Bihor: Teatrul Mic Bucureşti încheie cu spectacolul ''Noapte bună, Mamă!'' Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea

Teatrul Mic Bucureşti încheie, duminică, cu spectacolul "Noapte bună, Mamă!" în regia lui Vlad Massaci, concursul Festivalului de Teatru Scurt, la care au participat 17 reprezentaţii, din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru (FITO), desfăşurat în perioada 1 - 11 iunie.
Potrivit caietului-program, piesa de teatru "Noapte bună, mamă!" scrisă de autoarea americană Marsha Norman a câştigat în anul 1983 premiul Pulitzer şi a fost nominalizată pentru Premiile Tony, la categoria "Cea mai bună piesă". Se povesteşte despre relaţia dintre o fiică şi mama ei, din momentul în care tânăra îşi anunţă mama că se va sinucide, prilej cu care sunt spuse lucruri nespuse, aflate amănunte ascunse cu grijă, reglate conturi până acum nereglate.
"Sunt sigur că ne vom regăsi cu toţii în personajele Marshei Norman! Închei invitând spectatorii la întâlnirea cu două minunate actriţe ale Teatrului Mic, Andreea Grămoşteanu şi Dana Dembinski," a transmis regizorul Vlad Massaci.
Spectacolul va avea loc de la ora 17.00, la Sala Transilvania, cel mai nou spaţiu teatral din oraş, realizat prin reabilitarea fostului Cinema Transilvania de către primărie.
Festivalul de Teatru Scurt este o manifestare culturală unică în peisajul teatral românesc, a cărei primă ediţie a avut loc în anul 1976. FTS are caracter competitiv, a ajuns acum la cea de-a XXVI-a ediţie, fiind singurul festival dedicat piesei într-un singur act din România.
Până în anul 2013, când a fost creat conceptul FITO, care a fost gândit ca un eveniment mai amplu, a funcţionat ca un festival de sine stătător. Din 2013 a devenit secţiunea principală a FITO.
În ediţia din acest an au participat 17 spectacole, ale unor teatre din România - Bucureşti, Cluj-Napoca, Turda, Botoşani, Oradea, dar şi din Republica Moldova, Georgia şi Polonia.
Se vor acorda cinci premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cea mai bună scenografie, Premiul pentru cel mai bun actor şi Premiul pentru cea mai bună actriţă şi eventual, un premiu special al juriului.
Selecţia a fost realizată de către conducerea Teatrului Regina Maria, organizatorul festivalului, iar juriul este format din trei personalităţi ale lumii teatrale, şi anume: criticii de teatru Doru Mareş, Elisabeta Pop şi Mircea Morariu.
Festivitatea de premiere a secţiunii FTS va avea loc duminică seara, după încheierea spectacolului "Plugarul şi Moartea", of-concurs, al Teatrului naţional Vasile Alecsandri, din Iaşi. De la ora 18, 30, în foaierul de la sala mare, va avea loc vernisajul de caricaturi realizate de Iancu Avram pe tot parcursul festivalului. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Cătălina Matei, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Noaptea Muzeelor/ Art Safari prezintă Expoziția de 1 milion de euro
Art Safari organizează, sâmbătă și duminică, o întâlnire specială cu Tonitza, Luchian, Pallady, Maxy, Ghenie și alte nume sonore ale artei românești, cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor. Potrivit unui comunicat al Art Safari, transmis vineri AGERPRES, în Expoziția de 1 milion de euro, iubitorii artei
Noaptea Muzeelor/Peste 75 de instituții muzeale participante; Intotero: Invit românii să redescopere patrimoniul național
Peste 75 de instituții muzeale, reunind 210 spații muzeale din întreaga țară, își deschid porțile în data de 17 mai pentru Noaptea Muzeelor 2025, a anunțat, joi seară, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'un număr impresionant de 500 de specialiști din domeniul patrimoniului și educației muzeale vor organiza 67
Mureș: Lukas Ligeti, fiul compozitorului György Ligeti, concert în orașul natal al tatălui său
Reputatul percuționist și compozitor Lukas Ligeti va susține, în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Ligeti Transilvania, un concert la Târnăveni, orașul natal al tatălui său, György Ligeti, unul dintre cei mai importanți compozitori ai lumii din a doua jumătate a secolului XX. 'Vineri, 23 mai, Sinagoga Tâ
Daniel Jinga: Sunt fericit că-l aducem pe Caragiale în Opera Națională București încă o dată
Managerul general al Operei Naționale București, Daniel Jinga, a declarat, la conferința de presă prilejuită de premiera absolută a operei 'D'ale Carnavalului', care va avea loc pe 17 și 18 mai, de la ora 18,30, că este fericit că opera lui Ion Luca Caragiale este adusă la instituția pe care o conduce 'încă o dată'. &
Ioan Aurel Pop, la Oradea : Conciliul de la Niceea a oferit un model de urmat: unitatea Bisericii și chiar a lumii
Președintele Academiei Române, profesorul universitar dr. Ioan Aurel Pop, a declarat joi, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, în cadrul conferinței 'Niceea 1700', că sinodul ecumenic din anul 325 a avut o importanță capitală pentru evoluția vieții bisericești, oferind un model de urmat: unitatea Bisericii și chiar a lumii.
REPORTAJ Mureș: Coiful celtic de la Ciumești, unic în lume, expus la Palatul Culturii, alături de Soldații de Teracotă
Coiful celtic descoperit la Ciumești, în județul Satu Mare, unic în lume, datând din secolul al IV-lea î.Hr., considerat a fi una dintre cele mai spectaculoase descoperiri din lumea celților, este expus la Palatul Culturii din Târgu Mureș, alături de Soldații de Teracotă ai împăratului Qin Shi Huang, și poate fi admirat inclusiv &i
Vaslui: Concerte, expoziții și concursuri, organizate în cadrul Nopții Muzeelor
Asociația 'Museum vasluiensis' derulează proiectul 'Noaptea muzeelor - orașul tineretului în lumină', în cadrul 'Nopții muzeelor'. Desfășurat sub egida Vaslui - Capitala Tineretului în România 2025, proiectul este implementat prin programul local pentru finanțarea nerambursabilă a activităților n
Sibiu: Un angajat al Filarmonicii în greva foamei; conducerea instituției acuză că anterior a fost sechestrată de sindicaliști
Conflictul de câțiva ani între conducerea Filarmonicii de Stat din Sibiu și sindicat a luat amploare și, pentru prima dată, cei din conducere acuză sindicaliștii că i-ar fi sechestrat și că unul dintre aceștia l-ar fi împins pe manager, după care a intrat în greva foamei, potrivit unui comunicat de presă. Conducerea Filarmonicii
Proiect: Parcul Rozelor din Timișoara ar putea fi inclus în lista monumentelor istorice de importanță națională
Parcul Rozelor din Timișoara ar putea fi declarat monument istoric de importanță națională, având în vedere valoarea sa istorică, culturală, peisagistică și educațională, potrivit unei propuneri legislative care a fost depusă de un grup de parlamentari. Potrivit proiectului, Parcul Rozelor va fi inclus în lista monumentelor istorice, conform
UNITER: Cristina Deleanu - o prezență caldă, o fire senină, cu un licăr luminos în privire
Actrița Cristina Deleanu va rămâne în memoria colectivă a teatrului românesc, se arată într-un mesaj al Uniunii Teatrale din România publicat, joi, pe Facebook. 'O prezență caldă, o fire senină, cu un licăr luminos în privire, actrița Cristina Deleanu va rămâne în memoria colectivă a teatrului românesc.
Timiș: Expoziție dedicată mănăstirii medievale de la Igriș, prima construită de regalitatea maghiară în Europa de Est
Pasionații de istorie și arheologie pot descoperi, de joi, expoziția 'Mănăstirea cisterciană de la Igriș (1179-1500), din perspectiva cercetărilor arheologice', care va rămâne la Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara timp de patru luni. Mănăstirea de la Igriș a fost prima și cea mai mare construită de regii maghiari în Europa de
Noaptea Muzeelor/ Expoziție cu peste 160 de obiecte de colecție ale unor celebrități - la Galeriile Artmark
Galeriile Artmark prezintă, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor, 'All Stars' - o expoziție cu peste 160 de obiecte de colecție cu autografele marilor staruri, autohtone și internaționale, din sport, muzică ori cinema, precum Hagi, Pele, Verstappen, Schumacher, George Foreman, Cassius Clay, Ilie Năstase, dar și Alice Cooper ori Sylvester Stallone.
Sibiu: Cea mai veche casă expusă într-un muzeu din România este în Muzeul ASTRA
Cea mai veche casă expusă într-un muzeu din România este o locuință din lemn din județul Hunedoara, veche de 225 de ani, din Muzeul ASTRA, cel mai mare obiectiv de gen în aer liber din Europa, aflat în pădurea Dumbrava Sibiului, la marginea municipiului reședință de județ, a anunțat joi, pe Facebook, Consiliul Județean (CJ). 'S-a sc
A murit actrița Cristina Deleanu
Actrița Cristina Deleanu a murit la vârsta de 84 de ani, a anunțat, joi, realizatoarea de televiziune Marina Almășan. 'Doamne! Sunt în stare de șoc! Cel mai vechi și fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puțini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soție, Cristina Deleanu, nu mai este!&
Iași: Poetul Radu Vancu și profesorul Ioan Stanomir a prezentat caruselul 'Democrației Ideilor', la RCW
Pacea și democrația se construiesc dificil și se pierd foarte ușor, a afirmat poetul și eseistul Radu Vancu în timpul conferinței 'Democrația Ideilor', organizată la Sala Teatru la Cub din cadrul Teatrului Național 'Vasile Alecsandri' din Iași, în cadrul Romanian Creative Week (RCW), eveniment la care a fost invitat special și politologul