Bihor: Cel mai vechi ansamblu folcloric din judeţ, desfiinţat a doua oară
Angajaţii celui mai vechi ansamblu folcloric din judeţul Bihor, de notorietate internaţională, Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana", desfiinţat a doua oară de consilierii judeţeni, chiar şi după o decizie definitivă a instanţei pentru a-l reînfiinţa, au depus din nou plângere prealabilă, a declarat, pentru AGERPRES, directorul ansamblului, Leontin Ciucur.
După prima desfiinţare, din august 2021, au mai rămas 13 angajaţi ai ansamblului, din 33, care activau în ultimul an în structura Teatrului "Regina Maria". Săptămâna trecută, pe 27 martie, consilierii judeţeni au hotărât iarăşi desfiinţarea ansamblului şi crearea unui compartiment nou la Centrul de Cultură unde se vor face angajări prin concurs şi pe perioadă determinată, aspecte cu care angajaţii nu sunt de acord.
Restructurările în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Bihor, demarate în 2020 de actuala conducere a judeţului, în frunte cu Ilie Bolojan, au afectat şi Ansamblul "Crişana", vechi de peste 70 de ani, care aparţinea de Filarmonica de Stat, de peste cincizeci de ani.
În anul 2011, tot o administraţie liberală a transferat ansamblul la Teatrul de stat, "o mişcare nefirească şi nereuşită", după cum a declarat, pentru AGERPRES, taragotistul Petru Popa, dar aşa cum a constatat şi actuala conducere a teatrului. În 2020, la prima restructurare au fost concediaţi 12 angajaţi, iar în august 2021, ansamblul a fost desfiinţat, deşi această hotărâre aprobată de consilieri trebuia însoţită şi de mutarea lor la Centrul de Cultură al Judeţului, într-un nou ansamblu, printr-o a doua hotărâre, care însă nu a mai fost aprobată.
O parte din angajaţi au deschis un proces împotriva CJ Bihor, în prima fază pierdut, în cea finală câştigat la Curtea de Apel Timişoara. Prin decizia definitivă din 20 decembrie 2022, instanţa a decis desfiinţarea Hotărârii Consiliului Judeţean Bihor nr. 158/ 05.08.2021 şi repunerea în activitate a ansamblului.
Concediaţi mai bine de un an de zile, 14 din cei 33 de angajaţi au revenit treptat la serviciu, adică cei care au câştigat procesul. Unul din ei s-a pensionat şi au rămas 13.
"Eu am fost reangajat în luna mai 2023, dar, iarăşi ca o măsură abuzivă, nu au fost angajaţi decât artiştii care şi-au atacat în instanţă desfacerea contractului de muncă, şi asta pe măsură ce au câştigat procesele, până prin septembrie. Oare cum rămâne cu artiştii care nu şi-au atacat desfacerea contractului de muncă în instanţă, dar această desfacere are la bază o hotărâre de Consiliu Judeţean desfiinţată?" a declarat, pentru AGERPRES, Leontin Ciucur, director din 2004 al acestui ansamblu de tradiţie.
În această formulă restrânsă, au susţinut lunar concerte educative, în şcoli şi grădiniţe, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, precum şi spectacole mai mari, acolo unde partenerii au asigurat finanţarea.
"Este absurd să ai pretenţia ca acest ansamblu etalon al culturii bihorene şi româneşti, care a obişnuit publicul cu spectacole la un anumit standard, să desfăşoare acum spectacole cu cinci băieţi dansatori, două fete dansatoare, un solist vocal cu jumătate de normă şi şase instrumentişti dintre care lipsesc instrumente de bază într-o orchestră", a precizat Leontin Ciucur.
Preşedintele CJ, Ilie Bolojan, a motivat în şedinţa recentă că cei 13 angajaţi "au avut la dispoziţie o jumătate de an bun ca să desfăşoare activităţi în serviciul public prin evenimente, concerte".
"Analizând la începutul acestui an această activitate, am constatat că, practic, la Teatrul Regina Maria avem echipa teatrului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale, şi avem angajaţii din zona de folclor care încasează nişte salarii fără să genereze niciun fel de activităţi în serviciul bihorenilor", a afirmat Ilie Bolojan.
Numărul lor redus şi condiţiile nesatisfăcătoare din teatru pentru repetiţii i-au determinat să ceară, de mai multe ori, organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu propunerea unor acţiuni importante, însă fără folos. Mai mult, au fost desfiinţaţi din nou, în şedinţa din 27 martie a.c., cu două treimi, adică 22 de voturi PNL şi 6 UDMR, ceilalţi 6 consilieri PSD s-au abţinut. Preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a justificat propunerea prin faptul că după reînfiinţare angajaţii ansamblului "Crişana" doar şi-au încasat salariile fără să presteze evenimente pentru publicul bihorean.
"În acest context cum să ne simţim? Hărţuiţi, umiliţi şi ignoraţi. Şi doar noi, Crişana. Ansamblul Nagyvarad, inclus şi el la teatru, nu are probleme. Sau poate pentru faptul că reprezentăm cele patru elemente identitare: graiul, portul, cântul şi jocul românesc? Toate astea, după o tradiţie de 74 de ani. Cum să mă simt în ţara în care românul dă mână cu ungurul ca să îşi desfiinţeze instituţii identitare?" a afirmat, pentru AGERPRES, Petru Popa.
De această dată însă grupurile PNL şi UDMR au colaborat şi pentru a doua hotărâre de CJ pentru noua organigramă a Centrului de Cultură al Judeţului în care se înfiinţează un compartiment numit Ansamblul artistic profesionist, cu 28 de posturi, fără a se preciza denumirea. Potrivit hotărârii, ocuparea acestor posturi se va face prin concurs, pe perioadă determinată, pentru 13 instrumentişti, 12 dansatori şi 2 posturi personal (manipulant decor şi operator lumini/sunet), fără solişti vocali.
"Mutarea" la Centru ar presupune, potrivit mai multor artişti, o reducere a salariilor cu 25-30% şi modificarea contractului pe perioadă determinată, de un an, în loc de perioadă nedeterminată, ceea ce înseamnă concurs periodic. Pentru unii dintre ei, ar însemna şi o degradare din punct de vedere profesional, de la gradul I la gradul II, aşa cum prevede hotărârea de CJ pentru cinci instrumentişti.
Directorul Ciucur consideră că, dincolo de prima variantă cu respectarea hotărârii instanţei, ar mai exista două posibilităţi de rezolvare a situaţiei. Prima ar fi transformarea Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana" în instituţie de spectacole şi concerte, cu personalitate juridică, cu transferarea posturilor şi a personalului existent, cu toate drepturile câştigate.
"Ar fi o măsură corectă, prin care artiştii şi-ar putea demonstra capacitatea artistică şi ansamblul ar putea evolua la standarde ridicate, eficient economic", a precizat Ciucur.
Cea de a doua este posibilitatea ca "factorul politic să-şi repare greşeala făcută în anul 2011", atunci când a transferat ansamblul din cadrul Filarmonicii de Stat Oradea în cadrul Teatrului "Regina Maria" şi să reîntoarcă ansamblul cu drepturi şi obligaţii (cum s-a făcut transferul în 2011) în cadrul Filarmonicii de Stat Oradea, unde a funcţionat mai bine de cincizeci de ani.
"Pe mine mă afectează emoţional repetarea acestei greşeli, desfiinţarea din nou a ansamblului. Am condus acest ansamblu timp de douăzeci de ani şi am făcut acest lucru cu profesionalism, sacrificii şi dăruire. Pot spune, fără lipsă de modestie, că palmaresul realizat de ansamblu în perioada cât a fost coordonat de mine depăşeste, în amploare, palmaresul realizat în toţi cei 55 de ani dinainte. Am considerat şi am reuşit să dovedesc că acest ansamblu trebuie să fie unul renumit, reprezentativ, o mândrie pentru bihoreni. Vreau să redevenim ceea ce am fost şi chiar mai mult", a conchis directorul Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana". AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Leontin Ciucur / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț












