Festivalul Limbii şi Teatrului Idiş a debutat la Templul Coral din Bucureşti (GALERIE FOTO)
Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Limbii şi Teatrului Idiş a debutat, luni, la Templul Coral din Bucureşti, în prezenţa a numeroşi invitaţi, după ce ultimele două ediţii au avut loc online din cauza pandemiei de Covid-19.
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a evidenţiat importanţa limbii idiş în cultura română, limbă cu origini vechi, de aproape 1.000 de ani şi a dat asigurări de toată deschiderea şi parteneriatul instituţiei pe care o conduce, care, reprezentând cultura naţională, reprezintă şi cultura evreilor din România.
"Mi s-a acordat marea onoare de a primi distincţia de prieten al Comunităţii evreieşti din România, lucru care îmi face o deosebită plăcere, dar mă şi obligă. (...) Limba idiş este limba în care au trăit prietenii noştri evrei, în care au cântat, în care au suferit, în care s-au bucurat, iar ceea ce se întâmplă astăzi este o şi invitaţie la a continua să se exprime aşa. (...) Sunt foarte bucuros să fie alături de noi Teatrul din Varşovia", a spus ministrul Culturii.
Ambasadorul Republicii Polonia la Bucureşti, Maciej Lang, a subliniat rolul culturii evreieşti în istoria ţării sale.

"Pentru mine este o onoare, pentru că pentru prima oară susţin un discurs la Templul Coral şi este o mare plăcere pentru mine să pot saluta actorii Teatrului Evreiesc de la Varşovia care au participat la evenimentul de astăzi. Polonia a ocupat un loc deosebit în istoria evreilor. (...) În Polonia a fost un adevărat pol al dezvoltări culturii evreieşti, film şi teatru. (...) Ne mândrim că suntem moştenitorii acestei perioade de glorie şi mă bucur că aici, în Bucureşti, vom avea oportunitatea de a purta această mare moştenire", a spus ambasadorul Poloniei.
Istoria teatrului evreiesc din România este direct legată de impresionanta renaştere modernă a poporului evreu, al cărui apogeu îl reprezintă construirea şi dezvoltarea Statului Israel, a subliniat Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte.
"În 1876 Avram Goldfaden punea la Iaşi piatra de temelie a primului teatru idiş profesionist din lume şi el nu avea cum să măsoare atunci implicaţiile acestui eveniment purtător de istorie. Gestul său inaugural, afirmat sub zodia dialogului şi interferenţelor culturale şi salutat din toată inima de Mihai Eminescu, a dat naştere atunci celei mai importante instituţii de cultură laică evreiască; 146 de ani de teatru evreiesc în România exprimă traiectoria unui destin", a spus Victor Opaschi.
Potrivit acestuia, la numai câteva luni după tragedia din 1941, intelectuali de prestigiu, ca Liviu Rebreanu, precum şi segmente importante ale societăţii româneşti se alăturau unor mari exponenţi ai comunităţii evreieşti - scriitori, artişti plasticieni - spre a aprinde o veritabilă flacără a certitudinii, dăinuirii şi biruinţei raţiunii, a omeniei, într-o epocă de revărsare a întunericului şi barbariei. "De aceea, cei care au urcat pe scenă atunci, ca şi cei care au creat condiţiile pentru aceasta au fost adevăraţi eroi ai unei lupte până la urmă victorioase. (...) Felicit Teatrul Evreiesc pentru împlinirea celor 146 de ani de existenţă", a adăugat oficialul.
Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, iniţiatorul legii care stă la baza organizării festivalului, a afirmat că limba idiş a cunoscut cu adevărat o renaştere, mai ales în ultimii ani, ceea ce a fost mai mult decât o bucurie pentru toţi evreii din România şi a subliniat contribuţia în acest sens a Teatrului Evreiesc de Stat.
"Această limbă a avut o viaţă şi are în continuare o viaţă proprie, care se împleteşte cu ceea ce înseamnă comunităţile evreieşti din România. (...) Indiferent dacă a fost vorba de poezie, de forma de creaţie exprimată, idişul a dat viaţă cu adevărat culturii şi comunităţilor evreieşti. Idişul continuă să facă acest lucru, ca element definitoriu pentru comunităţile evreieşti din România şi nu doar. Limba evreilor, dacă vreţi, este ebraica, dar în continuare idişul rămâne limba de suflet. În prezent, sunt mai bine de 3 milioane de vorbitori de idiş la nivel mondial. (...) În România, şi nu numai, idişul şi cultura idiş renasc", a subliniat parlamentarul.
După acest moment, preşedintele FCER a decernat două decoraţii, în aplauzele participanţilor, acestea fiind acordate prin decret al preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Astfel, Alfred Kupferberg şi Camil Moscovici au fost decoraţi cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, "în semn de deosebit respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru înalta ţinută morală de care au dat dovadă de-a lungul vieţii, precum şi pentru eforturile depuse pentru păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului, o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască".
În prima zi a festivalului, care se încheie marţi, au avut loc un spectacol susţinut de Teatr Zydowski din Polonia, o serie de momente muzicale şi o proiecţie de film - "Der Dibuk".
Regizorul Andrei Munteanu a făcut o prezentare intitulată "Teatrul Idiş între tradiţie şi modernitate". AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niţă)
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.











