Festivalul Saga începe vineri, la Romaero - program şi reguli de acces

Nicki Minaj, Rita Ora, Tyla, Armin Van Buuren şi Hardwell se numără printre artiştii care vor fi concerta la cea de-a patra ediţie Saga Festival, care va avea loc de vineri până duminică, la Romaero, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
Spectatorii vor avea ocazia să asculte mai mulţi artişti care concertează pentru prima dată în România.
Tyla, cântăreaţa sud-africană, vine în premieră la SAGA şi va fi unul dintre headlinerii festivalului de anul acesta. Tot în premieră în România vine şi Nico Moreno, producătorul şi DJ-ul de techno industrial în vârstă de 24 de ani.
Printre surprizele festivalului se numără scena 6, Rave Plane, care va avea un line-up secret pe toată perioada festivalului şi promite concerte memorabile. Aici, participanţii vor putea dansa la doar câţiva metri de artiştii preferaţi şi se vor bucura de atmosfera de club în interiorul unui avion destinat distracţiei. În plus, festivalierii se vor bucura de spectacole de lumini în turnul de control, un studio imersiv care îi va trimite în lumi creative şi pline de culoare, unde vor putea imortaliza amintiri de neuitat cu ajutorul unui braţ robotic, precum şi un Plane Bar, unde îşi vor putea crea cocktailuri sub semnătură proprie, precizează sursa citată.
România va fi reprezentată la cea de-a patra ediţie a Saga Festival de artişti precum Smiley, Paraziţii, Subcarpaţi, Mihail sau The Motans.
Harta festivalului, care cuprinde cele şapte scene este disponibilă în aplicaţia Saga, unde participanţii pot regăsi programul pe ore pentru cele trei zile de festival şi îşi pot crea propriul line-up.
Rita Ora şi Hardwell vor fi headlinerii care vor urca pe scenă în prima zi a festivalului. Printre artiştii care vor concerta în vineri se numără Deborah de Luca, Ida Engberg, Loreen, Mau P, Sickick, Syreeta, Will Sparks, Manuel Riva, Pascal Junior, Smiley, Subcarpaţi.
Headlinerii celei de-a doua zi de festival sunt Raye, ARTBAT şi James Hype vor fi headlinerii, iar lor li se vor alătura, printre alţii, Claptone, Indira Paganotto, Patrick Mason, Wade, Mihail, Paraziţii, The Motans.
Duminică, în ultima zi de festival headlineri vor fi Tyla şi Armin van Buuren. Ziua va fi completată de artişti precum Dennis Lloyd, Dyen, Nico Moreno, Paco Osuna, Sub Zero Project.
Saga festival va începe la ora 17,00 în toate cele trei zile de festival. Întregul program pe ore, împreună cu line-up-ul artiştilor, este disponibil în aplicaţia SAGA, unde festivalierii îşi pot personaliza experienţa de festival prin salvarea la favorite a concertelor şi crearea propriului line-up. Aplicaţia este gratuită şi disponibilă atât în App Store, cât şi în Google Play.
Participanţii vor avea acces în zona festivalului doar pe baza prezentării brăţărilor şi a cărţii de identitate. Punctele de schimb ale biletelor în brăţări de acces sunt disponibile în perioada 1-4 iulie, pentru biletele de acces general & VIP (+18 ani) în magazinele Ploom Băneasa şi Promenada, iar pentru toate tipurile de bilete în Orange Shop Europe House, Globalworth Plaza şi Sun Plaza.
Vizitatorii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit în festival, însă, din cauza sunetului puternic, organizatorii nu recomandă prezenţa minorilor sub 7 ani în festival fără căşti antifonice.
Vizitatorii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani trebuie să fie însoţiţi de un părinte, tutore sau reprezentant legal. Accesul minorilor sub vârsta de 14 ani este recomandat a fi realizat până la ora 20,00.
Vizitatorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani trebuie să prezinte o dovadă semnată a acordului parental (care poate fi găsită pe site-ul SAGA);
Zona SAGA VIP este destinată exclusiv persoanelor 18+ ani;
Plăţile din interiorul festivalului se vor face atât cu brăţara de festival (la baruri), cât şi cu cash sau card (la food court). Brăţara de festival poate fi încărcată cu bani, în interiorul festivalului la casieriile dedicate. Banii nefolosiţi în timpul festivalului pot fi recuperaţi de la punctele de Top Up, pe toată durata evenimentului, dar şi după festival, atât la puncte de Refund special amenajate în exteriorul zonei de festival, cât şi online.
Este interzis accesul cu animale de companie, biciclete, trotinete sau orice mijloc de transport pe roţi.
De asemenea, este interzisă aducerea oricăror aparate foto DSLR cu obiective detaşabile sau obiecte care ar putea să pericliteze siguranţa altor participanţi sau ar prezenta un pericol pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului.
Accesul cu medicamente (insulină, picături cu uz medical, spray inhalator pentru astm) este permis doar dacă sunt însoţite de scrisoare medicală sau de orice alt document înlocuitor acesteia şi în cantitatea maximă recomandată zilnic.
Accesul cu droguri şi consumul de droguri este strict interzis. Orice abatere va fi transmisă imediat autorităţilor competente. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: SAGA Festival / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
A murit teologul și etnologul Costion Nicolescu
Teologul și etnologul Costion Nicolescu a murit, joi, la vârsta de 74 de ani. ''Costion Nicolescu, prieten sincer al clericilor și mirenilor lucrători în via Domnului și trăitor jertfelnic al adevărului evanghelic, a plecat joi la Domnul, după o suferință grea, purtată cu discreție. Dumnezeu să-l odihnească!'', info
Vâlcea: Nume sonore ale teatrului românesc se reunesc în weekend la Festivalul de dramaturgie ''Goana după fluturi''
Nume importante ale dramaturgiei românești, între care regizorul Mihai Lungeanu, câștigător a cinci premii UNITER pentru teatru radiofonic, actorul Emil Boroghină și scriitorul Doru Mareș, vor participa în acest sfârșit de săptămână la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Dramaturgie ''Goana după fluturi'
Timiș: Zilele Culturale ale Germanilor din Banat; expoziție cu primul Zepelin care a aterizat la Sânandrei
Comunitatea germanilor din Banat aniversează, în perioada 13-15 iunie, la Timișoara, Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, marcând cei peste 300 de ani de istorie, de la primele colonizări în această zonă printr-o serie de manifestări care exprimă valorile culturale și tradițiile pe care șvabii le-au adus aici și au rămas în urma lor, dup
Managerul Muzeului Vrancei: Anghel Saligny ar putea fi un foarte bun brand de promovare a județului
Anghel Saligny ar putea deveni un veritabil brand de promovare al județului Vrancea, a afirmat managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă, în cadrul unui eveniment organizat joi, la Muzeul Vrancei din Focșani, în memoria marelui inginer constructor. ''Ne-am propus să le reamintim în special elevilor, care au fost prez
Bihor: Festivalul ''Sounds of Oradea'', cu legendarul violoncelist Mischa Maisky și artiști de renume, invitați de David Gimenez
Directorul artistic al Festivalului ''Sounds of Oradea'', dirijorul David Gimenez Carreras, a invitat la Oradea, pentru ediția 13-15 iunie 2025, artiști de renume internațional: soprana Sofia Esparza Jauregui, tenorul Jose Luis Sola Zudaire, soprana Dusica Bijelic și legendarul violoncelist Mischa Maisky și copiii săi. Potrivit
Vaslui: Cătălin Stepa, Ducu Bertzi și Mircea Vintilă, prezenți la ediția a IV-a a Festivalului ''Ion Chiriac''
Cea de-a patra ediție a Festivalului de muzică folk ''Ion Chiriac'' va avea loc în perioada 14-15 iunie, au anunțat, joi, organizatorii. Festivalul, organizat de Consiliul Județean Vaslui și Centrul Cultural Județean Vaslui, în parteneriat cu Primăria și Centrul Cultural ''Podul Înalt'' Munteni
Mureș: Comoară a istoriei filosofiei, prezentată publicului de Biblioteca Teleki-Bolyai
O comoară a istoriei filosofiei, despre care se spune că leagă Grecia antică de secolul al XVI-lea, constând în Operele lui Aristotel cu comentariile lui Averroes și Marcus Antonius Zimara, ajunsă în patrimoniul Bibliotecii Teleki-Bolyai din Târgu Mureș prin biblioteca Mănăstirii Franciscane din Călugăreni, a fost prezentată publicului, joi, &
Zilele Europene ale Arheologiei - celebrate de Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță celebrarea Zilelor Europene ale Arheologiei, de vineri până duminică, printr-un program divers menit să ofere publicului o perspectivă inedită asupra domeniului - expoziții foto-documentare, ateliere demonstrative, o prezentare de carte. Potrivit MNIR, vineri, în intervalul
Președintele Academiei Române: Dacă nu fac cercetare fundamentală într-o țară care se respectă, am desființat cercetarea
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat joi că renunțarea la cercetarea fundamentală, într-o țară care se respectă, echivalează cu desființarea cercetării, subliniind că menirea statului este ocrotirea cetățenilor lui. ''Mi s-a spus că asanarea cercetării poate să însemne două lucruri în Rom&aci
Gorj: Turneul Stradivarius - 'Rapsodiile', la Casa Muzeu 'Constantin Brâncuși' de la Hobița pe 14 iunie
Turneul Stradivarius - 'Rapsodiile', dedicat lui George Enescu, va avea loc la Casa Muzeu 'Constantin Brâncuși' de la Hobița pe 14 iunie, anunță, joi, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții CJ Gorj, după recitalul din Capela Sixtină, în fața Papei Leon al XIV-lea, v
Timiș: Vernisajul expoziției 'Fie să renască', eveniment dedicat trupei Phoenix
Vernisajul expoziției 'Fie să renască', un eveniment dedicat trupei Phoenix și care explorează teme precum renașterea, identitatea și arta românească, va avea loc, joi, de la ora 18:00, la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara. Expoziția marchează 50 de ani de la lansarea dublului LP 'Cantafabule', 61 de ani de la adoptarea numelu
Președintele Asociației Prietenii Pinacotecii: Sperăm ca lucrările de renovare la Palatul Dacia România să înceapă la sfârșitul anului
Președintele Asociației Prietenii Pinacotecii București (APPB), Stere Farmache, a atras atenția, miercuri seară, asupra importanței demarării lucrărilor de reabilitare, consolidare și renovare la Palatul Dacia România, ca viitor sediu al Pinacotecii. 'Dorim să tragem un semnal de alarmă și să supunem atenției societății civile import
Iași: Caseta de călătorie a Elenei Cuza, expusă la Palatul Culturii
Caseta de călătorie a Elenei Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, va fi expusă în perioada 12 iunie - 7 septembrie în cadrul microexpoziției 'Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei'. Andrei Apreotesei, manager al Palatul Culturii - Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași, a declara
Timiș: Sinagoga din cartierul Fabric, casa de rugăciuni și curtea interioară vor fi valorificate ca ansamblu cultural
Primăria Municipiului Timișoara (PMT), în parteneriat cu World Monuments Fund (WMF), a început procesul de elaborare a temei de proiectare pentru reactivarea fostei Sinagogi din Fabric din oraș, prin transformarea în spațiu pentru cultură și comunitate. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de PMT, demersul are l
Hrisovul de închinare a Mănăstirii Galata Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim - Exponatul lunii iunie, la MNIR
Hrisovul lui Radu Mihnea de închinare a Mănăstirii Galata Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim poate fi admirat, începând de miercuri, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în cadrul micro-expoziției 'Exponatul lunii'. Potrivit unui comunicat al MNIR, un document excepțional care face parte din