Mureş: Culoarul Bătrânelor Doamne, galerie de artă pentru copii la Festivalul Sighişoara Medievală

Culoarul Bătrânelor Doamne, un trotuar acoperit construit în Evul Mediu, a fost transformat în galerie de artă pentru copii şi pictori profesionişti pe parcursul celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală.
Culoarul Bătrânelor Doamne, cu o lungime de circa 50 de metri, a adăpostit pe parcursul festivalului o expoziţie de pictură, în cadrul căreia artiştii sighişoreni, în frunte cu toboşarul Cetăţii, Dorin Stanciu, alături de şase copii au pictat turnurile Cetăţii Medievale din Sighişoara în diferite ipostaze.
"Pe Culoarul Bătrânelor Doamne a fost organizată de către Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex Sighişoara o expoziţie de pictură mai aparte. Tema a fost să pictăm turnurile Cetăţii împreună cu copiii şi profesorii de arte vizuale, să permitem copiilor să îşi expună viziunea lor artistică, sincer expresionistă. De data aceasta, tablourile sunt mari, de un metru pe 80 de centimetri, şi îmi amintesc amuzat că tablourile erau mai înalte decât copiii. În fantezia lor, copiii au întors planşele pentru a pune cu buretele pata de culoare, verdeaţa de la baza Turnului Cositorarilor sau Turnului Fierarilor. Astfel, am dorit să le dezvoltăm creativitatea şi memoria vizuală. Copiii au fost foarte încântaţi, mai ales că au venit cu părinţii să vadă prima lor expoziţie, dar mai ales că au debutat cu o expoziţie la un mare eveniment, cum este Festivalul Sighişoara Medievală, care adună mulţi turişti. Am expus, astfel, tablouri ale copiilor alături de artişti profesionişti", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, toboşarul Cetăţii, Dorin Stanciu, profesor de arte vizuale.
Culoarul sau Galeria Bătrânelor Doamne este una dintre construcţiile moderne în oraş, datează din anul 1844 şi este un trotuar acoperit, care ajuta în trecut vârstnicii să urce în cetate, în zona cu cel mai dificil acces, de sub Turnul cu Ceas.
În trecut, acest trotuar era prevăzut cu material antiderapant, astfel încât pietonii să nu alunece pe panta de sub Turnul cu Ceas, prevenind accidentele, întrucât prin această poată îngustă circulau călăreţi şi căruţe.
În momentul în care oamenii treceau prin Galeria Bătrânelor Doamne, aveau deja antiderapant pe încălţăminte şi puteau să îşi continue drumul în siguranţă.
Festivalul Sighişoara Medievală a debutat, vineri seara, cu o paradă a participanţilor, un moment artistic susţinut de actorul Dorel Vişan şi un concert Peregrinii, sâmbătă au avut loc lecţii de duel, pedepse medievale şi jonglerii cu foc, iar în ultima zi au avut loc farse medievale, demonstraţii cavalereşti, un concert de harpă, iar seara se va încheia cu un concert extraordinar susţinut de Iris - Cristi Minculescu, Valter & Boro şi cu o retragere cu torţe.
Evenimentul a fost organizat de municipiul Sighişoara sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei Române. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Dorina Matiş/AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Radu Petrovici, managerul Teatrului Național de Operetă: Pentru anul viitor - un musical bazat pe albumul 'Cantafabule'
Managerul general al Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian', Radu Petrovici, a anunțat vineri premierele pentru stagiunea 2025 - 2026 și proiectul pe care-l va realiza cu Josef Kappl, opera rock după dublul album 'Cantafabule' al formației Phoenix. 'Vreau să încep în stagiunea 2025 - 2026 cu anunțurile cele mai im
'Străzi deschise', pe Calea Victoriei: Mașini retro, magie și concert Irina Sârbu
Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, în contextul evenimentului 'Străzi deschise', care propune vizitatorilor spectacole de magie și animație, ateliere de origami, mașini de colecție și un concert Irina Sârbu. Sâmbătă, de la ora 14:00, publicul este invitat la expoziția 'Fabricat în România',
CNA: 43 de eliminări de materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok, Facebook, YouTube și Instagram
Consiliul Național al Audiovizualului a decis să transmită, în perioada 28 aprilie - 9 mai, 43 de ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok, Facebook, YouTube și Instagram. ''Consiliul Național al Audiovizualului - CNA, având calitatea de unică autoritate de reglementare a conținutului audiovizual, inc
VIDEO Iași: Arhitectul Palatului Culturii, readus la viață cu ajutorul tehnologiei și IA, întâmpină vizitatorii și răspunde la întrebări
Arhitectul Palatului Culturii din Iași, Ioan D. Berindey, a fost readus la viață prin intermediul holografiei și inteligenței artificiale și întâmpină, începând de vineri, vizitatorii edificiului cultural, răspunde la întrebări și chiar poate recita poezii dacă este solicitat. Vizitatorii Palatului Culturii au ocazia unică î
'Iona' de Marin Sorescu, cu Kuranosuke Sasaki, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Odeon, pe 30 și 31 mai
Spectacolul 'Iona' de Marin Sorescu, cu traducere literară din limba română în limba japoneză semnată de Mayo Nishiike și Florin Grancea, în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentat pe 30 și 31 mai, la Sala Majestic a Teatrului Odeon. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, spectacolul este o coproducție Teatrul Naționa
Bihor: Expozița 'Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism', din 16 mai la Oradea
Aproape o sută de bibelouri și obiecte din sticlă folosite pentru 'înfrumusețarea' interioară a caselor în perioada comunistă vor face obiectul expoziției temporare 'Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism', ce va fi vernisată pe 16 mai în Muzeul Orașului Oradea. Cei doi curatori -
Călin Pop a lansat single-ul 'Locul retras'
Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single, intitulat 'Locul retras'. ''Locul retras' este un cântec care are povestea mea, a celor din jurul meu, a celor ca și mine. Cei care suntem învățați cu valoarea, frumosul și firescul, demnitatea, onestitatea și onoarea. Cei ce-
'Pop Simfonic' - vineri, la Arenele Romane din Capitală
Paula Seling, Misha Miller, Holy Molly și Pasha Parfeni concertează în cadrul show-ului 'Pop Simfonic', vineri, de la ora 20:00, la Arenele Romane din București. Pe scena bucureșteană vor mai urca Mihail, Cătălin Josan și Ana Cernicova alături de Orchestra Națională de Tineret a Moldovei și 50 de muzicieni de peste Prut și Rom&ac
Patriarhul Daniel - mesaj pentru Papa Leon: Suntem pe deplin convinși că veți continua să promovați dialogul
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de felicitare Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea, în care își exprimă deplina convingere că noul Suveran Pontif va continua să promoveze 'spiritul dialogului, al păcii și al cooperării între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă'.
VIDEO Documentarul 'O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde' a deschis Festivalul Filmului European
Documentarul 'O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde', regia Mark Cousins, peliculă câștigătoare a celei mai recente ediții a Festivalului de film de la Karlovy Vary, a deschis, joi seară, la Cinema Luceafărul, cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Filmului European. 'Avem o ediție record cu multe î
PF Daniel: Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei - ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință
Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei constituie o zi de recunoștință pentru toți cei care au susținut și au adus contribuția lor la înființarea acesteia și o ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință între românii aflați de o parte și de alta a Prutului, transmite Patriarhul Bisericii Ortodoxe R
BOR: Problemele de disciplină canonică se rezolvă prin cerere de apel sau de recurs la instanțele bisericești superioare
Problemele de disciplină canonică în Biserica Ortodoxă Română și aplicarea de către Consistoriile Eparhiale a unor sancțiuni disciplinare se rezolvă nu prin mesaje video publice, ci prin cerere scrisă de apel sau de recurs depusă la instanțele de judecată bisericești superioare, precizează Patriarhia Română, joi, în legătură cu cazul caterisir
VIDEO Harghita: Studenți și profesori de la universități de artă din țară și străinătate, la Festivalul Unscene de la Miercurea-Ciuc
Studenți și profesori de la universități de artă din România, dar și din Ungaria și Serbia, participă în perioada 9-15 mai la a cincea ediție a Festivalului Unscene din Miercurea-Ciuc, organizat de Teatrul Municipal 'Csíki Játékszín', în cadrul căruia vor fi prezentate zeci de spectacole, completate cu concerte și
Timiș: 'Sarmale și serotonină', volum lansat de antropologul cultural Camelia Burghele
O întrebare care stă pe buzele tuturor, de ce iubim sarmalele, își poate afla răspunsul joi, de la ora 18:00, la librăria Cărturești din Piața Victoriei din Timișoara unde are loc lansarea cărții inedite, despre 'Sarmale și serotonină', apărută la Editura Gastroart și scrisă de etnolog și antropolog cultural al Muzeului Satului Bănățean, Camelia B
Laborator artistic la Romanian Creative Week: zeci de filme-cult și concerte neconvenționale la Iași
Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, propune publicului din Iași, în perioada 14 - 25 mai, filmul de autor, muzica emergentă și reflecția critică asupra culturii contemporane într-un program divers, dedicat tuturor celor care trăiesc prin și pentru creativitate. 'Publicul est