Mureş: 40 de dirijori se întrec la ediţia a doua a Concursului Internaţional "Erich Bergel"
Un număr de 40 de dirijori, rămaşi din cei 246 înscrişi în etapa eliminatorie, se întrec, în această săptămână, în cadrul ediţiei a doua a Concursului Internaţional de Dirijat "Erich Bergel", organizat de Orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, Associazione Artes (Italia) şi Asociaţia Kult Mind, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş.
"Anul acesta s-au înscris 246 de concurenţi din 38 de ţări, 40 dintre ei vor concura în această săptămână în faţa Orchestrei de Stat din Târgu Mureş. Scopul concursului de dirijat este, pe de o parte, de a pune Târgu Mureşul pe harta internaţională a muzicii clasice, cel puţin în această săptămână. Pe de altă parte, dorim să le oferim tinerilor dirijori premiaţi posibilitatea de a se prezenta în stagiunile viitoare în cadrul filarmonicii noastre, într-un concert simfonic", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, baritonul György Levente.
El a spus că Filarmonica de Stat din Târgu Mureş s-a ţinut de cuvânt şi a lansat patru tinere talente în cariera dirijorală în urma primei ediţii, dar şi dirijorii care vor câştiga în această săptămână locurile I, II şi Premiul special al orchestrei vor avea ocazia, de asemenea, să dirijeze la Târgu Mureş în următoarele stagiuni.
La prima ediţie a Concursului Internaţional de Dirijat "Erich Bergel", care a avut loc între 2 şi 8 septembrie 2022, a spus György Levente, au participat 71 de concurenţi din 33 de ţări şi fiecare laureat a avut ocazia să concerteze la pupitrul Orchestrei din Târgu Mureş.
"Câştigătorii primei ediţii a Concursului Internaţional Dirijat 'Erich Bergel' au primit concerte foarte atractive la noi în ultimele două stagiuni. Câştigătorul primului premiu, Tobias Drewelius din Germania, a dirijat fragmente din opera Aida de Giuseppe Verdi, la 20 octombrie 2022. Dirijorul câştigător al premiul al doilea, Levente Ziros din Ungaria, a dirijat Concertul de Paşte în anul acesta, pe 27 martie, Sabat Mater de Rossini. Cel de-al treilea dirijor premiat, marocanul Omar El Jamali, a dirijat primul concert pentru pian de Chopin şi Simfonia a 7-a de Beethoven, în 15 iunie 2023, cu solistă Izabela Voropciuc. Cel de-al patrulea dirijor care a primit premiul special al orchestrei a fost dirijorul coreean Min Gyu Song, el a dirijat, în data de 8 iunie 2023 lucrări de Mozart, Prokofiev şi Şostakovici", a arătat György Levente.
Dirijorul italian Andrea Vittelo, din partea Associazione Artes Italia, a arătat că sarcina sa în cadrul ediţiei a doua a Concursului Internaţional de Dirijat "Erich Bergel" a fost aceea de a se ocupa de juriu şi că este mândru de reacţia internaţională.
"Sunt foarte încântat şi foarte onorat să fiu aici din nou, pentru a doua ediţie a Concursului 'Erich Bergel'. Avem un parteneriat cu Maria Ferenc (preşedinta Asociaţiei Kult Mind, n.r,), cea care trebuie să construiască cadrul şi să-l însufleţească cu toate personajele acestui eveniment. În special, m-am ocupat de juriu şi sunt foarte mândru că am avut un răspuns atât de internaţional la această competiţie pentru că avem oameni din Italia, de cel mai înalt nivel (...) din Coreea de Sud, Spania, Ungaria. Asta demonstrează cât de importantă este deja această competiţie, dar şi cât de importantă poate deveni în viitor. Pentru că dacă începem cu un asemenea nivel, ne putem imagina cât de departe putem ajunge. Şi asta este o mărturie cât de importantă este figura lui Erich Bergel în afacerea muzicii clasice", a declarat Andrea Vittelo.
Preşedintele Asociaţiei Kult Mind, Maria Ferenc, a spus că în urmă cu doi ani acest festival era un vis pe care a reuşit să îl pună în practică, găsind înţelegere şi deschidere la Târgu Mureş.
"Acum pot să vă spun că acesta nu mai este vis, este o realitate pe care aţi fi putut să o vedeţi şi astăzi, pentru că astăzi am avut primii 22 participanţi, iar mâine vom avea încă 22 şi sper că pe data de 12 aprilie vom avea o gală absolut frenetică la care, bineînţeles, vă invităm şi pe dumneavoastră, pe prietenii dumneavoastră şi pe toţi cei care sunt interesaţi în muzica clasică şi de ceea ce se întâmplă în acest oraş. Trebuie să menţionez şi să mulţumesc din tot sufletul Consiliul Judeţean şi personal domnului vicepreşedinte Kovacs Levente pentru încrederea pe care ne-a acordat-o. Am venit la dânsul, eu, o necunoscută venită din Budapesta, cu o idee care costa bani - asta într-adevăr costă bani - şi a avut încredere în mine şi în noi. Acest eveniment va fi într-adevăr deosebit şi cred că aici, în oraşul acesta, vom putea crea o tradiţie. Eu sper că aşa va fi", a declarat Maria Ferenc.
La conferinţa de presă a participat şi văduva lui Erich Bergel, Ibolya Bergel, care a precizat că în acest an va acorda şi o serie de burse de câte 500 de euro, una dintre acestea tânărului dirijor român Andrei Stănculescu.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Kovacs Levente, a arătat că instituţia sa consideră o onoare crearea şi susţinerea acestui concurs de dirijat, ajuns la ediţia a doua.
"În aceşti patru ani cred că am reuşit să aducem la un nou nivel ceea ce înseamnă viaţa culturală din judeţul Mureş. Asta pot să spun din perspectiva tuturor celorlalte instituţii de cultură, dar în special din perspectiva Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, care într-adevăr a redevenit şi este din nou pe harta internaţională a muzicii clasice, nu numai prin intermediul acestui concurs de dirijat, dar şi din perspectiva faptului că, pe 8 noiembrie, va avea loc un concert extraordinar la Viena, susţinut de către Filarmonica de Stat din Târgu Mureş. Deci nu numai pe plan naţional suntem între primele filarmonici din ţară, dar cred că şi din perspectivă internaţională am reuşit să progresăm", a susţinut Kovacs Levente.
Ediţia a doua a Concursului Internaţional de Dirijat "Erich Bergel" se desfăşoară la Târgu Mureş în perioada 8-12 aprilie, este dedicat dirijorului Erich Bergel, născut la Râşnov, a cărui carieră s-a desfăşurat în întreaga lume, atât ca dirijor, cât şi ca profesor.
Erich Bergel a fost dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din Cluj-Napoca şi al Filarmonicii Neordwestdeutche, profesor la Universitatea de Arte din Berlin şi a dirijat cele mai cunoscute orchestre contemporane.
Câştigătorul concursului va fi anunţat după concertul din data de 12 aprilie, care va fi susţinut în faţa publicului.
Juriul este format din Levente György (România), directorul Filarmonicii de Stat Târgu Mureş, preşedintele juriului; Luciano Acocella (Italia), profesor la Accademia Chigiana din Siena; Jehi Bahk (Coreea de Sud), concertmaster al Philharmonia Corea şi Prime Philharmonic; Maurizio Cocciolito (Italia), director artistic I Solisti Aquilani; Daniel Jinga (România), director general la Opera Naţională Bucureşti; Roby Lakatos (Ungaria), violinist; György Lendvai (Ungaria), director general al Orchestrei Sinfonice MÁV din Budapesta; Juan Jose Navarro (Spania), dirijor şef al Orchestrei Universităţii din Almeria. Membri de onoare sunt profesorul şi compozitorul Csíky Boldizsŕr (România) şi Ibolya Bergel (Ungaria). AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț












