logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

'Pasărea Măiastră, tradiţii şi doruri în imagini AGERPRES' - expoziţie cu fotografii de colecţie, la Galeriile 'Cromatic' din Craiova

Image

Iubitorii de folclor şi de fotografie de colecţie pot vizita, până pe 5 octombrie, o expoziţie din arhiva Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în care sunt surprinse imagini cu satul românesc din perioada interbelică, obiceiuri tradiţionale româneşti, frumuseţea costumului popular, precum şi cu nume emblematice ale folclorului nostru.

 



Intitulată 'Pasărea Măiastră, tradiţii şi doruri în imagini AGERPRES', expoziţia conţine 30 de fotografii de arhivă şi din fluxul foto realizate de-a lungul timpului de către fotoreporterii agenţiei şi a fost realizată în cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului "Maria Tănase" de AGERPRES în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

 



Prof. univ. dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog, istoric şi teoretician de artă, membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a afirmat că expoziţia este un fel de marcă a unor aspecte de viaţă cotidiană şi spirituală pe care fotoreporterii AGERPRES, de-a lungul timpului, le-au surprins, iar imaginile din anii 1927, 1930, 1937, 1945 şi din vremea noastră ne fac "să călătorim puţin în istoria locurilor şi să ne bucurăm de rememorarea istoriei locului".

"Fotografia are un mare merit: stochează în concomitenţă o fărâmă de viaţă, cu toate detaliile sale. Într-o descriere, într-o lucrare ştiinţifică, prin cuvânt spunem atâta cât se poate formula în limbajul verbal, dar imaginea ne vorbeşte despre loc, despre habitat, despre oameni, despre atât de multe lucruri care înseamnă viaţă. Uneori poate nu găsim inscripţionat data şi locul în care a fost făcută fotografia sau omul care a constituit subiectul, dar prin modul în care se prezintă imaginea, dacă e în costum popular, de exemplu, ştim noi de unde este, aflăm dacă e vorba de vestimentaţie adecvată unui anumit context, de sărbătoare, de lucru. Deci, fotografia, în concomitenţă, într-o singură secvenţă, ne vorbeşte foarte mult şi chiar ne vorbeşte pentru subtilitate fenomenologică, de tipologia antropologică, pentru că vedem oamenii, cu trăsăturile lor", a spus marţi, la vernisajul expoziţiei, Doina Işfănoni, fost director al Muzeului Satului.

 



Potrivit Doinei Işfănoni, astăzi, despre cultura imaginii şi dialogul vizual, percepţia vizuală se spune că a devenit prioritară, dar să nu rămânem la percepţia fiziologică, ce pe moment ne bucură sau ne întristează, ci să încercăm să o stocăm şi s-o analizăm, pentru că o expoziţie de fotografie aduce un plus de informaţie, este o imagine a trecutului pentru prezent, pentru că "de fapt prezentul se hrăneşte din trecut".

"Fotografia a fost totdeauna un mijloc de cercetare etnografică, încă din timpul campaniilor gustiene de la începutul secolului al XX-lea. Ce nu reuşea să spună specialistul spunea imaginea despre locurile investigate. Noi, cercetătorii, mergeam pe teren cu fotoreporteri de la AGERPRES, pentru că fotografia profesională este una şi fotografia documentară este alta. De aceea Muzeul Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti', Muzeul Naţional al Ţăranului au avut o bună relaţie cu AGERPRES, pentru că au reuşit să pună la îndemână pentru tipărituri imaginea profesională, care înseamnă calitate tehnologică, pentru a vedea detaliul, care în cercetarea etnografică este esenţial", a mai afirmat Doina Işfănoni.

 



Etnomuzicologul Elise Stan, realizatorul TV al Festivalului "Maria Tănase", a afirmat că fotografiile deţinute de AGERPRES sunt de o valoare inestimabilă şi cele prezentate în expoziţie sunt inedite.

"Este o bucurie pentru mine că am putut participa la acest vernisaj, pentru că am descoperit aici poze pe care nu le ştiam. Eu am făcut mai demult un film despre viaţa şi cariera artistică a Mariei Tănase şi am cules atunci foarte multe fotografii cu marea artistă, dar am găsit aici şi poze pe care nu le cunoşteam. Fotografiile deţinute de Agenţia AGERPRES sunt de o valoare inestimabilă, este un veritabil patrimoniu naţional. Faptul că aţi venit într-un context frumos, acesta al Festivalului Naţional 'Maria Tănase', îi dă o importanţă acestei expoziţii care sunt convinsă că va fi un succes. Ca specialist în domeniul folclorului (etnomuzicolog, doctor în muzică), pe mine mă fascinează absolut tot ce văd în această expoziţie şi îi cunosc cu adevărat valoarea", a spus Elise Stan.

 



Directorul Festivalului "Maria Tănase", Amelia Etegan, a afirmat că expoziţia este parte integrantă a festivalului şi surprinde momente foarte importante din evoluţia unor artişti remarcabili, cum a fost Maria Lătăreţu, care apare într-o fotografie din 1930.

"Altele surprind lumea satului, sunt fotografii care au legătură cu tot ce înseamnă mediul etnofolcloric şi din acest motiv cred că expoziţia este o premisă pentru o colaborare viitoare cu AGERPRES. Respectăm puterea de muncă a oamenilor de acolo care au făcut o colecţie impresionantă de fotografie de-a lungul vremii şi cred eu că putem să contribuim cumva şi noi prin fotografiile pe care le facem la îmbogăţirea acestei colecţii de fotografie", a spus Amelia Etegan.

 



Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, a afirmat că fotografiile din arhiva agenţiei, în jur de 4,5 milioane de imagini, pot fi considerate file de istorie, opere de artă, care invită la călătorie în timp.

"Expoziţia 'Pasărea Măiastră, tradiţii şi doruri în imagini AGERPRES' prezintă, prin cele 30 de fotografii realizate de-a lungul timpului de către fotoreporterii agenţiei, satul romanesc din perioada interbelică, peisaje, oameni, monumente şi momente din Oltenia de altădată, dar şi mai recentă. Obiectivul general al proiectului este prezervarea şi punerea în circulaţie publică a unui fond de imagini cu o deosebită relevanţă culturală şi istorică", a subliniat Claudia Nicolae. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

 

Foto: (c) Maria Mitrică / AGERPRES

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 18-10-2026 19:34

Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi

Cultura - Media 18-10-2026 18:20

Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc

Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oamenii din artă au

Cultura - Media 18-10-2026 11:24

Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția