CulturMedia şi Sindicatul Specialiştilor: Problemele de la MNAR nu sunt izolate în sistemul muzeal
Federaţia Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia şi Sindicatul Specialiştilor Muzeului Naţional de Artă al României susţin că actele de hărţuire sesizate de angajaţii din această instituţie muzeală nu au fost soluţionate şi solicită instituţiilor abilitate tratarea "cu seriozitate" şi rezolvarea "conform legislaţiei în vigoare" a acestor probleme, care nu sunt izolate în sistemul muzeal.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, în urma şedinţelor de mediere, care s-au încheiat cu un proces verbal semnat de directorul general şi de participanţi, situaţia era sub monitorizarea părţilor pe o perioadă de şase luni, însă, la nici o lună de la mediere, directorul general a reînceput "comportamentul abuziv" prin exercitarea de acţiuni de hărţuire, exact precum cele sesizate în memoriile depuse atât la consilierul de etică al muzeului, cât şi la Ministerul Culturii.
"În acest sens, angajaţii din cadrul Secţiei Educaţie, Comunicare şi Proiecte Culturale au semnalat, printr-un un email comun (către directorul general MNAR, consilierul de etică şi toţi semnatarii procesului verbal de mediere), faptul că este necesar să fie respectate condiţiile stipulate şi asumate mutual de părţi în procesul verbal de mediere. Totodată, menţionăm faptul că semnatarii memoriilor au reuşit după insistenţe din partea Federaţiei Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia să li se permită să fie asistaţi la mediere de avocatul acesteia. În prima fază, directorul MNAR a refuzat ca medierile să se facă în prezenţa avocatului", precizează sindicatele.
În timpul Consiliului de administraţie din data de 30 iulie, directorul general al MNAR ar fi încercat, potrivit sursei citate, să interzică angajaţilor instituţiei să se adreseze forurilor superioare pentru a semnala abuzuri sau alte disfuncţionalităţi din cadrul muzeului. Propunerea, de altfel nelegală, a fost respinsă de către membri consiliului de administraţie.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a oferit răspunsuri evazive şi neclare la speţele sesizate, răspunsuri care nu respectă legislaţia în vigoare, consideră sindicatele.
Referitor la comunicatul de presă al Ministerului Culturii în care se menţionează faptul că după primirea celor şapte memorii, din data de 19 aprilie, acesta a trimis către MNAR o solicitare în care se cerea un punct de vedere, sindicatele precizează că "semnatarii memoriilor nu au primit niciun răspuns la sesizări, nici măcar o informare că s-a cerut un punct de vedere din partea muzeului", ministerul considerând "situaţia rezolvată", luând în calcul doar opinia directorului general al MNAR.
Potrivit sindicatelor, în intervenţiile din presă ale directorului general al MNAR, "acesta prezintă, ca de obicei, situaţia trunchiat pentru a îi fi favorabilă".
"Astfel, angajaţii care nu au participat, sau cum menţionează dumnealui 'nu s-au prezentat', la şedinţa de mediere erau - în zilele stabilite chiar de către conducerea MNAR pentru organizarea medierilor - în concediu medical, iar la revenire s-a cerut reluarea procesului. Unul dintre angajaţi a solicitat, la reluarea activităţii, participarea la şedinţa de mediere, însă i-a fost refuzat acest lucru. Amintim faptul că angajatul a lucrat o bună perioadă de timp în secretariat, în contact direct cu directorul general, fiind supus constant unui mediu extrem de stresant, iar concediul medical fiind recomandat de către medicul specialist tocmai pentru stres cronic", se mai arată în comunicat.
Ministerul Culturii a anunţat săptămâna trecută că va trimite Corpul de Control la Muzeul Naţional de Artă al României, în urma primirii unor memorii care sesizau disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei, discriminare, presiune şi a unuia care se referă la "acţiuni ce pot fi interpretate drept hărţuire cu tentă sexuală". La rândul său, MNAR a anunţat că va sesiza Consiliul Naţional al Audiovizualului şi alte instituţii abilitate după apariţia, joi, în spaţiul public a unei serii de informaţii "denaturate" legate de o situaţie înregistrată în cursul lunii aprilie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original










