Cluj: Spectacole pentru adulţi şi copii la Festivalul Stradal WonderPuck 8, cu artişti din opt ţări
Copiii, dar şi adulţii sunt invitaţi la Festivalul Stradal WonderPuck, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 6-8 septembrie.
"Între 6 şi 8 septembrie, în ultimul weekend de vacanţă, cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi în centrul Clujului la cea de-a opta ediţie a Festivalului Stradal WonderPuck. Vor avea loc spectacole de teatru pentru copii şi adulţi, concerte, ateliere, dar şi acrobaţii aeriene, o expoziţie de maşini tip Mad Max şi multe altele. Pe lângă Piaţa Unirii şi Muzeul de Artă, vor găzdui activităţi în cadrul festivalului şi străzile Kogălniceanu şi Universităţii din Cluj-Napoca, precum şi Parcul Poligon din Floreşti. Accesul este liber", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de Teatrul Puck din Cluj-Napoca.
Ediţia a opta a WonderPuck reuneşte artişti din opt ţări: Spania, Japonia, Polonia, Chile, Bulgaria, Ungaria, Olanda şi România.
"Între invitaţi se numără şi Duda Paiva, directorul artistic al Duda Paiva Company, nume important al teatrului de animaţie din Europa, care va susţine în cadrul evenimentului workshopul 'Object score'. Un moment special va avea loc, de asemenea, în Piaţa Unirii, sâmbătă, de la ora 20,00: spectacolul 'Verne' al artiştilor spanioli din Grupo Puja, desfăşurat la o înălţime de 40 de metri, marcând prima coproducţie internaţională a Festivalului Stradal WonderPuck. Totodată, strada Universităţii din Cluj-Napoca va găzdui pe parcursul festivalului WonderPuck o expoziţie de maşini tip Mad Max, intitulată 'Scrapland by Steampunk Transilvania'. Pe strada Mihail Kogălniceanu vor fi prezentate în fiecare seară spectacole la scena 16+. În plus, câteva sute de sportivi vor face vineri, de la ora 19,00, o demonstraţie de karate în Piaţa Unirii, în cadrul Kyokushin-kan European Championship Kyopkushin România/Budo Gym Napoca", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: WonderPuck/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNA: România TV - două amenzi în valoare de 110.000 de lei
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat, miercuri, postul România TV cu două amenzi, de 100.000 de lei și, respectiv, 10.000 de lei, și a dat două somații publice pentru posturile B1 TV și România TV. Potrivit unui comunicat al Serviciului Comunicare și Relații Publice al CNA transmis, miercuri, AGERPRES, Consiliul Național al Audi
Coiful de la Ciumești - exponatul lunii mai la Muzeul Național de Istorie a României
Exponatul lunii mai la Muzeul Național de Istorie a României este coiful de la Ciumești, prezentat în cadrul unei micro-expoziții disponibile în sala Lapidarium, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Obiectul de patrimoniu, realizat din fier, este decorat cu o pasăre de pradă cu aripile larg deschise,
Anul Brâncuși/Iași: Lucrarea lui Constantin Brâncuși, 'Cap de copil' - expusă la Palatul Culturii
Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist Constantin Brâncuși, 'Cap de copil', va fi prezentată pentru prima oară la Iași și poate fi admirată la Palatul Culturii, alături de alte două obiecte personale ale sculptorului. Lucrarea face parte din tezaurul național și va fi expusă la Muzeul de Artă, în perioada
Bihor: 'Heritage in Design' - trei zile dedicate arhitecturii, patrimoniului și meșteșugurilor tradiționale, la Muzeul Țării Crișurilor
Muzeul Țării Crișurilor din Oradea va găzdui, între 8 și 10 mai, evenimentul cultural 'Heritage in Design', o platformă de dialog despre patrimoniu, arhitectură și design contemporan, cu prezentări, ateliere, concursuri pentru studenți și o zonă expozițională dedicată materialelor naturale și meșteșugurilor tradiționale. 'Ace
Arad: 'Legendele cerului' fabricate la Brașov, atracția unei expoziții de machete la muzeu
Machete originale de avioane sau elicoptere, care au fost produse la Brașov de-a lungul deceniilor, sunt expuse la Complexul Muzeal Arad, începând de miercuri și până la finalul lunii iunie, devenind imediat atracția principală pentru tineri. Mai multe grupuri de elevi au vizitat expoziția '55 de ani de aviație brașoveană
AnulBrâncuși/ Gorj: Comuna Peștișani, promovată la Paris de Ziua Europei
Comuna Peștișani va fi promovată pe 9 mai, la Paris, de Ziua Europei, printr-un stand care reunește o serie de inițiative culturale și comunitare ce pun accent pe dialog intercultural, identitate locală și solidaritate europeană. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Asociația Discover Peștișani, evenimentul atrage anual pest
Peste 100 de trupe la Rockstadt Extreme Fest
Peste 100 de trupe, printre care The Prodigy, Sabaton, Marilyn Manson, Lamb of God, Godsmack, Helloween, Accept, In Flames, Arch Enemy, vor fi prezente la Rockstadt Extreme Fest. Potrivit site-ului evenimentului, noua ediție a festivalului va avea loc în perioada 27 - 31 iulie într-un nou spațiu de 70.000 de metri pătrați în
Gorj: A fost efectuată expertiza băncii parte a Ansamblului 'Calea Eroilor'; bucata desprinsă, repusă săptămâna viitoare
Specialiști restauratori în piatră și componente artistice au efectuat expertiza în cazul băncii parte a Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' din care s-a dislocat, în luna februarie, o bucată de piatră. Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că, dacă v
BIBLIOTECA AZI/Harghita: Bibliotecile comunale - locuri care adună oamenii sau care așteaptă să revină la viață
În satele din județul Harghita, bibliotecile spun povești diferite: unele pulsează de viață și sunt centre de cultură pentru comunități, iar altele stau în tăcere de ani de zile și așteaptă să-și redeschidă ușile pentru cititori. Potrivit datelor Bibliotecii Județene 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, în
Argeș: Graffiti Artfest revine la Pitești, între 8 și 10 mai
A doua ediție a evenimentului Graffiti Artfest, dedicat promovării expresiei artistice urbane și creativității în spațiul public, va avea loc la Pitești, între 8 și 10 mai. Potrivit unei informări de presă transmise miercuri de Primăria Pitești, evenimentul se va desfășura, în intervalul orar 10:00-18:00, în Piața Primă
Buzău: Concursul de muzică populară dedicat marelui artist 'Benone Sinulescu', programat în perioada 19-21 iunie
Centrul Cultural și Educațional 'Alexandru Marghiloman' (CCAM) va organiza, în perioada 19-21 iunie, Concursul Național de Muzică Populară 'Benone Sinulescu', un eveniment dedicat promovării tradițiilor și muzicii folclorice, cu accent pe descoperirea de noi talente, un omagiu adus marelui artist român. Ediția din a
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori.
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm
Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi











