Neamţ: Expoziţie omagială Iulia Hălăucescu, la 100 ani de la naşterea "Doamnei acuarelei româneşti"

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ organizează expoziţia "Iulia Hălăucescu. Cinfesiuni cromatice la centenar. 1924 - 2024", cu ocazia împlinirii a 100 ani de la naşterea celei supranumită de criticii de artă contemporani "Doamna acuarelei româneşti", informează un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES, de Complexul Muzeal Naţional (CMN) Neamţ.
"Fondatoare a colecţiei de artă din cadrul Muzeului Arheologic Regional Piatra-Neamţ, Iulia Hălăucescu, personalitate de prim rang a artei plastice româneşti, a avut o meritorie contribuţie, probată fidel de fondul documentar "Colecţia de artă" al Complexului Muzeal National Neamţ, în crearea Muzeului de Artă Piatra-Neamţ prin îmbogăţirea patrimoniului cu valoroase donaţii şi achiziţii", se arată în comunicatul de presă.
Complexul Muzeal Naţional Neamţ, prin instituţiile sale, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie Bicaz, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi Muzeul Memorial "Calistrat Hogaş", deţine în patrimoniu peste 400 de lucrări semnate de Iulia Hălăucescu.
În cadrul expoziţiei vor fi expuse circa 130 lucrări, preponderent acuarele şi uleiuri, abordând o tematică relevantă pentru creaţia artistei.
"Expoziţia pe care instituţia muzeală nemţeană o dedică memoriei unei artiste a cărei notorietate din timpul vieţii se prelungeşte şi după plecarea din această lume, constituie o metamorfozare, pentru că Iulia Hălăucescu, ne spune criticul de artă Amelia Pavel, "face parte dintre aceşti artişti a căror reîntâlnire într-o expoziţie permite reluarea firului unei emoţii mai demult ştiute, dar acum în înfăţişări proaspete, necunoscute', se mai precizează în comunicatul Complexului Muzeal Naţional Neamţ.
Vernisajul expoziţiei va avea loc duminică, 31 martie 2024, ora 17.00, la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, în prezenţa scriitorilor Grigore Ilisei şi Emil Nicolae şi va fi deschisă până pe 31 august.
În cadrul evenimentului va fi prezentat publicului şi catalogul care însoţeşte expoziţia. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
'Fotogeografica 2025'/Cea de-a XXIX-a ediție a Salonului Național de Fotografie; înscrierile - până pe 31 iulie
Casa de Cultură a Studenților București anunță organizarea celei de-a XXIX-a ediții a Salonului Național de Fotografie 'Fotogeografica'. Înscrierile se pot efectua până pe 31 iulie, on-line, pe www.fotogeografica.ro, cu lucrări în cele trei secțiuni ale concursului: patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife, &ic
ZIUA IEI/Alba: 'Ia regală', reconstituită la un atelier de tradiții textile după o ie a Reginei Maria
'Ia regală', reconstituită după modelul unei ii purtate de Regina Maria, este una dintre cele mai solicitate piese vestimentare de acest gen, la un atelier de tradiții textile din Alba Iulia, deschis în urmă cu zece ani, cu fonduri europene, de către etnograful Petruța Pop. Implicată în conservarea și valorificarea patrimon
Constanța: Airport Film Festival, cinematograf în aer liber pe pistele aeroportului de la Tuzla
Airport Film Festival, un eveniment în care pistele aeroportului de la Tuzla se transformă în săli de cinema sub cerul liber, se desfășoară în acest weekend, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Potrivit organizatorilor, Aeroportul Internațional Alexandru Podgoreanu din Tuzla devine, pentru trei zi
Marcus Miller concertează pe 1 iulie la Arenele Romane
Muzicianul american Marcus Miller, un artist cu o carieră de peste 40 de ani, un nume emblematic al jazz-ului și R&B-ului, va concerta pe 1 iulie la Arenele Romane din București. Artistul promite un concert cu piese alese cu grijă, care va purta ascultătorii prin întreaga sa discografie. Marcus Miller a cântat cu
Cioroianu: Ar fi o mare greșeală dacă se va lua decizia măririi TVA la carte
Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe și fost director al Bibliotecii Naționale a României, a atras atenția, joi, asupra efectelor unei eventuale majorări a TVA la carte, în condițiile în care consumul de carte este și așa scăzut. Prezent la un eveniment aniversar dedicat celebrării a 70 de ani de la reîn
Gorj: Patru sculptori profesioniști la Tabăra de sculptură 'Simboluri dacice în arta lemnului' de la Polovragi
Patru sculptori profesioniști, care vor lucra în aer liber în fața publicului, realizând un ansamblu monumental intitulat 'Horă de jale', vor participa la Tabăra de sculptură 'Simboluri dacice în arta lemnului din România', din localitatea Polovragi. Evenimentul se va desfășura în perioada 1-
Demeter Andras: Biblioteca Națională este, fără îndoială, inima memoriei scrise a culturii naționale
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a afirmat, joi, în cadrul unui eveniment aniversar dedicat celebrării a 70 de ani de la reînființarea Bibliotecii Naționale a României, că aceasta este inima memoriei scrise a culturii naționale. 'Bibliotecile, prin natura lor, democratizează accesul la cunoaștere și înțele
ICR: Cursanții programului ADMUSICAM 2025 susțin sâmbătă primul concert la Palatele Brâncovenești
Institutul Cultural Român invită publicul, sâmbătă, la primul concert de muzică de cameră susținut de tinerii muzicieni participanți la cea de-a opta ediție a programului #ADMUSICAM. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în Sala Scoarțelor a Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia. Programul concertul
ZIUA IEI/Mureș: Meșteșugul confecționării cămășii cu ciupag, reinventat printr-un atelier special la Reghin
Un grup de femei pasionate de porturile populare străvechi a inițiat, în anul 2023, de Ziua Iei, un proiect denumit 'Atelierul Cămășii cu Ciupag', cu sprijinul Casei de Cultură și a Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, pentru a revitaliza confecționarea unor cămăși specifice portului popular cu trup vânăt, întâlnit d
Prelegere și demonstrație live de Guqin chinezesc, la Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Național de Artă al României găzduiește, joi, evenimentul cultural 'Conversație și conexiune - Muzica unește lumea'. Potrivit unui comunicat al MNAR, acțiunea, dedicată Zilei Internaționale a Dialogului între Civilizații, include o vizită ghidată în Sala China din Galeria de Artă Orientală, urmată de o preleger
Codul de reglementare a conținutului audiovizual - modificat și adoptat de Consiliul Național al Audiovizualului
Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat, miercuri seara, după o dezbatere maraton de zece ore, o decizie de modificare și completare a Codului de reglementare a conținutului audiovizual. 'A fost un cod foarte greu, o muncă foarte lungă, am ascultat pe toată lumea și cred că cel mai important de menționat este că este un cod mult ma
Iași: Unul dintre plopii lui Eminescu, rupt de o furtună, valorificat într-o tabără de sculptură
Unul dintre plopii care au fost sursă de inspirație a poeziei ''Pe lângă plopii fără soț'' a lui Mihai Eminescu și care s-a prăbușit în urma unei furtuni care a afectat municipiul Iași în data de 11 iunie va fi folosit ca materie primă pentru participanții la o tabără de sculptură, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica.
Teatrul Bulandra introduce un nou tarif premium; noi categorii de tarife și la Teatrul Metropolis
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, miercuri, patru proiecte de hotărâre prin care sunt modificate tarifele practicate de Teatrele Bulandra, Metropolis și Evreiesc de Stat, dar și de Centrul de Cultură ''Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului''. Astfel, în cazul Teatrului Bulandra
Brăila: Au început înscrierile la Festivalul Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'; data limită - 19 septembrie
Înscrierile la Festivalul Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu', programat la Brăila în perioada 17-19 octombrie, în memoria celui mai cunoscut și iubit muzician român de jazz, au început și se vor încheia pe 19 septembrie, au anunțat, miercuri, organizatorii evenimentului. Concursul, aflat la cea
Eveniment dedicat celebrării a 70 de ani de la reînființarea Bibliotecii Naționale a României - joi, în aula Ministerului Culturii
Biblioteca Națională a României organizează, joi, un eveniment aniversar dedicat celebrării a 70 de ani de la reînființarea instituției, începând cu orele 11.00, în Aula Ministerului Culturii. Potrivit unui comunicat al Bibliotecii Naționale, transmis miercuri AGERPRES, în deschiderea evenimentului va lua cu