Romanul "Fontana di Trevi" de Gabriela Adameşteanu a apărut în Slovacia
Romanul "Fontana di Trevi" de Gabriela Adameşteanu a fost tradus în limba slovacă de Jana Páleníková şi publicată la Zelený kocúr, anunţă Editura Polirom.
Apărută în trei ediţii la Polirom, în seria de autor consacrată, "Fontana di Trevi" a primit următoarele premii: Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul revistei Observator cultural, Premiul PEN România, Premiul Radio România Cultural, Premiul Agenţiei de Carte, Premiul Sofia Nădejde.
Romanul a mai fost tradus în Franţa, Germania, Ungaria şi Bulgaria şi urmează să apară în Spania în primăvara aceasta.
"Revenind din exilul francez în România de astăzi, Letiţia încearcă să recâştige moştenirea confiscată a familiei. Totul s-a schimbat, dar s-a îmbunătăţit prea puţin; câştigă doar cine îşi face loc cu coatele sau îşi schimbă la timp alianţele politice. (...) Naratoarea evită să judece şi să proiecteze o lumină foarte puternică asupra faptelor: chiar şi sub Ceauşescu, nu totul era rău. În jurul acţiunii principale se dezvoltă o mulţime de personaje, comparabile ca anvergură cu cele create de realismul rus. Bogăţia de istorii şi teme, care la început par disparate, dar se unesc la sfârşit, ne duce cu gândul la Proust. Scriitoarei îi face plăcere să-şi arunce cititorul în meandrele biografice ale personajelor: fiecare şi-a urmat traseul în postcomunismul românesc. Uneori acţiunea încetineşte şi se creează imagini memorabile: de exemplu, căutarea fericirii, aruncând strâmb o monedă în Fontana di Trevi. E literatură europeană mare, făcută de o autoare cu adevărat europeană", nota Luca Vazgec, Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de editură.
***
Scriitoarea, publicista şi traducătoarea Gabriela Adameşteanu s-a născut la 2 aprilie 1942, la Târgu Ocna, judeţul Bacău.
Debutează publicistic în revista ''Luceafărul'', în ianuarie 1971, cu un fragment din romanul ''Drumul egal al fiecărei zile'', publicat în volum în anul 1975, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (1975), precum şi cu Premiul Academiei. În continuare, i-au apărut nuvela ''Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă'' (1979), romanul ''Dimineaţă pierdută'' (1983, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor) şi nuvela ''Vară-primăvară'' (1989).
Reeditat de mai multe ori, romanul ''Dimineaţă pierdută'' a fost primit cu interes de critici şi de publicul cititor. Un scenariu după acest roman a fost transpus, în anul 1986, de regizoarea Cătălina Buzoianu într-un spectacol memorabil la Teatrul Bulandra.
Alte scrieri ale Gabrielei Adameşteanu sunt: ''Obsesia politicii'' (interviuri, 1995), ''Cele două Românii. Articole şi fragmente memorialistice'' (2000), romanele ''Întâlnirea'' (2003) şi ''Provizorat'' (2010, premiul la categoria ''Proză'', la cea de-a cincea ediţie a Premiilor ''Observator cultural'', din 2011).
În 2008, Editura Polirom a iniţiat seria de autor "Opere. Gabriela Adameşteanu", în cadrul căreia au apărut, între altele, volumul de memorialistică ''Anii romantici'' (2014) şi romanul ''Drumul egal al fiecărei zile'', ediţia a VI-a definitivă (2015).
Scrierile sale au fost traduse în numeroase limbi, la edituri importante din Franţa, Spania, Statele Unite ale Americii, Italia, Ungaria, Israel, Germania, Bulgaria, Rusia, Estonia, Polonia, Olanda etc. Romanul ''Dimineaţă pierdută'' a cunoscut peste zece traduceri, fiind publicat în Franţa, Spania, Italia, Portugalia, în SUA, Turcia, Israel, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Estonia, Suedia.
Gabriela Adameşteanu se numără printre scriitorii români invitaţi la principalele târguri de carte şi alte manifestări de profil organizate în străinătate, precum Salonul Internaţional de Carte de la Torino, Salonul Cărţii de la Paris, Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig, Târgul de Carte de la Göteborg, Târgul Internaţional de Carte de la Londra.
A primit Premiul Hellman-Hammett pentru jurnalism, atribuit de Human Rights Watch (2002). La 11 aprilie 2014, ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, i-a acordat titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi al Literelor (Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres).
Pentru volumul de memorialistică "Anii romantici" i-au fost decernate, în 2015, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, precum şi Premiul Şerban Cioculescu - memorialistică şi istorie literară' al Muzeului Naţional al Literaturii Române.
Scriitoarea a fost recompensată, printre altele, cu numeroase premii ale unor reviste literare, "Ateneu" (2015) şi Observator Cultural (2018), iar la 1 martie 2021 a fost desemnată câştigătoarea Premiului naţional pentru proză "Ion Creangă", Opera Omnia, ediţia a V-a, oferit de Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ. AGERPRES/(AS - autori: Daniel Popescu, Documentare, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,












