logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bihor: Festivalul ''Sounds of Oradea'', cu legendarul violoncelist Mischa Maisky și artiști de renume, invitați de David Gimenez

Image

Directorul artistic al Festivalului ''Sounds of Oradea'', dirijorul David Gimenez Carreras, a invitat la Oradea, pentru ediția 13-15 iunie 2025, artiști de renume internațional: soprana Sofia Esparza Jauregui, tenorul Jose Luis Sola Zudaire, soprana Dusica Bijelic și legendarul violoncelist Mischa Maisky și copiii săi.

Potrivit directorului general al Visit Oradea, Alex Chira, două din cele trei concerte extraordinare programate în festival se vor prezenta cu casa închisă.

 

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


Este vorba despre concertul ''Italian Opera Evening'' cu arii celebre interpretate de soprana Dusica Bijelic și intermezzouri cu ansamblul cameral, ce va avea loc sâmbătă seara, de la ora 20:30, la Teatrul de stat ''Regina Maria'' și concertul ''Trio-ul Mischa Maisky'' susținut de violoncelistul Mischa Maisky împreună cu copiii săi, fiica Lili la pian și fiul Sacha la vioară, ce va avea loc în Bazilica romano-catolică, tot de la ora 20:30.

''Mai sunt bilete doar la concertul din Piața Unirii, de vineri seară, intitulat ''Zarzuela Night'', în care se se vor împleti pasiunea operetei spaniole cu muzica latino-americană, în interpretarea artiștilor Sofia Esparza Jauregui, Jose Luis Sola Zudaire, alături de Orchestra simfonică orădeană, sub bagheta dirijorului David Gimenez Carreras'', a precizat Alex Chira.

În calitate de director artistic al festivalului, dirijorul a declarat, într-o conferință de presă, că primul concert, cel numit ''Zarzuela Night'', este ''un pariu personal'', deși cunoaște foarte bine opereta spaniolă și acest repertoriu pe care l-a interpretat pe scenele lumii alături de Jose Carreras, Placido Domingo și Montserrat Caballe, printre alții.

 

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


''Am fost întotdeauna foarte surprins de imensul succes în rândul oricărui public, fie acesta din Asia, Statele Unite ori Europa de est sau Rusia. Peste tot. Chiar dacă lumea nu știe ce este zarzuela, cred că toți cei care vor participa în Piața Unirii vor fi extrem de impresionați. Am invitat doi artiști extraordinari din Spania, care cântă foarte mult acest stil și sunt artiști de top pentru acest repertoriu. Sunt frumoși, tineri și ambițioși. Până și membrii orchestrei, la repetițiile de ieri și de azi, au fost extrem de încântați de acest stil de muzică'', a declarat David Gimenez.

Soprana Sofia Esparza a mărturisit că este foarte fericită că se află pentru prima dată în România, că este o onoare să poată aduce pasiunea acestui stil, zarzuela, în Oradea, o punte între culturi.

 

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


Originară din Spania, Sofia Esparza a studiat harpă și voce la Conservatorio Superior de Navarra. A câștigat nenumărate premii în competiții internaționale, cel mai recent fiind Young Artistic Talent Award, oferit de Principe de Viana Institution.

Tenorul Jose Luis Sola Zudaire a declarat că se bucură pentru ocazia de a concerta sub bagheta dirijorului David Gimenez și alături de Sofia, cei doi interpreți vocali fiind născuți în același oraș, Pamplona. Recent, a susținut concerte în Macedonia de nord și Belgrad, unde publicul a apreciat foarte mult zarzuela. Au ales pentru repertoriul din Oradea mai multe ''perle'' pentru program, de care speră că se va bucura și publicul orădean.

Concertul de sâmbătă, de la Teatrul ''Regina Maria'', ''Italian Opera Evening'', a fost descris de dirijorul David Gimenez ca fiind un concert de muzică de cameră, cu o abordare intimă, într-un format neobișnuit, cu o selecție de arii din opere, uverturi, piese intermezzo, interpretate de o soprană extraordinară din Serbia, Dusica Bijelic, și, în loc de orchestră, un cvartet de coarde plus un pian.

 

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


''E o experiență neobișnuită, fiindcă acest tip de arii de operă se cântă cu orchestră completă și nu cu un cvartet. Muzicienii fac parte din orchestra Arena di Verona, sunt instrumentiști care cunosc extrem de bine repertoriul. Va fi o seară foarte specială'', a declarat David Gimenez.

Iar concertul de duminică, a afirmat dirijorul, este unic pentru publicul din Oradea, deoarece este invitat ''o legendă vie a violoncelului'' - Mischa Maisky, care, în ultimii 50 de ani, este recunoscut ca fiind un artist de top al lumii. A realizat înregistrări celebre cu Leonard Bernstein și alte nume celebre, fiind foarte cunoscut pentru suitele solo de Bach, pentru cele peste o sută de concerte Bach în anul 2000 etc.

''Este o ocazie unică de a-l auzi și vedea live. El vine de la un concert din Coreea și de la Oradea va pleca la un festival foarte important în lume, în Elveția. Va veni la Oradea cu Maisky Trio, unde fiica sa Lili va cânta la pian, iar fiul Sacha, la vioară. Vor prezenta un program clasic, cu lucrări de Schubert, Brahms, Schumann, extrem de potrivit pentru ambientul Bazilicii. Cu siguranță, cei care vor participa își vor aminti mult timp de acest concert'', a afirmat dirijorul.

''Sounds of Oradea'' Festival a ajuns la a patra ediție, avându-l pe David Gimenez Carreras director artistic. Este conceput și organizat de către Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Municipiului Oradea. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 580

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 09-10-2026 19:02

AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei

Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î

Cultura - Media 09-10-2026 15:39

REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'

Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol

Culte 09-10-2026 15:17

Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți

Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a

Cultura - Media 09-10-2026 10:34

AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)

Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original

Culte 09-10-2026 10:09

Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)

Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A

Cultura - Media 08-10-2026 19:30

AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan

Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo

Culte 08-10-2026 17:17

Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor

Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.

Cultura - Media 08-10-2026 16:55

Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie

Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.

Cultura - Media 08-10-2026 16:28

Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare

Cultura - Media 08-10-2026 16:06

MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri

Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe

Cultura - Media 08-10-2026 14:38

Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală

UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum

Cultura - Media 08-10-2026 13:55

ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo

Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic

Cultura - Media 08-10-2026 13:10

Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă

Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea

Cultura - Media 08-10-2026 10:36

Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco

Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc

Cultura - Media 08-10-2026 09:34

AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid

Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este