Actorul Ion Caramitru va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Actorilor
Actorul Ion Caramitru va fi înmormântat vineri, pe Aleea Actorilor a Cimitirului Bellu.
În drumul de la Biserica Visarion spre Cimitirul Bellu, cortegiul cu trupul neînsufleţit se va opri, în jurul orei 12,00, în faţa Teatrului Naţional "I. L. Caragiale", căruia marele actor i-a dedicat ultimii săi 16 ani de viaţă, pentru un ultim rămas bun.
Marţi, publicul a avut acces în foaierul Sălii Mari a TNB, doar pentru a semna în cartea de condoleanţe, familia dorind ca sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului să nu fie depus în incinta teatrului.
Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), a murit duminică, la vârsta de 79 de ani.
El era internat la Spitalul "Elias" din Capitală.
Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942. A debutat în 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în "Eminescu", de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu.
A fost actor şi regizor al Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra" (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestui teatru. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Süto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.
Ion Caramitru a jucat la Naţionalul bucureştean în roluri precum Perdican - "Să nu te joci cu dragostea" de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964; Mircea Basarab - "Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965; Romeo - "Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967; "Dialoguri şi fantezii în jazz" - spectacol de poezie şi muzică alături de Johnny Răducanu; Eduard al III-lea - "Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; Macbeth - "Macbeth" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011; Pierre - "Dineu cu proşti" de Francis Veber, regia Ion Caramitru, din 2012; Recital - "Dor de Eminescu", 2012; Prospero - "Furtuna" după William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2014. A jucat, de asemenea, în "Dineu cu proşti", "Furtuna" şi "Magic Naţional".
Caramitru a fost şi un foarte apreciat actor de film. Dintre zecile de pelicule în care a apărut în roluri importante merită menţionate producţiile: "Pădurea spânzuraţilor", film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), "Iarba verde de acasă" în regia lui Stere Gulea (1978), "Ecaterina Teodoroiu", regia Dinu Cocea. De asemenea, Caramitru este cunoscut publicului şi pentru rolul Socrate din celebra serie "Liceenii". Talentul său, remarcat de producătorii din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum "Kafka" (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons şi Theresa Russell, "Mission: Impossible", regia Brian de Palma sau minunatul rol Count Fontana din "Amen" (2002), regia Costa Gavras.
A fost ministru al Culturii în perioada 1996-2000.
Ion Caramitru a fost ales preşedinte UNITER de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.
În 2017, a fost distins cu Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, precum şi cu titlul de ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare - 400.
Tot în anul 2017, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Ion Caramitru cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.
În zilele de 21-22 decembrie 1989 s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticomuniste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* A murit actorul Ion Caramitru (fişă biografică)
* Actorul Ion Caramitru a murit la vârsta de 79 de ani
* Ministrul Culturii: O zi neagră pentru România; Caramitru - mentorul multor generaţii ale teatrului
* Iohannis: Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru au luminat arenele sportive şi scenele pe care au urcat
* Tulcea: RowmaniaFest se va numi Festivalul 'Ivan Patzaichin'
* Cîţu, despre decesele lui Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru: E o zi tristă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oamenii din artă au
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția













