Bihor: Festivalul Medieval Oradea, în week-end, cu peste 600 de cavaleri din nouă ţări
Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari din Europa, va avea loc în perioada 4 - 7 iulie, în Cetatea Oradea, fiind organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR - Visit Oradea) şi Primăria Oradea.
Potrivit programului oferit de directorul APTOR, Alex Chira, ceremonia de deschidere se va desfăşura joi seară, de la ora 18, în Piaţa Unirii, cu o paradă a coifurilor şi prezentarea cavalerilor, muzică medievală şi spectacol cu spadasini.
Programul deosebit de bogat al festivalului va continua în următoarele trei zile în Cetatea Oradea care devine o reşedinţă pentru tabere de meşteri, cavaleri, domniţe, menestreli, îmblânzitori de foc, un spaţiu deschis pentru bătălii aprige şi turniruri nobile.
Sunt invitaţi peste 600 de luptători şi personaje medievale din nouă ţări pentru a participa la turniruri călare cu lance balsa şi competiţii internaţionale sau spectacole cu foc. Bihorenii şi oaspeţii oraşului se vor putea bucura şi de o serie de concerte live în aer liber, atât la scena mare, cât şi în şanţul cetăţii sau în curtea interioară.
Printre invitaţi îşi vor da concursul trupele Grimus, Subcarpaţi şi interpretul Radu Almăşan, solistul trupei Bosquito. Vor mai concerta: Dafina, Elektro Instinct, Holloenek, Krak, Viatores Festiv, Veridi Venti, Peregrinii, Baghatur şi Toboşarii din Visegrad.
Arena de luptă din şanţul cetăţii va găzdui vineri un antrenament călare, show cu stegarii medievali, jocurile regale ale caselor nobiliare, iar după amiază, o competiţie nobiliară de tir cu arcul, competiţia nobiliară a scutierilor - TAP fight, concertul Holloenek, urmat în orele serii de jocuri vânătoreşti, concert Viatores Festivi, Golden Gryphon Tournament. De la ora 21, timp de o oră, se va derula o etapă din Campionatul de turnir călare, iar de la ora 22, o oră, va avea loc o bătălie de noapte.
În cele trei zile, în Zona copiilor din şanţul cetăţii, micuţii şi însoţitorii lor vor avea parte de evenimente special organizate pentru ei, pe tot parcursul zilei: tactici de luptă pentru copii, iniţiere în arta Zânelor Silvane, plimbare pe picioroange, teatru de păpuşi, turnamentul cavaleresc pentru copii, atelier de dans, jonglerii cu clovnul Fabio şi momente de magie cu magicianul Capistro. De asemenea, copiii vor putea participa la concursul de tras cu arbaleta, la o demonstraţie cu păsări de pradă şi demonstraţie de lupte cavalereşti.
În Taverna Medievală sunt organizate alte evenimente pentru adulţi, cum ar fi jocuri de societate, bătaie cu saci, jocuri de societate - şah, dame, concurs de tras sfoara 5 vs. 5, concerte şi spectacol cu foc, la lăsarea nopţii.
În Curtea Interioară a Cetăţii va avea loc întâlnirea cu Cavalerii Teutoni, primii cavaleri români care participă la un turnir internaţional, o demonstraţie de mânuire a tobelor cu Toboşarii din Visegrad, prezentarea stilului de luptă tip Buhurt şi altele.
Aleea meşteşugarilor va fi cu siguranţă una de mare atractivitate pentru că sunt amenajate 13 ateliere pentru prezentarea diferitelor meşteşuguri: turnătoria de bronz, fierăria din Toledo, tâmplăria, maestrul sticlar. Vizitatorii festivalului vor putea asista la demonstraţii practice în atelierele de pielărie, olărie, ţesătorie, pâslărie, de bătut monede, de făcut arcuri şi chiar a unui scrib medieval.
Programul Festivalului Medieval Oradea va continua sâmbătă şi duminică, începând cu ora 10, cu alte manifestări, pe durata, în general, a câte unei ore, până la ora 23. Sâmbătă, cei interesaţi vor putea vedea o competiţie nobiliară de tir cu arcul şi arbaletă sau una cu scut şi spadă ori cu spadă lungă, un spectacol cu toboşari, o paradă a modei, lupte judiciare şi pedepse, luptă călare cu toţi cavalerii, dar şi o bătălie mare.
Duminică sunt programate Campionatul Internaţional de TAP-fight, finala Golden Gryphon Tournament şi finala Campionatului de Turnir Călare, cu înmânarea premiilor şi închiderea taberelor medievale.
Festivalul medieval din acest an se va încheia în timpul serii cu două concerte la scena mare. Primul, de la ora 20, va fi susţinut de tânăra Dafina, un muzician şi artist vizual din Oradea, pasionată de ukulele şi muzica indie-pop, într-un duo acustic, alături de chitaristul Toma Emanuel Ioan. De la ora 21, solistul trupei Bosquito, Radu Almăşan, va interpreta mai multe piese de pe primul său album solo, "Taj Mahal", dar şi piese de rock latin. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: www.visitoradea.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a










