Furt artefacte/Intotero: Trebuie să fim mai atenți cu ceea ce am primit de la cei care au făurit România
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a atras atenția asupra condițiilor în care este promovat patrimoniul românesc în străinătate, susținând că trebuie să fim mai atenți 'cu ceea ce am primit cu binecuvântare de la cei care au făurit România', în special cu exponatele din categoria Tezaur.
'Cred că Tezaurul nostru trebuie să fie văzut aici, acasă, de către toți cei interesați. E importantă diplomația culturală, se pot face multe evenimente în continuare, dar cred că trebuie să fim mai atenți cu ceea ce am primit cu binecuvântare de la cei care au făurit România, așa, sub toate formele ei în istorie. Acesta este punctul meu de vedere. Desigur, alături de colegii din minister, din instituțiile cu care lucrăm, de reprezentanții Parlamentului României, cadrul legislativ trebuie îmbunătățit. Întotdeauna este loc de mai bine. Dar ceea ce înseamnă Tezaur... Să ne uităm puțin în jurul nostru și la alte state', a spus, marți, ministrul, într-o conferință de presă.
Natalia Intotero a susținut că 'pentru anumite expoziții se pot face replici'.
'În momentul în care iubitorii de cultură aleg să vină să vadă ceea ce avem noi frumos, se cazează, merg la restaurante, plătesc transportul spre România. Cred că este și un beneficiu din punct de vedere economic, dar în egală măsură o posibilitate de a descoperi mai mult România. Pentru anumite expoziții se pot face replici. Deci pot fi găsite soluții, dar punctul meu de vedere este acela că nu trebuie să mai existe nicio situație care să pericliteze bogăția noastră și să încercăm cu toții să păstrăm patrimoniul cultural românesc și să-l promovăm cum putem mai bine. Există foarte multe modalități acum de a-l promova, dar păstrarea trebuie să existe din punct de vedere legal, din punct de vedere moral, deci cred că va trebui făcută o analiză foarte serioasă', a adăugat ministrul Intotero.
Ministrul a exemplificat cu expozițiile de la Târgul de turism din județul Hunedoara, unde reprezentanții instituțiilor de specialitate vin cu copii după brățările dacice. 'Și vin foarte mulți turiști și își fac fotografii. Și întotdeauna le-am spus: 'Originalul îl găsiți la Muzeul Național de Istorie a României'', a spus Intotero.
Președintele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, Emanuel Petac, care a oferit o serie de informații referitoare la organizarea expoziției din Olanda, a fost de părere că 'nu prea se practică' prezentarea în expoziții internaționale a unor copii ale exponatelor.
'Acum, sincer să fiu, nu prea se practică. Posibil e, dar posibil e dacă vor și partenerii și dacă e o practică internațională și vă spun că nu e. Adică, dacă eu mă duc la Luvru sau la British Museum sau oriunde, la orice muzeu din lume, nu mă duc să văd copii. Acum câțiva ani a fost un mare proiect și un mare acord, s-au dus la Luvru faimoasele tezaure tracice bulgărești. Tot așa, lucruri fabuloase, cantități impresionante de aur s-au dus la Luvru. S-au dus originalele, nu s-au dus replici, că nu se poate. Nu e o practică și nu e în regulă. Dacă ajungem să expunem, să spunem, copii 3D sau chiar copii în metalul original, deci dacă fac o copie chiar în aur să spunem, da - dincolo de cheltuiala în sine - toată lumea știe că e o copie', a subliniat Petac.
Ministrul a accentuat că 'ar putea să fie găsite alte soluții, astfel încât să nu se ajungă în situația pe care noi o trăim astăzi, această tragedie'.
'Fără îndoială', a completat Emanuel Petac, specialistul pledând pentru actualizarea legislației în domeniul patrimoniului.
'O reglementare legală, multe reglementări legale suplimentare este evident că sunt nu necesare, ci imperios necesare, pentru că în mare măsură legislația noastră de patrimoniu datează de acum circa un sfert de secol. Legea patrimoniului e din 2000, dar elaborarea ei a început un pic înainte, din 1998 - 1999. Trăim în altă lume. Iar de atunci s-au făcut mici modificări, mici ajustări pe unde a fost nevoie, dar nu de esență. Există foarte multe proiecte de modificări legislative depuse și trebuie luate în considerare', a mai spus Emanuel Petac.
În context, ministrul Culturii a arătat că este momentul ca specialiștii 'cu expertiză în domeniu să contribuie la finalizarea Codului Patrimoniului și apoi să fie trimis spre Parlamentul României spre a fi adoptat'. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MNIR: Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' - deschisă până în noiembrie
Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' poate fi vizitată până în luna noiembrie, a anunțat Muzeul Național de Istorie a României. 'Datorită succesului de public, perioada de vizitare a expoziției 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' se prelungește până în luna noiembrie. Tur
'Iorgu' - spectacol premieră la Bacău Fest Monodrame/INTERVIU Regizorul Matei Lucaci-Grunberg: Bacovia a supraviețuit pariului istoriei
''Iorgu'', spectacolul premieră după romanul lui Adrian Jicu, în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, a deschis ediția din acest an a Bacău Fest Monodrame, care marchează 145 de ani de la nașterea poetului George Bacovia. ''În certificatul de naștere a fost Gheorghe Vasiliu. Mama îi spunea Iorgu. Istoria ș
ICR: Ziua Europeană a Limbilor, marcată prin evenimente organizate în 13 orașe din lume
Institutul Cultural Român marchează Ziua Europeană a Limbilor printr-o serie de evenimente desfășurate, în perioada 24 septembrie - 15 octombrie, în 13 orașe din lume - București, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varșovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena și Belgrad. Organizate în cadrul clusterelor EUNIC, în p
Festivalul Orizont Sonor - la a treia ediție; participă artiști din Franța, Austria și Italia
Cea de-a treia ediție a festivalului Orizont Sonor se desfășoară pe 24 și 25 septembrie, la București, la eveniment fiind prezenți invitați din Franța, Austria și Italia. ''Cea de-a treia ediție a Festivalului Orizont Sonor transformă Echoes Haus (Strada Dianei nr. 11) într-un epicentru al inovației acustice și al teatrului radiofonic. Organizat
Cluj: Marele premiu Jazz in the Park Competition 2026, câștigat de o trupă din Marea Britanie
Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câștigat de formația 'Creature.', o trupă din Marea Britanie, pe parcursul celor trei zile de festival 12 trupe finaliste performând în fața unui public de peste 60.000 de persoane. 'Trei zile de muzică în care peste 60.000 de oameni au umplut
Buzău: 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie din secolul al XX-lea, donate Muzeului Județean
Muzeul Județean Buzău și-a îmbogățit patrimoniul etnografic cu o colecție formată din 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie datând din secolul al XX-lea, aflate într-o stare excelentă de conservare, care permit specialiștilor să reconstruiască aproape întregul proces de lucru al meșteșugarilor din perioada respectivă.
Festivalul Strada de C'Arte, la ediție aniversară: Un maraton de aproape 30 de evenimente
Festivalul 'Strada de C'Arte', ajuns la cea de-a XV-a ediție, include în acest an lansări de carte, întâlniri cu scriitori, dezbateri, expoziții, concerte, spectacole de teatru și film, lecturi publice, ateliere și tururi ghidate. Festivalul din acest an reprezintă un adevărat 'maraton', cu aproape 30 de e
Sud-coreeanul Jeongwoo Lee, marele câștigător al Concursului Internațional George Enescu 2026
Pianistul sud-coreean Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, a câștigat premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2026, precum și alte cinci premii speciale, în urma finalei desfășurate sâmbătă, la Ateneul Român. Pe lângă Premiul I, Jeongwoo Lee a obținut cinci premii speciale: Premiul 'Radu
Iași: Mii de persoane, la Gala în aer liber a Operei Naționale din Iași
Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă seara, în Parcul Teatrului din Iași, la cea de-a XV-a ediție a Galei 'Magia serii în sunet și lumină', organizată de Opera Națională Română din Iași (ONRI). Spectatorii au putut urmări gratuit un program susținut de Orchestra, Corul și Baletul ONRI, alături de soliștii instituț
A 31-a ediție a Bacău Fest Monodrame a fost deschisă sâmbătă, la Teatrul 'Bacovia', cu premiera spectacolului 'Iorgu'
Spectacole aflate în competiție, recitaluri extraordinare, spectacole invitate, lecturi performative, întâlniri și evenimente dedicate noilor generații de artiști sunt programate până pe 27 septembrie, la cea de-a 31-a ediție a Festivalului Bacău Fest Monodrame, organizat de Teatrul Municipal 'Bacovia'. Festivalul s-a deschis s&
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la Cinstitul Brâu, cât
Alba: Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'
Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla sunt așteptați sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Întâlnirea intereparhială a Tinerilor 'își propune s
Giurgiu: Biblioteca Județeană a dat startul Zilelor Europene ale Patrimoniului
Municipiul Giurgiu va găzdui, timp de trei zile, o suită de peste 40 de evenimente ce cuprind lansări de carte, expoziții, întâlniri cu scriitori și actori, târguri de carte, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. 'La a patra ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului la Giurgiu ne așteaptă o mare suită de a
Iași: Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice, în perioada 18 - 20 septembrie
Flașnetari din țară și străinătate se află în această perioadă la Palatul Culturii din Iași pentru a participa la Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice - FIMM 15, eveniment organizat, în perioada 18 - 20 septembrie, de Muzeul Științei și Tehnicii 'Ștefan Procopiu', din cadrul Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași.
Iași: Gală grandioasă în Parcul Operei - 'Magia serii în sunet și lumină'
Esplanada Operei Naționale Române din Iași (ONRI) va găzdui sâmbătă, de la ora 20:00, o grandioasă gală, 'Magia serii în sunet și lumină', eveniment ajuns la cea de-a XV-a ediție. Tradiționalul spectacol anual organizat de Opera din Iași în prima lună a noii stagiuni, care atrage mii de spectatori, va oferi, con













