logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alexandru Tomescu, pentru a cincea oară în Turneul Stradivarius la Ghimeş-Făget: E un loc pe care-l iubesc, mă simt ca acasă

Image

Violonistul Alexandru Tomescu, cu celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu, a concertat vineri seara, pentru a cincea oară consecutiv, la Ghimeş-Făget, în cadrul Turneului Stradivarius, el mărturisind că iubeşte acest loc şi revine întotdeauna cu plăcere.

Iubitori ai muzicii din întreaga ţară au venit la Biserica Romano-Catolică din pitorescul sat de pe Valea Trotuşului, acolo unde Alexandru Tomescu a interpretat magistral lucrări de J. S. Bach, care iniţial au fost compuse pentru violoncel.

"Aici, la Ghimeş, e un loc pe care îl iubesc, am foarte mulţi prieteni aici, mă simt ca acasă. Şi, în această catedrală, muzica lui Bach a fost la ea acasă. Am simţit rezonanţa specială a locului încă de la primul concert şi e pentru prima dată când vin aici vioară solo. Un astfel de program este o mare provocare. În ce sat poţi să mergi să cânţi aşa, două ore şi aproape şi jumătate de Bach vioară solo şi lumea să asculte neclintit până la sfârşit? Impresionant!", a declarat Alexandru Tomescu, pentru AGERPRES.

Acesta a mărturisit că, pentru el, Bach este un compozitor care se află "undeva, deasupra", fiind dincolo de preferinţele de moment.

"George Enescu spunea că, pentru el, muzica lui Bach este pâinea lui cea de toate zilele. La fel simt şi eu. Am revenit la muzica lui Bach cu un repertoriu nou, în premieră în România, nu am cunoştinţă să se mai fi cântat această integrală la vioară. Şi mă bucur foarte mult pentru că, deodată, am descoperit şase piese nemaipomenite, nou-nouţe, de care mă pot bucura foarte mulţi ani de acum înainte", a spus celebrul muzician.

Referindu-se la numele din acest an al Turneului Stradivarius, "Metamorfoze", Alexandru Tomescu a explicat că are legătură atât cu transformarea sunetului violoncelului în cel al viorii, cât şi cu schimbarea pe care muzica o aduce în sufletului fiecăruia dintre noi.

"Am ales această denumire de 'Metamorfoze', evident, pornind de la transformarea sunetului violoncelului în cel al viorii, dar având, de fapt, în minte, metamorfoza pe care muzica o produce în fiecare dintre noi, atunci când îi lăsăm timpul să lucreze cu noi. În ziua de astăzi, când avem din ce în ce mai puţină răbdare, deja trei minute este o eternitate pe Internet, muzica aceasta a lui Bach vine să ne arate că sunt lucruri care trebuie lăsate să se dezvolte în ritmul lor. Şi cred că nici o secundă nu a fost în plus în seara aceasta şi cred că am devenit cu toţii mai buni. Aşa cum spunea Beethoven, muzica îi face pe oameni mai buni", a punctat Alexandru Tomescu.

Organizarea concertului de la Ghimeş-Făget a fost posibilă datorită implicării unui tânăr din localitate, Damian Pal, iniţiatorul conceptului "Oamenii inspiră" şi organizator a numeroase evenimente culturale în regiune.

Acesta a declarat, pentru AGERPRES, că pe Alexandru Tomescu îl determină să revină din 2020 la Ghimeş-Făget dragostea lui pentru oameni, pentru natură, pentru muzică.

"După ani buni petrecuţi alături de Alexandru, am învăţat că Alexandru vrea să ducă muzica în locuri nebănuite, în locuri mai puţin aşteptate, nu atât de convenţionale. Şi îi reuşeşte foarte bine. La Ghimeş a găsit nişte oameni şi un public absolut fascinat de muzica pe care el o interpretează şi de felul lui de a fi şi de felul lui de a comunica nu doar prin muzică, ci şi verbal cu oamenii. Şi căldura lui cred că i-a adus foarte aproape pe oameni. (...) Cred că Alexandru a ajuns să fie foarte îndrăgit în regiune şi suntem foarte încântaţi şi recunoscători că oameni din toată ţara ne calcă pragul şi vin la Ghimeş. Şi, uşor-uşor, s-a format un turism cultural în zonă şi nu întâmplător, ci şi datorită artiştilor precum Alexandru. Noi avem mai multe proiecte împreună cu Alexandru Tomescu şi reciproc ne încurajăm şi ne-a ajutat foarte mult şi el. Iar pe mine personal m-a ajutat foarte mult să descopăr mai mult muzica şi să descopăr că muzica apasă nişte butoane în sufletul nostru, ca pe un panou de comandă. Şi, de multe ori, nici nu ştim unde să punem acele senzaţii sau trăiri, doar le trăim, pur şi simplu, închidem ochii şi le trăim şi asta e tot", a declarat Damian Pal.

Turneul Stradivarius din acest an a fost lansat dintr-un loc inedit, din tabără de bază de la poalele muntelui Everest, acolo unde violonistul şi-a dorit mult să ajungă şi unde a fost nevoit să îşi ducă şi vioara.

El a precizat că a studiat pe toată perioada călătoriei, pentru că un violonist care face performanţă trebuie să se menţină în formă şi nu îşi poate permite pauze foarte lungi.

"Pentru mine, ca violonist, nu era chiar foarte la îndemână să plec într-o astfel de călătorie şi până la urmă am hotărât să iau vioara cu mine. Altfel nu se putea. (...) Am luat-o ca să cânt, ca să mă menţin în formă, pentru că atunci când vrei să faci performanţă, nu îţi poţi permite să faci astfel de pauze uriaşe, de săptămâni întregi. Şi da, am studiat, am studiat în cabanele în care înnoptam, cabane care niciuna nu era încălzită, dar m-am încălzit cântând la vioară. Nu a fost uşor, dar eu zic că a meritat", a dezvăluit Alexandru Tomescu.

La 5346 metri, de acolo de unde pleacă marile expediţii către "acoperişul lumii", Alexandru Tomescu a susţinut un scurt concert, unde a interpretat "Balada" lui Ciprian Porumbescu şi o lucrare semnată de J.S Bach şi a mărturisit că în timp ce cânta s-a făcut linişte şi toţi cei care veniseră să îşi facă un selfie în tabăra de bază Everest şi-au luat un răgaz şi au trăit emoţia momentului, lucru care l-a bucurat foarte mult.

Turneul Internaţional Stradivarius 2024 include 18 concerte susţinute în catedrale Romano-Catolice, Greco-Catolice, Lutherane şi Reformate sau în spaţii inedite, cum ar fi Cabana Caraiman din Bucegi.

Concertul de la Ghimeş-Făget al fost al treilea din cadrul acestui turneu, care se va încheia în data de 16 iulie. AGERPRES/(A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: George Onea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-10-2026 05:15

Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'

Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,

Cultura - Media 12-10-2026 18:34

Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau

Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p

Cultura - Media 12-10-2026 17:48

Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'

Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți

Cultura - Media 12-10-2026 17:33

Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor

Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț

Culte 12-10-2026 17:16

Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie

Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k

Culte 12-10-2026 17:11

Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor

Culte 12-10-2026 14:04

Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'

Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis

Cultura - Media 12-10-2026 13:38

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Cultura - Media 12-10-2026 11:31

Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București

O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer

Cultura - Media 12-10-2026 10:48

AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu

Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc

Culte 11-10-2026 07:00

Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif

Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.

Cultura - Media 10-10-2026 14:24

Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea

O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr

Cultura - Media 09-10-2026 19:02

AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei

Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î

Cultura - Media 09-10-2026 15:39

REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'

Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol

Culte 09-10-2026 15:17

Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți

Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a