Regizorul Andrei Şerban: Actualul Pod Izvor ar trebui să poarte numele lui Liviu Ciulei
Actorii Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Virgil Ogăşanu şi Marcel Iureş, regizorul Andrei Şerban şi criticul de teatru Ileana Lucaciu au povestit despre cum l-au cunoscut pe regizorul Liviu Ciulei, în cadrul evenimentului "Ciulei 100" organizat vineri seară la Teatrul Bulandra.
Vineri s-au împlinit 100 de ani de la naşterea regizorului, care a venit pe lume în data de 7 iulie 1923, la Bucureşti.
"Azi trăiesc o emoţie specială cu gândul la Liviu, de care mă leagă o prietenie de o viaţă şi căruia îi sunt pe veci recunoscător", a transmis regizorul Andrei Şerban într-un mesaj video.
El a propus autorităţilor de la Bucureşti ca actualului Pod Izvor să-i fie schimbat numele în Podul Liviu Ciulei.
"Ca şi tinerii de la noi să afle cine a fost cel care le-a deschis calea să caute un teatru nou, comemorarea a 100 de ani de la naşterea lui e bine venită. Dar ar trebui amplificată, cred. El, care a construit poduri care să ne unească prin teatru, merită că actualul Pod Izvor să-i poate numele: Liviu Ciulei", a propus Andrei Şerban.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Victor Rebengiuc a amintit că a făcut parte "dintr-o generaţie care a fost foarte bună", alături de George Constantin, Constantin Rauţchi, Mircea Albulescu, Amza Pellea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Dumitru Rucăreanu, Gina Patrichi.
El a spus că l-a cunoscut pe Liviu Ciulei atunci când şi-a făcut debutul la Teatrul Bulandra.
"Prima dată când am intrat pe uşa Teatrului Bulandra - era altă arhitectură atunci - în faţa mea era un avizier pe care erau două foi cu distribuţii, piesele care urmau să intre în repetiţii. Una era 'Nebuna din Chaillot', şi eram distribuit şi acolo, şi alta era 'Omul care aduce ploaia', pe care-l punea Ciulei, şi eram acolo Jim Curry - băiatul cel mic. Şi aşa l-am cunoscut pe Liviu care debuta şi el ca regizor. Eu debutam la teatrul Bulandra, şi el debuta la Teatrul Bulandra ca regizor. Nu-l ştiam dinainte", a povestit Rebengiuc.
Actorul a spus că Ciulei "a fost ăl mai bun dintre toţi, pentru că el a clădit un teatru. Mai erau rămăşiţe de la doamna Bulandra. (...) Când a venit Ciulei, teatrul a înflorit dintr-o dată pentru că era un om de specialitate".
El a povestit că Ciulei avea obiceiul să-i invite în teatru să monteze pe regizorii concurenţi.
"Era de o generozitate extraordinară. Nu se speria că unul poate să facă un spectacol mai de succes decât ar putea să-l facă el. Nu conta treaba asta", a mai spus Victor Rebengiuc.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Actriţa Mariana Mihuţ a amintit că l-a cunoscut pe regizorul Liviu Ciulei într-o perioadă în care acesta "era în plină forţă creatoare".
"Prima dată am dat probe pentru ce am jucat mai târziu, logodnica lui Bologa, şi de fapt nici nu l-am zărit atunci. Era doar o vorbă din întuneric care îmi dădea indicaţii şi se pare că am înţeles ce trebuia să fac şi am luat proba. După aceea însă a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea ca actriţă şi spectacolul de care ne-am bucurat cu toţii era 'Furtuna'. La 'Furtuna' a fost o atmosferă atât de extraordinară, Liviu era în plină forţă creatoare, era înconjurat de o trupă care îl adora, îl iubea, era foarte inspirat, costumele le făcea Levintza. Şi noi eram destul de tineri pe vremea aceea şi ne plăcea tot ce vroia de la noi. Era o atmosferă pe care Liviu o creea în jurul lui, îi plăcea să lucreze, se simţea bine, era în plină formă şi a fost o perioadă foarte benefică pentru tot Teatrul Bulandra", a spus Mariana Mihuţ.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Virgil Ogăşanu a amintit că a venit la Bucureşti de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi a precizat că au existat momente când ar fi dorit să nu se mai prezinte la concurs.
El a spus că despre maestrul Ciulei nu poţi vorbi, "pe maestrul Ciulei trebuie să-l simţi".
"Prima întâlnire cu maestrul Ciulei a fost în 'Moartea lui Danton'. Un spectacol foarte greu, jucam Camille Desmoulins. Aici era o pantă, era turnanta care mergea, avea o pantă, şi când se întorcea pe partea cealaltă erau nişte celule, era interesant făcut decorul şi Liviu Ciulei ne dădea indicaţii acolo până să se întoarcă turnanta să revenim noi în faţă. Era ca un părinte cu noi şi ne încuraja, pentru că vedea pe faţa noastră că suntem foarte emoţionaţi. Şi chiar eram, eram chiar când venea dânsul. Când intra în scenă, eram terminaţi, eram topiţi, pentru că intra un Dumnezeu lângă noi care ne inspira. Datorită lui suntem acum aici şi vorbim de dânsul. Nici nu m-am gândit vreodată că o să ajung să vorbesc despre maestrul Ciulei, pentru că nu poţi vorbi despre maestrul Ciulei, n-ai cum. Pe maestrul Ciulei trebuie să-l simţi şi eu l-am simţit şi am crezut în el. Şi de asta vreau să-i mulţumesc şi acum pentru faptul că a avut încrede în noi, în mine şi în toţi ceilalţi colegi care au venit atunci şi care au făcut roluri minunate pe scena acestui minunat teatru", a povestit Virgil Ogăşanu.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Marcel Iureş a spus că prima sa întâlnire cu regizorul Liviu Ciulei a avut loc în anul în care s-a reluat spectacolul "Furtuna", în 1984.
"Întâlnirea cu domnul Ciulei a fost la 50.000 de volţi. Jucasem cu Petrică Gheorghiu în 'Ferma', cu Ileana Predescu jucasem mult în 'Menajeria' şi 'Ferma', dar să stai faţă în faţă cu 'rapidul 300', să priveşti în ochi un expres, de fapt o instituţie... Ştiam mult din şoaptele care veneau din Occident, mai ales din Germania, despre el, cum ştiam şi despre Andrei Şerban foarte multe lucruri. Ascultam la casete, înregistrate cu microfon, ce făcuseră şi ce puseseră în scenă", a rememorat Marcel Iureş.
El a povestit că Ciulei "crea o lume în jurul unui actor pe care-l iubea, sau îl aprecia, sau pe care-l vroia cu tot dinadinsul, şi îl lăsa liber. Era teribil. Asta face un mare artist".
Criticul de teatru Ileana Lucaciu a afirmat că regizorul Liviu Ciulei a fost "creatorul de teatru şi film total".
"Domnul Liviu Ciulei pentru mine este creatorul de teatru şi film total şi, totodată, să nu uităm că dânsul a fost scenograf, arhitect, actor şi regizor. Toate le-a îmbinat în ceea ce a făcut. Domnul Liviu Ciulei mie mi-a fost mentor, pentru că atunci când studiam teatrologie în această clădire, la etajul superior, profesorul nostru ne-a obligat pe noi, studenţii de la teatrologie, să mergem la regizorii mari şi să asistăm cum se naşte un spectacol, iar eu am avut onoarea să urmăresc repetiţiile de la 'Azilul de noapte', varianta a doua din 1970, şi am asistat la repetiţii la modul în care domnul Liviu Ciulei lucra cu maeştri", a povestit criticul de teatru.
În cadrul evenimentului "Ciulei 100", managerul Teatrului Bulandra, actorul Vlad Zamfirescu, a anunţat şi tinerii câştigători ai concursului în care aceştia erau invitaţi să redescopere şi să reinterpreteze textul shakespearian "Cum vă place".
"Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naşterea domnului Ciulei, Teatrul Bulandra a organizat un concurs dedicat tinerilor regizori. Tema concursului: montarea textului 'Cum vă place', o trimitere directă la spectacolul legendar realizat de domnul Ciulei în anii '60. Analizând proiectele depuse, consiliul artistic al Teatrului Bulandra a selectat şase tineri regizori cu care ne vom întâlni, individual, la toamnă. Câştigătorul va monta spectacolul anul viitor, la Teatrul Bulandra. Cei şase finalişti sunt: Cristina Giurgea, Mădălin Hâncu, Iris Covaci, Andreea Lucaci, Andrei Măjeri, Teodora Petre", a anunţat Vlad Zamfirescu.
La evenimentul "Ciulei 100" au participat, printre alţii, designerul Doina Levintza, regizorii Alexander Hausvater şi Cristi Juncu, producătorul Ada Solomon, actorii Coca Bloos, Emilia Popescu, George Ivaşcu, Richard Bovnoczki, Silviu Biriş, Adrian Ciobanu, criticul de teatru Alice Georgescu. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citiţi şi:
DOCUMENTAR: 100 de ani de la naşterea regizorului Liviu Ciulei (7 iulie)
Actorul Mircea Diaconu: Liviu Ciulei - un adevărat aristocrat al teatrului românesc
Virgil Ogăşanu: Ciulei înseamnă arta actorului, arta regizorului, arta scenografului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar










