Două expoziţii permanente amenajate în Muzeul oraşului Oradea, din Cetatea Oradea, prezintă vizitatorilor un memorial al perioadei comuniste din istoria municipiului, respectiv o expoziţie dedicată celei mai mari libertăţi permise tinerilor din "epoca de aur": "Discoteca anilor '70-'80"

"Memorialul 'Rezistenţă şi represiune în Bihor' este un memorial dedicat perioadei comuniste, în special celor trei centre de represiune din judeţ: lagărul din Cetatea Oradea, Securitatea din Oradea şi Penitenciarul din oraş. Nu cunoaştem exact numărul victimelor din perioada comunistă, dar considerăm că până la 56.000 de persoane au fost încarcerate în regimul comunist. Desigur, în această perioadă nu toţi au fost condamnaţi penal, nu au trecut printr-un tribunal", a declarat marţi, pentru AGERPRES, curatorul acestor expoziţii, muzeografa dr. Cristina Puşcaş.

Memorialul "Rezistenţă şi Represiune în Bihor" este amenajat, din anul 2019, în subsolul corpului K din Cetatea Oradea, fiind unul dintre puţinele spaţii muzeale din România dedicate în exclusivitate memoriei foştilor deţinuţi politic care au îndurat ororile Gulagului comunist. Expoziţia este organizată de-a lungul unui coridor acoperit cu boltă cilindrică şi ocupă 10 încăperi, fiecare cu o tematică aparte, dispuse simetric faţă de coridorul median, pe o suprafaţă totală de circa 250 mp.

"Vizitatorii găsesc aici portrete ale foştilor deţinuţi politic, trecuţi prin Penitenciarul din Oradea, inclusiv părintele Arsenie Boca, Arlette Coposu (soţia lui Corneliu Coposu), fotografii ale femeilor care au încarcerate din cauza rezistenţei lor în zona Nucşoara, persoane din rezistenţa familiei Şuşman, portrete ale unor tineri, precum Traian Bodea, care, la 15 ani, a fost încarcerat pentru că a scris 14 afişe în 1956 împotriva regimului comunist", a precizat dr. Cristina Puşcaş.

În prima sală, vizitatorul este familiarizat cu principalele momente istorice care au precedat instaurarea pe deplin, în România, a regimului comunist, începând cu momentul 23 august 1945, până pe data de 31 decembrie 1948, când putem vorbi de preluarea totală a puterii de către comunişti.

În a doua sală, cei interesaţi pot urmări documentarul "Rezistenţă şi Represiune în Bihor", cu interviuri realizate de dr. Cristina Liana Puşcaş cu foşti deţinuţi politic povestind despre calvarul prin care au trecut în perioada comunistă.

În ce priveşte Lagărul din Cetatea Oradea, sunt expuse informaţii despre înfiinţarea acestuia, localizarea lui, funcţionarea, respectiv condiţiile de cazare. Poate fi văzută scrisoarea unui etnic german care a fost încarcerat în această cetate, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, deoarece atunci cetatea a fost transformată într-un lagăr internat pentru "primii duşmani ai poporului", respectiv etnicii germani.

În sala 3 e vorba despre Securitatea Oradea şi Penitenciarul Oradea, cu informaţii despre sediile unde a funcţionat Securitatea din Oradea, cine se afla la conducerea Securităţii, care au fost condiţiile de cazare, respectiv modul în care se realizau anchetele, cu bătăi, ameninţări, torturi, intimidări etc.

 

O altă "celulă" prezintă câteva organizaţii anticomuniste din Bihor, precum Organizaţia "G4", Organizaţia România Independentă, Organizaţia "Vlad Ţepeţ II", Lotul beiuşenilor. De asemenea, fiecare dintre cei arestaţi în aceste loturi au câte o fişă de prezentare.

În sala anumită 'Un Bihor "fruntaş"' se regăsesc fişe de prezentare a zeci de bihoreni care au trecut prin închisorile comuniste.

Cu ajutorul scriitoarei Ana Blandiana, care a adus de la Sighet două zeghe - una de bărbat şi una de femeie, a fost recreată, în altă sală, atmosfera de carceră dintr-o închisoare, cu spaţiu îngust, fără fereastră şi aerisire, fără pat şi cu beton pe jos.

Nu în cele din urmă, vizitatorii vor putea vedea mărturii ale revoltelor ţărăneşti din vara anului 1949, când 24 de persoane au fost executate şi alte 238 de familii din 76 de localităţi bihorene deportate, în total 863 de persoane cu vârste cuprinse între o lună şi 74 de ani.

Iar în ultimele două săli, sunt amintite personalităţile care au trecut prin Penitenciarul Oradea, femei care au cunoscut temniţa (Arlette Coposu, Niculina Moica, Lucreţia Jurj etc.). şi preoţii care au suferit în închisoarea de pe Criş (Arsenie Boca, episcopul Valeriu Traian Frenţiu, părintele Nicolae Bordaşiu etc.).

Expoziţia "Discoteca anilor '70-'80", prima expoziţie permanentă din ţară dedicată discotecilor din anii comunismului, recreează atmosfera singurelor locuri de distracţie ale tinerilor din perioada comunistă, "oaze de libertate pentru tinerii care trăiau în griul regimului comunist", potrivit muzeografei. Expoziţia, aflată în Corpul A, la etajul II, reuneşte o serie de obiecte originale, de la vinilurile celor mai cunoscute formaţii, din acea perioadă, The Beatles, Boney M, Queen, Modern Talking, ABBA, Phoenix, Metropol, Semnal M etc., greu de procurat în anii de dictatură comunistă, dar şi aparatură electronică specifică discotecilor, pickup-uri, magnetofoane, boxe, benzi magnetice etc.

Muzeul Oraşului Oradea este o secţie a Complexului muzeal Muzeul Ţării Crişurilor.

Ziua de 23 august, ziua semnării Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), a fost stabilită de Parlamentul European ca Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului şi Comunismului. Totodată, prin Legea nr. 198/2011, Parlamentul României a declarat ziua de 23 august - Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

Pe data de 23 august 1939, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care a fost împărţită Europa Centrală şi de Est. Una dintre clauzele secrete ale acordului prevedea anexarea de către URSS a Basarabiei.

Cinci ani mai târziu, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. "România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite", declara Regele Mihai I în Proclamaţia către ţară. Această decizie a dus la scurtarea celui de-al Doilea Războiul Mondial cu şase luni. Pe de altă parte, a dus şi la capturarea a peste 170.000 de militari români şi la deportarea în URSS a peste 70.000 de români. AGERPRES/(A, AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: (c) muzeografa dr. Cristina Puşcaş