Sindicatele din Cultură solicită creşteri salariale pentru muzeografi şi bibliotecari; se intenţionează suspendarea Nopţii Muzeelor
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media solicită creşterea "de urgenţă" a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice şi face apel la solidarizare cu revendicările salariaţilor, în vederea suspendării în România a ediţiei din acest an a Nopţii Europene a Muzeelor şi a implementării unui protest coerent la nivel naţional.
"Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media, afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" (C.N.S. Cartel ALFA), consideră că OUG nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară conţine prevederi ce se constituie într-o flagrantă şi neconstituţională discriminare, precum şi o gravă ofensă pentru întregul sector cultural din România, respectiv pentru personalul din muzeele şi bibliotecile publice", potrivit unui comunicat al "Cartel ALFA", transmis joi AGERPRES.
Federaţia face apel la toţi iubitorii şi susţinătorii culturii, ai muzeelor şi bibliotecilor să adere la acţiunile de protest şi solicită Guvernului României şi Ministerului Culturii să iniţieze şi să dispună măsurile legislative necesare şi juste pentru eliminarea discriminării create, precizând că impactul financiar este mic şi se raportează la un număr de maxim 8.000 de salariaţi.
"Solicităm intervenţia de urgenţă a Primului Ministru, pentru o grabnică reparaţie materială şi morală necesară în cazul personalului implicat în protejarea, cercetarea, păstrarea, comunicarea şi diseminarea patrimoniului cultural naţional! Solicităm creşterea de urgenţă a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice", transmite sindicatul.
Sursa citată afirmă că, potrivit datelor statistice, în muzeele publice din România ce au ca ordonator de credite Ministerul Culturii şi autorităţile locale sunt inventariate 33,8 milioane de bunuri culturale, dintre care peste 70% sunt colecţii istorico-arheologice, etnografice şi de artă, a căror valoare depăşeşte orice imaginaţie. Aceste colecţii sunt gestionate de 7.525 angajaţi la nivel naţional (incluzând aici şi supraveghetori, şoferi, personal tehnico-administrativ, contabilitate, achiziţii etc), din care sub 3.000 personal de specialitate (muzeografi, cercetători, arheologi, conservatori, restauratori, educaţie muzeală, graficieni, desenatori).
"Cu toate acestea, pe criterii aleatorii şi discriminatorii, actualii decidenţi au decis o mărire consistentă a salariilor doar pentru personalul din aparatul central şi local al Ministerului Educaţiei, al Ministerului Culturii, precum şi pentru personalul Bibliotecii Naţionale. De asemenea, în cadrul ierarhizării salariale, se produc decalaje injuste între diverse categorii de personal, unii în subordinea Ministerului Educaţiei, alţii în subordinea Ministerului Culturii sau autorităţilor judeţene/locale. S-a ajuns la situaţia în care personalul din muzeele şi bibliotecile din subordinea Ministerului Culturii şi autorităţilor locale să aibă salariile cu 30% mai mici pentru funcţii similare cu cele din Educaţie, încălcându-se astfel prevederile art.6 din Legea 153/2017 a salarizării unitare şi prevederile Constituţionale", se arată în comunicat.
În lipsa unui răspuns şi a unor măsuri clare, personalul din muzeele şi bibliotecile cu sindicate afiliate FNS CULTURMEDIA ia în calcul declanşarea tuturor formelor legale de protest, culminând cu greva generală.
"Printre formele de protest menţionăm şi "greva de zel", care va fi organizată în toate şantierele de arheologie preventivă gestionate de muzeele publice, precum şi oprirea întregii activităţi muzeale (ghidaje, orice activitate expoziţională şi educativă, orice activitate prestată în cadrul Săptămânii Altfel, cu excepţia procedurilor minime de asigurare a conservării preventive a patrimoniului, refuzul de a mai conduce delegaţii oficiale), considerând că toate aceste activităţi pot fi realizate doar de către personalul pentru care decidenţii au considerat că este justificată creşterea salarială", transmite sindicatul.
De asemenea, personalul din muzeele publice din România cu rang de expert nu va mai realiza clasarea patrimoniului, nu va mai asigura expertizele de specialitate în cadrul cauzelor solicitate, solicitanţii fiind îndreptaţi pentru prestarea acestor activităţi către muzeele ce au drept ordonator de credite Ministerul Educaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,












