Gala Premiilor Gopo 2022 - marţi, la Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti
Gala Premiilor Gopo, ajunsă la ediţia a XVI-a, va avea loc, marţi, la Sala "Ion Caramitru" a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, urmând să fie sărbătorite realizările cinematografice ale anului trecut.
Evenimentul, la care au fost invitate peste 900 de personalităţi din lumea filmului românesc, va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited şi premiilegopo.ro.
Potrivit unui comunicat transmis de organizatori AGERPRES, printre cei care vor urca pe scena Teatrului Naţional pentru a înmâna premiile ediţiei, începând cu ora 20,00, se vor număra actorii Mircea Diaconu, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Olimpia Melinte, Toma Cuzin, Costel Caşcaval, Mirela Oprişor, Elvira Deatcu, Anca Dumitra, Alex Calangiu şi regizorii Emanuel Pârvu şi Octavian Strunilă.
Gala va fi prezentată, pentru cel de-al doilea an consecutiv, de actorul Adrian Nicolae.
Un număr de 19 lungmetraje româneşti lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2021 au fost nominalizate anul acesta la 20 de categorii.
Pentru Cel mai bun lungmetraj de ficţiune concurează filmele care au avut şi cele mai multe nominalizări: "Otto Barbarul" (13 nominalizări), "Malmkrog" (11 nominalizări), "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" (8 nominalizări), "Neidentificat" (7 nominalizări) şi "Câmp de maci" (7 nominalizări).
Cineaştii Bogdan George Apetri ("Neidentificat"), Cristi Puiu ("Malmkrog"), Eugen Jebeleanu ("Câmp de maci"), Radu Jude ("Babardeală cu bucluc sau porno balamuc") şi Ruxandra Ghiţescu ("Otto Barbarul") sunt nominalizaţii categoriei Cea mai bună regie şi concurează pentru premiul oferit de Banca Transilvania.
La categoria Cea mai bună actriţă într-un rol principal sunt nominalizate: Andreea Grămoşteanu ("Complet Necunoscuţi"), Ioana Bugarin ("Mia îşi ratează răzbunarea"), Katia Pascariu ("Babardeală cu bucluc sau porno balamuc"), Marina Palii ("Malmkrog") şi Nicoleta Hâncu ("Poate mai trăiesc şi azi").
Premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, oferit de Promenada by NEPI Rockcastle, va fi acordat unuia dintre cei cinci actori nominalizaţi la această categorie: Adrian Titieni ("Tata mută munţii"), Bogdan Farcaş ("Neidentificat"), Conrad Mericoffer ("Câmp de maci"), Istvan Teglas ("Luca") şi Mircea Andreescu ("După 40 de zile").
Cristi Puiu ("Malmkrog"), Ioana Moraru ("Câmp de maci"), Iulian Postelnicu & Bogdan George Apetri ("Neidentificat"), Radu Jude ("Babardeală cu bucluc sau porno balamuc") şi Ruxandra Ghiţescu ("Otto Barbarul") sunt nominalizaţii categoriei Cel mai bun scenariu, la care premiul este oferit de Dacin Sara.
Pentru Premiul Gopo pentru Cele mai bune costume sunt nominalizate Mălina Ionescu ("Otto Barbarul"), Carmen Moldovan ("Luca"), Cireşica Cuciuc ("Babardeală cu bucluc sau porno balamuc"), Nicoleta Cârnu ("Şi atunci, ce e libertatea?") şi Oana Păunescu ("Malmkrog").
La categoria Tânără speranţă nominalizaţii sunt: Alex Pintică (pentru regia şi montajul scurtmetrajului "Trecut de ora 8"), Andrei Epure (pentru regia scurtmetrajelor "Interfon 15", "Poate întunericul mă va acoperi"), Laurenţiu Răducanu (pentru imaginea lungmetrajelor "După 40 de zile", "Poate mai trăiesc şi azi" şi a scurtmetrajelor "When Night Meets Dawn", "Interfon 15"), Marc Titieni (pentru rolul din "Otto barbarul") şi Miruna Minculescu (pentru regia scurtmetrajului "Fragmentări").
Marilor actori Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc li se va acorda Premiul Gopo pentru Întreaga carieră.
Premiul Special le va fi oferit asistenţilor de cameră Pompiliu Avram, Mihai Mihăilescu şi Constantin Nica.
Ceremonia decernării Premiilor Gopo va fi marcată şi de două momente speciale, puse la cale cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la premiera lungmetrajului "Secvenţe", în regia regretatului Alexandru Tatos, şi a 20 de ani de la lansarea filmului "Filantropica" - regia Nae Caranfil. Cele două momente aniversare vor reuni şi o parte din echipele de producţie ale filmelor care şi-au pus amprenta asupra cinematografiei române.
Premiul Publicului va fi acordat la această ediţie filmului "Tabăra", regizat de Vali Dobrogeanu. Vloggerul Selly (Andrei Şelaru) şi creatorul de conţinut, actor şi regizor Matei Dima, doi dintre protagoniştii filmului, vor fi prezenţi la eveniment şi vor urca pe scenă pentru a ridica trofeul acordat producţiei autohtone cu cel mai mare succes la box-office.
Ediţia din acest an a Galei Premiilor Gopo va sta sub semnul solidarităţii. În aşteptarea evenimentului, iubitorii de film de pretutindeni sunt invitaţi să se alăture campaniei "Uniţi prin Film", trimiţând 2 euro printr-un SMS cu textul FILM, la 8840. Toate fondurile obţinute în cadrul campaniei vor fi distribuite către profesioniştii din industria ucraineană de film cu ajutorul Coaliţiei Internaţionale pentru Cineaşti aflaţi în situaţii de Risc (ICFR).
Premiile Gopo 2022 sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara, Babel Communication. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: premiilegopo.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi











