v-a frapat cel mai mult, în timp ce vă documentați, din povestea vieții acestui mare actor de teatru de revistă?

Dorina Rusu: Am descoperit un personaj, unul mult mai interesant și mai complex decât mi-aș fi putut imagina sau decât îl știam din clișeele care circulă despre el. A fost nu doar un actor de revistă care a râs de prostia tuturor, dar și un director de teatru cu un simț artistic ieșit din comun și un manager cu o viziune de afaceri cu mult înaintea vremii lui.

A fost, de asemenea, un șef de sindicat care a făcut multe pentru breasla actorilor, un om generos care i-a ajutat pe cei săraci, care a construit școli și biserici. A fost și foarte curajos: a făcut spectacole pe front, pe marginea tranșeelor și a cântat pentru răniți, în spitale. A adus-o la București pe Josephine Baker, într-un moment în care prezența pe scenă a unei artiste de culoare, semi-dezbrăcată stârnea scandal în multe orașe europene. A fost primul și singurul care a avut curajul să aducă la București luptele cu tauri. O decizie neinspirată, dar curajoasă.

Cunoștea și aducea la București tot ce era nou în Europa, în domeniul lui. Glumea mult și își iubea semenii, dar îi plăceau, în egală măsură, și liniștea și singurătatea, de care se bucura destul de rar. Cred că mai importantă decât orice a fost descoperirea că, deși trăia din comedie, era un om foarte serios și responsabil. De asta am și dat cărții titlul care pare a intra în contradicție cu ideea pe care oamenii o au despre el.

AGERPRES: Care dintre episoadele sau aspectele vieții lui Constantin Tănase vi s-au părut cel mai greu de scris?

Dorina Rusu: Fără îndoială, cel mai greu mi-a fost să scriu despre ultimul lui an de viață. Din ziua în care am început documentarea până în ziua în care am predat manuscrisul, am căutat informații despre cupletul împotriva rușilor și despre felul în care a murit.

Am vorbit cu oameni care ar fi putut să știe ceva concret despre asta, am căutat în cărți, în arhivele Siguranței, în dosarele despre abuzurile soldaților sovietici, am citit scrisori ale lui Dinu Brătianu către americani sau britanici despre abuzurile comuniștilor, am cercetat arhivele ziarelor din 1944 și 1945. M-am gândit la asta zi și noapte, fără să exagerez. Mi-am dorit foarte mult să găsesc o dovadă, dar nu mi-a fost dat până acum. Asta nu înseamnă că nu e posibil să găsesc în viitor.

În altă ordine de idei, nu m-am simțit deloc bine când, pe parcursul căutărilor, am găsit, într-un colț de ziar, un anunț care spunea că Tănase a făcut, în februarie 1945, un spectacol doar pentru soldații Armatei Roșii. Am încercat să înțeleg contextul și m-am gândit foarte mult cum ar trebui să scriu despre acest episod și în general despre ultimul lui an. Nu am vrut să distrug un mit, dar nici nu am putut să omit această descoperire. Cred că am găsit o formulă care să respecte adevărul și care să nu-l nedreptățească pe Tănase.

AGERPRES: Ați construit cartea în jurul unui manuscris (fictiv), care s-ar fi aflat în posesia sufleorului și bunului prieten al acestuia Lică Maican, care și face, la rândul lui, unele completări pe parcurs. De ce ați ales această variantă a manuscrisului?

Dorina Rusu: În iarna lui 2023, când am început documentarea, am găsit în arhiva Constantin Tănase de la Teatrul Național un carnet în care actorul începuse să-și scrie memoriile. Avea doar vreo douăzeci de pagini. N-a avut timp să scrie mai mult, căci era întotdeauna implicat în prea multe. M-am gândit să fac eu asta în locul lui și cred că folosind persoana întâi am avut cumva acces la o parte din el la care mi-ar fi fost greu să ajung dacă rămâneam la persoana a treia, cum mă gândeam la început.

Ideea cu Maican mi-a venit văzând că Tănase îl pomenea în multe dintre interviurile sale și am intuit că între ei a fost o relație de prietenie mai strânsă decât cea care exista de obicei între un actor și un sufleor. Am pornit de la cele câteva lucruri pe care le știam despre el, iar apoi personajul s-a dezvoltat de la sine.

Când, pe parcursul memoriilor, Tănase s-a lăudat prea mult sau când a uitat să povestească unele lucruri, Maican l-a corectat sau l-a completat. Cu o privire critică, dar tandră. Maican e, de fapt, un fel de alter-ego al lui Tănase. M-am bucurat când, după ce aproape terminasem de scris cartea, am aflat de la cineva care știa povești despre Tănase că sufleorul chiar a fost omul lui de încredere.

AGERPRES: În 'Râsul' (proză scurtă, 2018), recreați atmosfera și mentalitatea din ultimii ani ai regimului comunist și din primii ani de după căderea dictaturii. Cât din acest volum se datorează privirii/perspectivei de-atunci și cât celei de-acum?

Dorina Rusu: Am structurat cartea și am scris povestirile din perspectiva persoanei care sunt acum. Pe vremea când am trăit acele întâmplări, câteva dintre ele aproape dramatice, nici nu aveam idee că le voi aduna vreodată într-o carte care va purta numele 'Râsul'.

AGERPRES: Deși povestirile din 'Râsul' sunt în mare parte (auto)biografice, nu am detectat prea multă nostalgie strecurată printre rânduri, să fie oare perioada, contextul, de vină pentru acest lucru, sau poate formația de ziarist?

Dorina Rusu: Nu mi-am propus să scriu o carte de amintiri și sper că nu asta a ieșit. Cred că nostalgia nu și-ar fi găsit locul în niște povești centrate, în mare parte, pe ideea supraviețuirii/trecerii peste momentele grele prin râs.

AGERPRES: Având în vedere că vorbim despre niște proze care își extrag substanța din biografia dumneavoastră, fiind așezate și aproximativ cronologic în carte, dar și despre o perioadă - ultimii ani ai regimului dictatorial și perioada de tranziție - foarte tulbure din istoria noastră recentă, de ce ați optat pentru un volum de proză scurtă și nu să vă scrieți pur și simplu memoriile?

Dorina Rusu: Nu sunt o persoană destul de importantă ca să intereseze pe cineva memoriile mele. Nici măcar pe mine nu m-ar interesa. Am spus doar câteva povești care sunt legate printr-un fir roșu, acela din motto: 'Mă grăbesc să râd de toate, de teamă să nu fiu obligat să plâng'.

AGERPRES: În 'Constantin Tănase. Un om serios' tratați epoca interbelică și primul an de la venirea comuniștilor la putere, iar în 'Râsul' ultimii ani de dictatură comunistă și anii '90, practic intrarea și ieșirea dintr-o dictatură (aceeași). Despre care perioadă v-a fost mai greu să scrieți?

Dorina Rusu: Mi-a fost mai greu să scriu despre lucruri pe care le știu din cărți și din documente decât despre cele pe care le-am cunoscut nemijlocit.

Tănase a trăit trei războaie, a fost cel mai iubit actor al vremii lui, a avut parte de glorie, s-a prăbușit și și-a revenit de mai multe ori, a avut de a face cu legionarii și cu rușii, i-a cunoscut pe toți politicienii vremii lui, s-a confruntat cu moartea, cu cenzura, cu focul, cu arestarea propriului copil.

Am încercat să creez un Tănase al meu, un personaj care să fie plauzibil. Să-i cunosc nevasta, copiii și prietenii, pasiunile și slăbiciunile. Să recreez atmosfera din anii aceia, să-mi dau seama cum ar fi putut el să se raporteze la evenimentele istorice pe care le-a trăit.

M-am simțit datoare să verific de mai multe ori detaliile, numele, datele, locurile, cu ajutorul unor prieteni specializați în istorie. Cred că atunci când scrii o biografie, fie ea și romanțată, ai o mare responsabilitate față de omul despre care scrii.

AGERPRES: În 'Râsul' aveți câteva povestiri despre condiția femeii, în România din ultimii ani ai regimului lui Ceaușescu și cea a tranziției, dar precizați acolo, în text (prin intermediul personajului), că nu sunteți feministă. De ce ați simțit nevoia să faceți această precizare?

Dorina Rusu: Nu am abordat teme, doar am spus niște povești. Am vrut ca povestirile să fie despre o femeie, nu despre condiția femeii în general. Chiar dacă, desigur, pot fi și asta.

Când am scris unele dintre povestiri, m-am gândit că ar putea să fie interpretate în acest sens și cred că de asta am simțit nevoia să spun că nu sunt feministă. Cred că ideologizarea nu face niciun serviciu nici literaturii, nici cauzei feminismului.

AGERPRES: Ce proiecte noi aveți în lucru?

Dorina Rusu: Am de mai multă vreme în minte un proiect, dar îmi mai las vreo două luni de pauză. Sunt încă în perioada în care mă despart de Tănase. La urma urmei, cartea abia s-a lansat în decembrie.

Dorina Rusu a fost ziarist încă din studenție, în perioada zbuciumată a anilor '90 și a scris pentru Opinia Studențească din Iași, apoi la 'Cuvântul', 'Zig-Zag', 'România Liberă', 'Ziua'. A colaborat la Radio Europa Liberă și a lucrat la TVR. A condus fundația liberală Horia Rusu, care a promovat ideile capitalismului liberal. Din 2015 este membru în Consiliul Național al Audiovizualului. A debutat în 2018, cu volumul de proză scurtă 'Râsul', apărut la Editura Polirom, în Colecția EGO. Proză. În 2024, a publicat volumul 'Constantin Tănase. Un om serios' , o biografie romanțată despre viața actorului Constantin Tănase. AGERPRES/(AS - redactor: Cristina Zaharia, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)