Eugenia Nicolae a lansat piesa ''Omule, cât mai poţi?'', în colaborare cu Sişu
Cântăreaţa Eugenia Nicolae a lansat melodia "Omule, cât mai poţi", în colaborare cu Sişu, piesă care face parte din IP-ul cu cinci melodii pe care artista intenţionează să-l lanseze în curând, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit artistei, single-ul a pornit dintr-o provocare pe Tik Tok devenită virală pe reţeaua de socializare chiar înainte de a fi oficial lansată.
Videoclipul care o înfăţişează pe artistă interpretând refrenul piesei a strâns deja un milion de vizualizări, reacţiile extraordinare din partea publicului convingând-o pe artistă să finalizeze piesa şi să o lanseze cu un videoclip oficial, pe canalul său de YouTube, informează sursa citată.
"Am lansat o serie de provocări pe Tik Tok în care le spuneam oamenilor să îmi dea comentarii pe diverse teme, iar eu compuneam un mic fragment de piesă pornind de la unul sau mai multe comentarii. Provocarea care a generat piesa 'Omule, cât mai poţi?' a fost: 'Dacă viaţa ta ar fi o piesă, ce titlu i-ai da?'. Din zeci de comentarii am ales 'Omule, cât mai poţi?'. Am scris refrenul şi l-am postat, iar ceea ce s-a întâmplat după a fost extraordinar. Oamenii au folosit sunetul şi s-au postat aproape 10.000 de video-uri cu acest refrem. Clipul postat de mine pe Tik Tok ajunge acum la un milion de vizualizări, iar mesajele primite din partea oamenilor m-au determinat să termin piesa şi să o lansez", a declarat artista, citată în comunicat.
Versurile piesei vorbesc despre eforturile depuse de oameni din dorinţa de a fi plăcuţi de toată lumea, de a-i mulţumi pe toţi cei din jur. În societatea de azi, trăim de multe ori mai mult în online decât în viaţa reală, iar postările din social media sunt despre reuşită, succes, bani, confort, vacanţe, pe scurt - o viaţă idealizată.
"Piesa aceasta este cât se poate de reală. Am ales acel comentariu pentru că şi eu am momente în care mă simt copleşită. Sper să vindece, să ajute, să ridice moralul şi mai ales să creeze percepţia că viaţa are şi momente dificile pentru toţi şi nu trebuie să ne raportăm la aparenţele de viaţă perfectă din online", a mai spus Eugenia Nicolae.
"Omule, cât mai poţi?" este o piesă realizată de Eugenia Nicolae şi produsă de Rimenescu, şi este un featuring cu rapper-ul Tudor Sişu.
"Producătorul piesei, Rimenescu, a venit cu propunerea pentru colaborarea cu Tudor Sişu şi totul s-a legat minunat. Aşa a fost să fie. Tudor a scris partea lui imediat după ce a primit piesa, iar următoarea zi a venit la studio. Sunt mândră să am această piesă împreună cu el. La filmări ne-am cunoscut pentru prima dată. E un om tare bun, ne-am înţeles grozav", a precizat Eugenia Nicolae.
"Este o piesă despre realitatea actuală în care sunt sigur că publicul se va regăsi. Oamenii aleargă după aceleaşi lucruri: validarea celorlalţi, bani, succes. Important e să nu uiţi pentru ce tragi şi să munceţti pentru ce contează cu adevărat: familia", a declarat şi Tudor Sişu. AGERPRES / (AS - autor: Petronius Craiu, editor: Marius Frăţilă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k












