logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fortul 13 Jilava - în administrarea CJ Ilfov; va fi restaurat şi valorificat din punct de vedere turistic şi cultural

Imagine din galeria Agerpres

Fortul 13 Jilava va putea fi consolidat, conservat, restaurat şi valorificat din punct de vedere turistic şi cultural, după adoptarea, vineri, a Hotărârii de Guvern care transferă Fortul 13 din administrarea Penitenciarului Jilava în administrarea Consiliului Judeţean Ilfov.

Potrivit unui comunicat de presă comun al miniştrilor Justiţiei şi Culturii, Alina Gorghiu şi Raluca Turcan, şi al preşedintelui CJ Ilfov, Hubert Thuma, privind valorificarea potenţialului turistic şi cultural al Fortului 13 Jilava, acest obiectiv se află, începând cu data de 11 ianuarie 2012, în lista Monumentelor Istorice, dar este în administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Bucureşti Jilava.

Termenul de realizare a lucrării de consolidare şi conservare a imobilului va fi de cinci ani de la preluarea acestuia în administrarea CJ Ilfov, sursa de finanţare pentru realizarea lucrărilor privitoare la Fortul 13 Jilava urmând a fi asigurată din fondurile bugetului judeţului Ilfov şi din alte surse atrase în condiţiile legii.

"Din păcate, se pare că unii uită istoria de dinainte de 1989. Pentru PNL, partid istoric şi care a resimţit din plin nedreptăţile unui regim totalitar, este o prioritate să arate generaţiilor viitoare ce s-a făcut bine, dar şi ce s-a greşit şi cum putem evita repetarea ororilor. Un pas important este valorificarea potenţialului istoric, social şi cultural, iar Fortul 13 Jilava este un exemplu în acest sens. Trebuie precizat că reuşita de azi se datorează efortului a patru instituţii: Consiliul Judeţean Ilfov, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii, toate cu conducere PNL, şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor", a spus ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, citată în comunicat.

La rândul său, ministrul Culturii, Raluca Turcan, a afirmat că restaurarea Fortului 13 Jilava reprezintă "o dovadă a angajamentului nostru de a arăta viitoarelor generaţii că dramele şi abuzul regimului comunist nu trebuie uitate".

"Îmi amintesc şi acum vizita din septembrie 2023 la Fortul 13 Jilava, un simbol al represiunii comuniste şi un loc care nu ne permite să uităm istoria recentă. Acesta este motivul pentru care am făcut eforturi, alături de preşedintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, Alexandru Groza, directorul Muzeului Ororilor Comunismului în România, instituţie subordonată Ministerului Culturii, şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a găsi o soluţie care să permită restaurarea şi valorificarea culturală si turistică a Fortului 13 Jilava. Acest obiectiv este un monument istoric şi realizarea unui muzeu care să prezinte perioadele istorice prin care a trecut această clădire, ororile petrecute acolo, reprezintă o dovadă a angajamentului nostru de a arăta viitoarelor generaţii că dramele şi abuzul regimului comunist nu trebuie uitate", a spus Raluca Turcan.

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, a caracterizat evenimentul drept "un pas extrem de important".

"Un pas extrem de important - Fortul 13 devine muzeu. Are nevoie de restaurare, consolidare şi reabilitare. Îl preluăm în administrare şi identificăm toate sursele de finanţare de care avem nevoie să-l consolidăm şi să-l punem în circuitul cultural. Folosim bani de la bugetul local, fonduri din POR, nu ratăm nicio linie de finanţare. Transformarea Fortului 13 în muzeu înseamnă valorificarea potenţialului său istoric, social, cultural şi turistic. Am fost acolo, printre acele ziduri. E greu de descris în cuvinte ce am trăit. Este important să ne cunoaştem istoria, este important ca generaţiile viitoare să-şi cunoască trecutul, să nu repete greşelile trecutului şi să lupte mereu pentru un viitor mai bun", a declarat Hubert Thuma. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-10-2026 05:15

Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'

Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,

Cultura - Media 12-10-2026 18:34

Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau

Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p

Cultura - Media 12-10-2026 17:48

Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'

Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți

Cultura - Media 12-10-2026 17:33

Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor

Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț

Culte 12-10-2026 17:16

Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie

Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k

Culte 12-10-2026 17:11

Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor

Culte 12-10-2026 14:04

Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'

Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis

Cultura - Media 12-10-2026 13:38

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Cultura - Media 12-10-2026 11:31

Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București

O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer

Cultura - Media 12-10-2026 10:48

AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu

Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc

Culte 11-10-2026 07:00

Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif

Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.

Cultura - Media 10-10-2026 14:24

Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea

O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr

Cultura - Media 09-10-2026 19:02

AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei

Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î

Cultura - Media 09-10-2026 15:39

REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'

Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol

Culte 09-10-2026 15:17

Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți

Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a