Un muzeu al Ţării Vrancei, primul al unei zone etnografice din judeţ, va fi deschis la Vidra
Un muzeu al Ţării Vrancei, primul al unei zone etnografice din judeţ, va fi inaugurat duminică, la Vidra, în cea mai veche şcoală din zonă, potrivit directorului Muzeului Vrancei, Romeo Valentin Muscă.
"Inaugurăm duminică, la Vidra, primul muzeu din mediul rural al unei zone etnografice, Muzeu Ţării Vrancei, în prima şcoală din ocolul Vrancei, construită la 1850 în centrul localităţii cu acelaşi nume. Muzeul va găzdui elemente de specific local din cele aproape 20 de sate ale Vrancei arhaice, de la Vidra în sus: Valea Sării, Tulnici, Nereju, Năruja, Vrâncioaia, Nistoreşti, Spulber, Paltin, Negrileşti etc. Vom avea elemente etnografice, elemente de arhitectură locală, o biserică de lemn în miniatură, icoane vechi, documente privind istoria a două schituri ale Vrancei, expoziţii de olărit cu exponate de la Ireşti, unde a existat o cultură a olăritului, astăzi aproape dispărută. Vom avea, de asemenea, îmbrăcăminte tradiţională din satele Ţării Vrancei şi alte elemente care alcătuiau universul proxim al ţăranului vrâncean", a declarat, pentru AGERPRES, Valentin Muscă.
Toate aceste exponate ce vor fi prezentate la Vidra au fost găsite în depozitul Muzeului Vrancei, care, potrivit directorului muzeului, este "cea mai mare comoară a judeţului Vrancei, care găzduieşte în prezent zeci de mii de produse ţinute în păstrare, multe din ele niciodată expuse".
Muzeul va avea şi caracter didactic, întrucât aici se vor ţine, periodic, şezători pentru cei care vor vrea să deprindă arta cusutului, a torsului sau a ţesutului la război şi nu numai.
"Avem o sală mare, de circa 80 de metri pătraţi, unde pregătim totul pentru şezătoare. Va fi un loc de întâlnire pentru cei care vor să înveţe arta cusutului tradiţional, a ţesutului. Sala va fi deschisă permanent pentru cei care vor vrea să înveţe. De aici, şi nuanţa pedagogică a acestui muzeu. Intenţionăm să încheiem parteneriate cu şcolile din Vrancea, care vor putea să vină să desfăşoare aici ore practice. În puţine cuvinte, va fi un muzeu viu", a precizat Valentin Muscă.
Muzeul Ţării Vrancei este primul muzeu cu specific local dintr-un proiect de rezilienţă prin care Muzeul Vrancei pune în valoare istoria, cultura şi tradiţia din principalele zone etnografice şi istorice ale judeţului. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Muzeul Vrancei/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oamenii din artă au
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția













