Președintele Academiei Române: Dacă nu fac cercetare fundamentală într-o țară care se respectă, am desființat cercetarea
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat joi că renunțarea la cercetarea fundamentală, într-o țară care se respectă, echivalează cu desființarea cercetării, subliniind că menirea statului este ocrotirea cetățenilor lui.
''Mi s-a spus că asanarea cercetării poate să însemne două lucruri în România: să renunțăm la cercetarea teoretică, pentru că mănâncă bani. Apoi, dacă eu nu fac cercetare fundamentală într-o țară care se respectă - adică în matematică, fizică, biologie, chimie și în științele socio-umane -, dacă nu fac cercetare teoretică, înseamnă că am desființat cercetarea. Cercetarea teoretică ajută cercetarea tehnologică. Fără cercetare teoretică, știți bine că nici științele tehnice aplicative nu pot să existe. Și dacă vine o autoritate a statului și îmi cere rezultatele concrete ale muncii unui matematician - și președintele țării poate să certifice că nu pot să măsor munca unui matematician -, n-am cum. Și nu pot să-i dau termen să descopere o teoremă sau să inventeze ceva. El trebuie lăsat să lucreze. Și la fel se întâmplă în orice domeniu. Cum să planific eu numărul de obiecte făcute într-un institut de cercetări care n-are cum să producă obiecte și să-l întreb câte din ele au fost vândute și ce venituri a obținut'', a spus Pop, la dezbaterea intitulată ''Mai este nevoie de cercetare? De când e lumea, cultura și știința mănâncă bani, dar îi mănâncă cu folos', desfășurată în amfiteatrul 'Ion Heliade Rădulescu'' al Bibliotecii Academiei Române.
Ioan-Aurel Pop a amintit și reproșul potrivit căruia Academia Română ar avea ''prea multe institute teoretice''.
''Și ultima problemă care mă supără este că mi s-a spus că la Academia Română avem prea multe institute teoretice și că unele dintre ele, care sunt cele mai dăunătoare, sunt cele din Științele socio-umane. (...) Au venit acum să ne spună că de ce avem trei institute de istorie, unul la București, unul la Cluj, unul la Iași; de ce avem trei institute de filologie, tot așa, unul la București, unul la Cluj, unul la Iași; de ce avem 300 de arheologie, tot așa. Dacă nu știu istorie? Dacă nu știu că Țara Românească e formată din trei țări - Valahia, Moldova și Transilvania - și că Ceaușescu a încercat să unifice totul, să facă la București câte un institut mare și să subordoneze tot teritoriul? Și a venit cineva și i-a spus așa: '90% din români trăiesc în afara Bucureștiului și în afară de Țara Românească, care și-a asumat prin nume misiunea de reconstituire a unității poporului acestuia, că Țara Românească sau Valahia înseamnă România de fapt, mai sunt și Transilvania și Moldova'', a punctat el.
Președintele Academiei a explicat că dacă cele mai multe documente ale trecutului privind Transilvania sunt la Cluj, acolo se studiază cel mai bine istoria Transilvaniei, pentru că acolo e ''materia primă'', la fel cu Iași și cu București, ''unde s-au adunat cele mai multe documente și dovadă e această bibliotecă (Biblioteca Academiei Române - n.r.), care este tezaur național''.
Aceste detalii ''arată mărginirea unei clase politice, neputința de a înțelege că ceea ce am moștenit din trecut nu se mai poate pune în discuție acum, că nu totul pe lumea asta e deconstructivist'', a subliniat Pop.
''Adică, nu poți distruge tot ce au făcut înaintașii. Să revin la ce? Și să fac ce? Deci, discuția privind cercetarea trebuie să continue prin întărirea cercetării. Trebuie să vină propuneri de la Guvern să acordăm 2-3% cercetării din buget. Nu zero nu știu cât, că râde lumea de noi. Nu se poate așa ceva. Și nici să avem acum 30.000 de cercetători, că asta e măsurătoarea făcută de Institutul Național de Statistică, față de 55.000 câți am avut la Revoluție din vremurile proaste ale comunismului'', a mai spus academicianul.
El a arătat că peste tot - dând ca exemple țări precum Bulgaria, Ungaria, Cehia - sunt mai mulți cercetători decât la noi, inclusiv în țări care sunt de trei ori mai mici ca noi, accentuând că menirea principală a statului este ocrotirea cetățenilor lui.
''Asta trebuie să ne dea de gândit. Să stimulăm cercetarea. (...) Avem specialiști care trebuie să se ocupe de conectarea corectă și la nivel european. Noi suntem subcolectori. Nu suntem în stare să colectăm impozitele și dările către stat, dar dacă un particular ca mine nu-și plătește impozitul, îl amendează la sfârșit de an. Rău-platnicii sunt tolerați. Am înțeles că sunt mijloace de a strânge mai mulți bani la buget, fără însă a afecta această populație. Că nu știu dacă mai suntem un popor sau o națiune. Suntem o populație românească. Nu-i de mirare că am ajuns populație, pentru că menirea principală a unui Guvern și a unui Parlament e, de fapt, menirea statului și statul modern s-a întemeiat ca să-i ocrotească pe locuitorii lui. Nu să îi asuprească și să-i sperie. Statul trebuie să găsească mijloace, chiar dacă suntem într-o perioadă de austeritate, să ne ocrotească pe toți, pentru că menirea, repet, a statului este ocrotirea cetățenilor lui'', a mai spus Ioan-Aurel Pop. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v














