Construită între anii 1806 şi 1809, pe vechea Uliţă Sârbească, ce astăzi poartă numele de strada Lăpuşneanu, Casa Catargiu este unul dintre cele mai impunătoare imobile din ţară, pentru mulţi dintre noi fiind cunoscut ca Muzeul Unirii sau Palatul lui Cuza. Însă clădirea nu i-a fost doar reşedinţă domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi nici doar muzeu, cum este de 40 de ani încoace. Casa îşi păstrează sufletul viu şi, deşi a avut mai mulţi proprietari care i-au dat mai multe destinaţii, este una dintre clădirile monument istoric de referinţă, care este asociată cu Mica Unire şi domnitorul Cuza.

"Dacă ne uităm la documente, ea este construită în anul 1806. În 1937, când s-au dărâmat clădirile din jurul casei, la temelia uneia dintre ele a fost descoperită o sticlă cu un bilet în care scria 'Casele cele noi', fiind atestată astfel începerea construcţiei în 1806 şi primul său proprietar. Casa a fost construită de familia Catargi: Eliza şi Ştefan Catargi. Nu ştim ai cui erau banii. Posibil să fi fost din zestrea Elizei", a declarat pentru AGERPRES muzeograful Brânduşa Munteanu.

Este o casă, spun arhitecţii, neoclasică.
 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

''La început neoclasică, pentru că oamenii cu stare materială îşi mută locuinţele, după focul cel mare, un incendiu în care arde o parte din Iaşi, spre Dealul Copoului. Probabil că tot în perioada aceasta casa este construită după planuri europene. Se poate ca arhitectul să fie vienez, ca mulţi alţi arhitecţi care erau aici în zonă, nu îi ştim numele. Dacă ne uităm la stil e clar că arhitectul a respectat moda europeană. Modă europeană care vine, în mod curios, prin intermediul influenţei ruseşti. Ruşii vin aici la sfârşit de secol XVIII - început de secol XIX, prin intermediul campaniilor militare. Ei îşi aduc cu ei întreaga modă, stilul de viaţă, arhitectura, pe care românii, dornici de nou, cum suntem şi în ziua de astăzi, o copiază. Mai ales femeile sunt printre primele care adoptă aceste schimbări", a arătat Brânduşa Munteanu.

Clădirea de pe Uliţa Sârbească este vândută, în 1827, hatmanului Moldovei, Constantin Palade.

"Casa aceasta este muzeu nu întâmplător. Ea a avut o istorie aparte. Cred că este obiectul cel mai important. Hatmanul Moldovei, Constantinică Palade, era un om modern. După cum povesteşte Radu Rosetti în amintirile sale, acest Constantinică Palade îşi dezbracă hainele orientale - anteriul şi hainele grele şi adoptă costumul occidental special pentru a da un exemplu celor din jurul său. Dacă e să vorbim de casă, el cumpără acest imobil pentru a trăi frumoasa lui poveste de dragoste cu cea de-a doua sa soţie, Săftiţa, care fusese măritată mai întâi cu fostul domnitor Mihail Sturza. Se spune că ea se juca cu păpuşile când a fost anunţată că i s-a găsit un soţ. La 12 ani are o căsătorie din timpul căreia i se nasc doi fii. Se spune că Săftiţa a fost foarte fericită în această casă. Soţul ei cumpără mobile din occident. Avem documente care vorbesc despre aceste lucruri. Este vorba de inventarul de avere al acestei case. Numai că povestea lor de dragoste nu rezistă mult. Stau doar vreo 7 ani în casa asta, pentru că acest iubitor de nou moare răpus de un rac, aşa cum era numit pe atunci cancerul", a povestit Brânduşa Munteanu.

După moartea hatmanului, în timpul epidemiei de holeră din anul 1831, este revândută, prin mezat, spătarului Mihalache Cantacuzino Paşcanu, al cărei proprietar rămâne până la moarte. În casa acestei cunoscute familii se întâlneau Unioniştii la Iaşi.

"În această casă, în anul 1856, se întâlnea Societatea Unirii, care lua fiinţă la via lui Petre Mavrogheni de la Socola. La finalul uneia dintre întruniri este întocmit un jurnal cu programul Partidei Naţionale, care e semnat de 170 de persoane din toate clasele sociale. Acest program viza în primul rând Unirea Principatelor", a explicat, la rândul său, muzeograful Aurica Ichim.

Printre semnatari se află şi personaje ale căror nume au făcut istorie: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Ralet, Grigore Cuza, Gheorghe Sion, Scarlat Pastia.
 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

La începutul anului 1857, spătarul moare, iar casa îi rămâne moştenire soţiei sale, Maria. De la ea închiriază autorităţile locale casa, cu intenţia de a o transforma în reşedinţa noului domnitor, Alexandru Ioan Cuza.

"Legenda spune că nu întâmplător casa este închiriată pentru a servi drept locuinţă domnească tocmai pentru faptul că ei păstrau vie această amintire a întâlnirilor din casa lui Cantacuzino Paşcanu. Bineînţeles, acum toată lumea vorbeşte despre acest imobil ca despre Casa Cuza, casa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ca şi cum el ar fi fost ctitorul. El de fapt rămâne în memoria colectivă, care are mecanismele ei neştiute şi care nu are legătură cu realitatea. Toată lumea, după ce el stă aici, numeşte această casă Casa Cuza. Poate că una dintre explicaţii constă în faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost, cum spun cei din tânăra generaţie, un om extrem de popular, un om care primea vizite în casa asta. Casa a fost doar o locuinţă de serviciu. A existat şi Palatul Domnesc, care era pe locul actualului Palat al Culturii. Acolo, la Palatul Ocârmuirii, exista şi o sală a tronului. El era un om neconvenţional, mai puţin formal. El râdea când îi spunea lumea: 'Sunteţi domnitor! Uitaţi, acestea sunt ritualurile!'. Nu spun că nu le respecta, dar nu i se păreau importante. Eu cred că în casa aceasta a lucrat efectiv, deşi era o locuinţă de serviciu. Au fost câţiva ani care l-au zbuciumat efectiv. Şapte ani de domnie a lui Cuza nu au însemnat doar nişte simpli 7 ani. De fapt, actul Unirii nu s-a finalizat la 24 ianuarie 1859, cum crede toată lumea. Au urmat 7 ani de consum în care diplomaţia românească, Cuza au trebuit să facă Unirea de-adevăratelea, să ajungă să unească şi în interior, să ajungă ca Unirea să fie recunoscută şi în exterior. Eu cred că Al.I.Cuza a lucrat şi din casa asta, cât a locuit aici, la legi şi multe alte proiecte", a afirmat Brânduşa Munteanu.

Deşi domnitorul Cuza se mută la Bucureşti, care odată cu Unirea Principatelor devine capitala Principatelor Unite, reşedinţa din Iaşi este păstrată până prin toamna anului 1865.
 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Tot în această casă regele Ferdinand primeşte delegaţiile românilor care cereau Marea Unire, iar în timpul Primului Război Mondial, casa a fost amenajată pentru Cartierul Regal. La etaj se aflau camerele care era amenajate pentru regele Ferdinand, unde dormea, primea vizite şi lucra.

"Regina Maria cu prinţii şi prinţesele locuiau în casa Comandamentului Corpului IV de armată. Regele Ferdinand, în palatul de pe strada Lăpuşneanu, a primit urarea de Anul Nou scrisă de Nicolae Iorga şi citită de actorul Constantin Nottara, urare care exprima încrederea în puterea de rezistenţă a poporului român şi a realizării idealului naţional. Tot aici, din balconul Palatului, regele şi I.I.C. Brătianu au privit, la 8 iunie 1917, defilarea voluntarilor ardeleni şi bucovineni, după manifestarea ce li se făcuse în Piaţa Unirii, în jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza. Regele Ferdinand şi Brătianu au primit aici şi delegaţiile basarabenilor, bucovinenilor şi ardelenilor, în 1918, care aduceau cu ei actele de unire cu ţara", povesteşte şi muzeograful Aurica Ichim.

Odată cu Al Doilea Război Mondial, sunt afectaţi nu doar oamenii, ci şi casele şi palatele în care aceştia locuiau. Însă înainte de aceasta, casa a aparţinut pentru o bună perioadă de timp, între 1886 şi 1937, Societăţii Creditului Urban, una dintre marile bănci de la acea vreme. La parterul Palatului Unirii, în 1904, erau deschise mai multe magazine care vindeau maşini de cusut, piane, bijuterii, în 1922 aici a funcţionat localul Traiul, pentru ca în 1929 să fie deschisă Librăria Învăţătorului Român, iar mai târziu, în 1938, Librăria Liga Culturală. Tot aici a fost expus şi primul pian construit în Iaşi.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

"Era o bancă foarte cunoscută, care avea filiale în toată ţara. Avem chiar şi câteva imagini, probabil că a existat un album, cu biroul directorului, cu sala în care aştepta publicul. Din nou trebuie să aşezăm casa într-un context. Casa se afla atunci pe strada Alexandru Lăpuşneanu, un fel de Corso al acelor vremuri de la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX. Ea este amintită şi de Ionel Teodoreanu în una dintre scrierile lui importante, şi de Mihail Sadoveanu. Pe atunci, la etaj se afla sediul băncii, iar la parter se aflau diferite prăvălii. Cine voia să fie văzut sau să cumpere ceva venea aici, pe Lăpuşneanu. La parterul clădirii se aflau magazine în care se vindeau de la diamante, ceasuri elveţiene şi tot ceea ce se putea vinde într-un loc extrem de căutat de lume", a afirmat Brânduşa Munteanu.

Dar şi Societatea Creditul Urban, la fel ca alte bănci sau societăţi comerciale, se confruntă cu probleme financiare.

"Se spune că existau datorii la Fisc, iar la iniţiativa omului politic Nicolae Iorga, preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice, casa trece în proprietatea statului. Iorga sesizase faptul că este un loc de o foarte mare importanţă naţională. În 1937, casa ajunge în proprietatea statului, devine un centru de cultură sub coordonarea Comisiei Monumentelor Istorice şi se organizează un mic muzeu în 6-7 camere de la etaj. Acest muzeu a fost condus pentru o perioadă de inimosul ziarist Rudolf Suţu. Este un muzeu de istorie şi artă, potrivit modei vremii, unde se adună multe obiecte care i-au aparţinut lui Cuza şi tablouri care au fost aduse chiar de Nicolae Iorga. La parter, funcţionează diferite asociaţii culturale, chiar şi o tipografie, o librărie. Toate acestea până la Al Doilea Război Mondial", a declarat Brânduşa Munteanu.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Casa a fost grav afectată în timpul acestei mari conflagraţii. Muzeul actual este o reconstrucţie făcută după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu obiecte adunate din diferite locuri, fie prin transfer, fiindcă exista o legislaţie care permitea acest lucru, transferuri din patrimoniul altor muzee. Casa a fost deschisă publicului pe 24 ianuarie 1959, sub denumirea Muzeul Unirii, pentru a sărbători centenarul Unirii Principatelor Române.

"Căzuseră două bombe incendiare asupra ei. La un moment dat se dorea chiar dărâmarea ei. În ciuda situaţiei în care se afla se fac mai multe încercări. Se doreşte iniţial să fie înfiinţat un muzeu etnografic. Etnograful Emilia Pavel mi-a povestit că primii ani ai ei de muzeografie i-a petrecut aici. În curtea muzeului a început să strângă diferite obiecte, iar fiecare urcare şi coborâre a scărilor reprezenta un pericol iminent. La un moment dat, personalităţi ale Iaşilor, precum directorul Arhivelor, Gheorghe Ungureanu, profesori universitari, precum profesorul Dimitrie Berlescu, încep să scrie memorii pentru salvarea casei. Există o adevărată odisee în care diverşi arhitecţi, printre care şi celebrul G.M. Cantacuzino, care era retras la Iaşi, vin şi se ocupă de restaurarea casei. Edificiul este restaurat, refăcut după condiţiile acceptate atunci. O parte din clădire, un sfert din ea, nu se mai restaurează. Până la urmă, aici se decide să se deschidă un muzeu de istorie. Întâi s-a dorit să fie un muzeu al oraşului Iaşi, apoi s-a renunţat la idee. Am găsit în presa locală de la acea vreme menţionat în foarte multe articole: 'ceea ce nu au făcut burghezii în 100 de ani, facem noi, comuniştii'. Într-adevăr, cu un real sprijin, pentru că ei puteau, au fost date şi nişte legi prin care se puteau aduce diferite obiecte de la diverse instituţii de cultură, era şi perioada în care aristocraţia şi intelectualitatea românească mureau de foame sau erau în închisorile comuniste. Este exemplul lui Gheorghe Brătianu, care moare în închisoare la Sighet, iar soţia sa, Elena, este nevoită să vândă. O mare parte din obiectele care i-au aparţinut lui Cuza noi le avem de la ea. În acest context politic, se adună din nou patrimoniul muzeului. Arhiva noastră păstrează foarte multe documente", a dezvăluit Brânduşa Munteanu.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

În prezent, Muzeul este "o casă cu un suflet viu", aşa cum o numeşte muzeograful Aurica Ichim. La parterul clădirii sunt prezentate tematic aspecte ale epocii Unirii, dar şi un istoric al casei. Printre temele abordate sunt cele ce privesc dubla alegere, oamenii Unirii, politica reformatoare a domnitorului Al.I. Cuza privind dezvoltarea învăţământului, reforma în justiţie, împroprietărirea ţăranilor, uniforme militare, decoraţiile domnitorului, însemnele puterii şi decoraţiile Ordinul Unirii. Tot aici sunt şi două săli pentru conferinţe şi expoziţii temporare, pentru că la Muzeul Unirii sunt organizate, pe lângă activităţile specifice muzeului, programe de pedagogie muzeală, serate muzicale, simpozioane, congrese, lansări de carte.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Etajul este destinat apartamentelor domneşti de la jumătatea secolului al XIX-lea. Spaţiul a fost amenajat potrivit uzanţelor epocii Unirii, în sălile de la etaj fiind reconstituită atmosfera ambientală din care nu lipsesc cabinetul de lucru al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel al Doamnei Elena Cuza, sufrageria, salonul oficial, camera de biliard, salonul Doamnei, un dormitor al familiei domnitoare.

În patrimoniul muzeului sunt incluse diverse piese de o deosebită valoare istorică, memorialistică, documentară, dar şi artistică, de la documente, carte rară, la fotografii şi hărţi vechi, costume, mobilier şi alte obiecte de artă decorativă, care au aparţinut familiei Cuza şi aristocraţiei din acea perioadă.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Muzeul Unirii deţine şi o valoroasă colecţie de monede vechi şi medalii. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)