logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Festivalul ''Enescu'' - Constantinescu: O ediţie grea, dar frumoasă; ne-am bucurat de prezenţa unor prieteni ai României

Imagine din galeria Agerpres

Directorul executiv al Festivalului Internaţional "George Enescu", Mihai Constantinescu, afirmă, într-o declaraţie acordată AGERPRES, că ediţia 2021, cea de-a XXV-a a prestigiosului eveniment, a paisprezecea în organizarea sa, a fost una grea, dar frumoasă, evidenţiind faptul că pe scenele de concert au evoluat prieteni ai festivalului şi ai României.

"Greu. Ăsta-i singurul cuvânt pe care îl putem avea acum. Al doilea cuvânt este frumos. Să-i luăm aşa. Prietenii... Toate orchestrele pe care le-am avut au venit. Dar ne-am şi luptat pentru asta. De exemplu, la englezi, pentru că o orchestră a vrut să vină, deşi condiţiile lor de ieşire din ţară, la un moment dat, în luna iulie începutul lui august, erau destul de dificile, şi erau să nu vină, până la urmă, împreună cu Asociaţia Orchestrelor Britanice, cu ajutorul Ambasadei Marii Britanii din Bucureşti, am reuşit să convingem Guvernul britanic să schimbe nişte reguli privind întoarcerea în ţară a artiştilor şi mai ales a persoanelor vaccinate. Şi au venit. Am avut şase orchestre britanice", a declarat Mihai Constantinescu.

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Constantinescu a arătat că la ediţia 2021 au evoluat unele dintre cele mai importante orchestre europene, "prieteni ai festivalului şi ai României".

"Au venit Filarmonica din Munchen şi Orchestra Radio din Berlin, Orchestra Naţională a Franţei, cea mai importantă instituţie franceză de profil, şi Orchestra Les Disonances, prieteni într-adevăr ai festivalului. Am avut două orchestre italiene - La Scala şi Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, aceasta din urmă, la fel, prieten al Festivalului, care vine pentru a patra oară. Au concertat la Bucureşti şi două orchestre olandeze - Rotterdam Philharmonic Orchestra, care venea pentru a doua oară, dar într-o altă distribuţie, prima dată a fost, mi se pare, în 2013, şi Royal Concertgebouw, care de câteva ediţii încheie festivalul. Tot un prieten de-al nostru, Academy of St Martin in the Fields, care a fost prima orchestră internaţională pe care am avut-o în festival în 1991, la prima ediţie de după 1989", a spus directorul executiv al Festivalului Internaţional "George Enescu".

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Printre soliştii sau dirijorii prieteni care au răspuns invitaţiei organizatorilor Festivalului 'Enescu', Constantinescu i-a amintit pe Alexander Sitkovetsky, Maxim Vengerov, Jean-Yves Thibaudet, Danielle Gatti, Julian Rachlin, Valery Gergiev, Cristian Măcelaru, Vasily Petrenko, dar şi pe cei noi - Andres Orozco-Estrada sau Daniel Harding, care vine pentru prima oară la pupitrul Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, în concertul de închidere al festivalului.

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


"Sunt multe nume care au venit şi chiar ne-au mulţumit că am reuşit să facem acest festival. Şi mi-aduc aminte ce spunea Sir Simon Rattle, care a venit cu Filarmonica din Londra, şi m-aduc aminte de întâlnirea pe care a avut-o într-un eveniment pe care am organizat-o special cu el şi cu Vladimir Jurowski şi au mulţumit festivalului că în sfârşit pot să fie 'în turneu'. Pentru ei, a cânta în faţa publicului şi a avea turnee în străinătate este un lucru deosebit. Şi au apreciat astfel eforturile noastre", a mai spus Constantinescu.

Mihai Constantinescu a confirmat că această ediţie este ultima al cărei director artistic este celebrul dirijor Vladimir Jurowski.

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


"El a declarat de la început că va rămâne pentru trei ediţii - 2017, 2019 şi 2021 - şi eu consider că şi-a făcut datoria în mod deosebit. A fost pentru noi o onoare şi un mare privilegiu de a-l avea pe el director artistic şi prin programele pe care le-a făcut şi prin prestanţa pe care a dat-o festivalului - şi el, şi Zubin Mehta, în calitate de preşedinte de onoare, au ridicat foarte, foarte mult notorietatea festivalului. Nu trebuie neapărat să zic prestigiu, pentru că îl avea, dar, ca notorietate, în ultimele ediţii, chiar a fost apreciat în mod deosebit", a subliniat Mihai Constantinescu.

Despre numele celui care-i va succede lui Jurowski, directorul executiv al Festivalului 'Enescu' a arătat că decizia aparţine Ministerului Culturii.

"Este decizia ministerului să aducă un director artistic, aşa cum a fost şi decizia pentru Jurowski şi pentru Holender (Ioan Holender, fost preşedinte şi director al Festivalului 'Enescu' în anii 2007, 2009, 2011 - n.r.). Este o datorie a ministerului să găsească soluţii. Eu mi-am făcut datoria şi am recomandat pe cineva, am făcut o propunere acum câteva luni. Vedem dacă rămâne sau nu rămâne acea persoană", a spus Constantinescu.

 

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

El a arătat că principala dificultate în organizarea şi desfăşurarea acestei ediţii a festivalului a fost pandemia de COVID-19.

"Cel mai dificil a fost COVID-ul şi intrarea pe bază de paşaport verde. Dar publicul nostru este deosebit de civilizat, deosebit de educat şi nu am avut absolut nicio problemă la intrare în ceea ce priveşte arătarea acelui document", a adăugat Constantinescu.

Despre aplauzele dintre părţile unei lucrări, acesta a explicat că unii dintre dirijorii străini au apreciat chiar astfel de manifestări ale publicului român.

 


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


"Mi-aduc aminte de Andrew Litton, când a fost aici, nu s-a supărat deloc. Noi l-am aplaudat, tot aşa, după fiecare parte şi a zis 'Domn'e, nu ne supărăm. Dacă le place, să aplaude'", a mai spus Mihai Constantinescu.

***
Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, avându-l la pupitru pe dirijorul Daniel Harding, va marca, duminică seară, la Sala Palatului, de la ora 19,30, ultimul act al celei de-a XXV-a ediţii a Festivalului Internaţional "George Enescu".

Programul cuprinde lucrări de George Enescu - Pastorale-Fantaisie, Richard Wagner - Uvertura la opera Tannhäuser şi Anton Bruckner - Simfonia nr. 7 în mi major WAB 107.

La Sala Auditorium a evolua Orchestra Simfonică WDR din Koln - Chamber Players, în program regăsindu-se lucrări de Alexander von Zemlinsky - Cvintet de coarde, George Enescu - Cvartetul de coarde în sol major op. 22 nr. 2 şi Johannes Brahms - Cvintetul de coarde în sol major.

Ansamblul Les Arts Florissants, dirijat de William Christie, va evolua, de la ora 16,30, la Ateneul Român. Programul cuprinde opera Partenope HWV 27 de Georg Friedrich Händel.

Solişti vor fi membrii Academiei pentru tineri cântăreţi de muzică barocă Le Jardin des Voix: soprana Ana Vieira Leite, contratenorul Hugh Cutting, contratenorul Alberto Miguelez Rouco, tenorul Jacob Lawrence, mezzosoprana Helen Charlston, basul Matthieu Walendzik.

Ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional 'George Enescu' a adus la Bucureşti, în perioada 28 august - 26 septembrie, 32 din cele mai apreciate orchestre la nivel mondial, din 14 ţări de provenienţă, peste 3.500 de artişti evoluând, în ciuda pandemiei, pe marile scene de concert din ţara noastră. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 18-10-2026 18:20

Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc

Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oamenii din artă au

Cultura - Media 18-10-2026 11:24

Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția

Cultura - Media 16-10-2026 08:57

Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare

Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint