Legendara pianistă Martha Argerich deschide Stagiunea camerală 2024-2025 a Filarmonicii George Enescu

Legendara pianistă Martha Argerich va susţine, miercuri, 2 octombrie, un recital extraordinar, în deschiderea Stagiunii Camerale 2024-2025 a Filarmonicii George Enescu.
Programul serii cuprinde lucrări semnate de Robert Schumann - Sonata nr. 1, în la minor, pentru pian şi vioară, op. 105; Cesar Franck - Sonata în la major pentru pian şi vioară, Ludwig van Beethoven - Sonata nr. 9, în la major, pentru pian şi vioară, "Kreutzer", Bela Bartok - Şase dansuri româneşti, informează, marţi, Filarmonica George Enescu.
Susţinut împreună cu violonistul Geza Hosszu-Legocky, recitalul Marthei Argerich este organizat în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.
* Cu o carieră fastuoasă şi cu o notorietate artistică ce lasă o adâncă amprentă asupra peisajului concertistic, la cei peste 83 de ani ai săi, Martha Argerich este una dintre marile doamne ale claviaturii.
A câştigat numeroase concursuri de pian prestigioase, a concertat cu cele mai importante orchestre şi cei mai renumiţi dirijori ai lumii, a ţinut recitaluri împreună cu artişti mari, precum Mischa Maisky, Alexandre Rabinovitch, Gidon Kremer, Daniel Barenboim, înregistrările sale fiind difuzate de casele EMI, Sony, Philips, Teldec, DGG, şi premiate de Grammy şi Gramophon.
Prezenţă îndrăgită de publicul Festivalului Internaţional George Enescu, promotoare entuziastă a tinerilor muzicieni, Martha Argerich a devenit director artistic al Festivalului Beppu Festival din Japonia.
În 1999, a fondat la Buenos Aires Concursul Internaţional de Pian şi Festivalul ce îi poartă numele, în 2002 - Progetto Martha Argerich de la Lugano, iar în 2018, Festivalul Martha Argerich Festival de la Hamburg.
* Violonist concertist de prim rang şi cu o carieră internaţională, Geza Hosszu-Legocky a început să studieze muzica la Academia de Muzică din Viena la doar 6 ani, fiind considerat un copil minune.
La nouă ani, a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional "Prima la Musica".
La vârsta de 12 ani atrăgea aplauze entuziaste pe scena Festivalului de la Verbier, alături de Ida Haendel şi Vadim Repin, un an mai târziu, fiind remarcat de Martha Argerich în acelaşi prestigios festival pentru interpretarea emblematicei lucrări de Sarasate, "Zigeunerwissen", şi invitat să cânte alături de ea; totodată, Martha Argerich l-a inclus pe Geza Hosszu-Legocky în documentarul său "Evening Talks" din 2002.
Ansamblul său "The 5 DeViLs", a cărui activitate se caracterizează prin proiecte crossover de mare succes, a evoluat în cadrul festivalului Progetto Argerich de la Lugano, concertul fiind înregistrat de casa de discuri EMI Classics şi nominalizat la Premiile Grammy.
De asemenea, Sonata nr. 1 pentru vioară de Robert Schumann (cu Martha Argerich la pian) a fost desemnată drept cea mai bună interpretare de muzică de cameră a anului 2004. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Festivalul Internațional de Teatru Idiș TES FEST, în perioada 21 - 30 mai
Cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST va avea loc în perioada 21 - 30 mai, la Teatrul Evreiesc de Stat. ''Teatrul Evreiesc de Stat își continuă misiunea de a celebra identitatea culturii idiș marcând un moment important în acest an - aniversarea a 185 de ani de la nașterea lui
Tronul, tunica și casca domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prezentate într-o expoziție omagială la Piatra-Neamț
Tronul, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, tunica și casca de colonel de lăncieri care i-au aparținut lui Alexandru Ioan Cuza sunt prezentate, începând de marți, într-o expoziție inedită la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, dedicată împlinirii a 150 ani de la moartea domnitorului. '
Senat/Comisia de cultură: Marți - 'De la Podul de flori la Muzeul Presei - pagini de istorie', eveniment de diplomație culturală
Comisia pentru cultură și media a Senatului organizează marți, la Galeriile Madrigal ale Palatului Parlamentului, un eveniment de diplomație culturală, memorie colectivă și afirmare identitară, intitulat 'De la Podul de Flori la Muzeul Presei - Pagini de Istorie'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția Națională de
Bihor: Expoziția 'Maria a României, Regină și artistă', la Muzeul Țării Crișurilor timp de două luni
Muzeul Țării Crișurilor Oradea a anunțat luni vernisajul expoziției 'Maria a României, Regină și artistă', ce va avea loc vineri, 9 mai, și va putea fi vizitată timp de două luni. 'Expoziția explorează latura artistică a Reginei Maria a României, care a fost nu doar ocrotitoare a artelor, colecționară de artă, scriitoar
Sesiunea comemorativă '75 de ani de la Noaptea demnitarilor' - marți, la Academia Română
Sesiunea comemorativă '75 de ani de la Noaptea demnitarilor', despre încarcerarea mai multor persoane de către regimul comunist, va avea loc, marți, începând cu ora 10:00, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis, luni, AGERPRES, evenimentul, organizat de Institu
Spectacolul 'Florile salcâmilor nebuni' - prezentat de Tudor Gheorghe, la Sala Palatului
Spectacolul 'Florile salcâmilor nebuni' va fi prezentat de Tudor Gheorghe, luni, la Sala Palatului din Capitală, începând cu ora 19:00. Potrivit site-ului www.tudor-gheorghe.ro, artistul va fi acompaniat de Orchestra Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu.
Expoziția 'Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei' - la Muzeul Geologic Național
Expoziția 'Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei', dedicată prezentării valorilor patrimoniului național din județele Constanța și Tulcea, se deschide, luni, la Muzeul Geologic Național. Expoziția cuprinde 50 de panouri grupate în cinci secțiuni: Patrimoniul cultural construit, Patrimoniul cultural imaterial al etniilor dob
Prezidențiale2025/ Patriarhul Daniel s-a prezentat la urne; a votat la o secție din Capitală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de
Prezidențiale2025/ Artiștii îndeamnă românii să meargă la vot
Regizoarea și scenarista Lia Bugnar, regizorul Vlad Massaci, cântărețele Alina Eremia și Andra și actrița Ofelia Popii sunt câțiva dintre artiștii care îi îndeamnă pe români să își exprime, duminică, la alegerile prezidențiale, dreptul la vot. Lia Bugnar este de părere că alegerile 'vor fi o oglindă în care vom afl
Botoșani: Casa Memorială 'George Enescu' din Liveni, resfințită la 70 de ani de la moartea marelui muzician român
Casa Memorială 'George Enescu' din Liveni a fost resfințită, duminică, în urma unui proces de restaurare printr-un proiect cu fonduri europene. Ceremonia de resfințire a casei în care s-a născut Enescu a avut loc cu prilejul marcării a 70 de ani de la moartea marelui muzician român.
CNA: România TV - obligată să difuzeze pe 7 mai doar textul deciziei de sancționare
Postul România TV este obligat să difuzeze, în data de 7 mai, în intervalul 18:00 și 21:00, doar decizia de sancționare primită de la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). Potrivit unui comunicat al CNA transmis, duminică, AGERPRES, întrunit în ședință publică, Consiliul a analizat raportul de monitorizare întocmit de
Prezidențiale2025/ Artiștii îndeamnă românii să meargă să voteze
Artiștii îi îndeamnă pe români să meargă la urne duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului. Regizorul Erwin Șimșensohn a afirmat c
CORECTURĂ Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare
În știrea cu titlul 'Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare', difuzată duminică, la ora 9:07, pe fluxurile Culte și Muntenia, în al doilea, al treilea și al optulea paragraf se va citi corect Marian Măcăilă Ivanov, în loc de Marian Mihăilă Ivanov. Retransmitem știrea în forma cor
Ziua mondială a libertății presei/ Mediasind cere clasei politice să înceteze atacurile împotriva valorilor jurnalismului
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind solicită clasei politice, într-un mesaj transmis de Ziua mondială a libertății presei, să înceteze atacurile împotriva valorilor fundamentale ale jurnalismului și să respecte clauza
CNA: România TV, obligată să difuzeze 10 minute numai decizia de sancționare pentru abateri în 'Punctul culminant'
România TV a fost sancționată de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu obligarea de a difuza, sâmbătă, timp de zece minute, în intervalul orar 19:00 - 19:10, numai textul deciziei de sancționare, pentru abateri în emisiunea 'Punctul culminant' de joi. Potrivit unui comunicat al CNA, întrunit &icir