Zilele Filmului din Republica Moldova, la Cinema MNŢR; Niţulescu: Cinematografia moldovenească - o voce aparte
Zilele Filmului din Republica Moldova se desfăşoară de vineri până duminică, la Cinema Muzeul Ţăranului Român, marcându-se împlinirea a 30 de ani de la declararea independenţei acestui stat şi tot atâţia ani de relaţii diplomatice cu România.
Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, împreună cu Centrul Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova şi Muzeul Naţional al Ţăranului.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
România a fost primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi primul stat cu care Republica Moldova a încheiat relaţii diplomatice, în 1991, a evidenţiat, în conferinţa de deschidere a evenimentului, Emil Jacota, însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei de la Bucureşti.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Acest frumos proiect este un eveniment mult dorit şi aşteptat de publicul cinefil", a precizat el.
"Ideea organizării acestui prim festival al filmului din Republica Moldova la Muzeul Naţional al Ţăranului Român s-a născut în timpul unei discuţii cu domnul Emil Jacotă, în primăvara acestui an. (...) Din păcate, condiţiile speciale impuse de pandemie nu ne-au permis să aducem la Bucureşti o expoziţie cu bunuri de patrimoniu din Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală de la Chişinău, muzeu partener cu instituţia noastră. (...) Ne dorim ca acest eveniment să aibă loc, de acum înainte, în fiecare an, pentru că cinematografia moldovenească reprezintă, în momentul de faţă, o voce aparte, tot mai importantă la nivel european", a declarat directorul MNŢR, Virgil Niţulescu. El a adăugat că viitorul comun al celor două ţări este în interiorul Uniunii Europene.
Potrivit Valentinei Iusuphodjaev, reprezentant al CNC Republica Moldova, filmele prezentate la Cinema Muzeul Ţăranului sunt rodul creaţiei noii generaţii de cineaşti din ţara sa, care au găsit o voce identitară distinctă în cinematografia europeană.
O parte dintre filmele care vor fi prezentate nu au fost proiectate în cinematografele din România.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Am încercat să facem o selecţie a acestui eveniment ca să cuprindem diverse categorii - documentare, scurtmetraje, inclusiv animaţie, grafică 3D. În cadrul evenimentului, se pot vedea filme care sunt deja mature, cu un stil distinct, filme care 's-au plimbat' pe la diverse festivaluri internaţionale. (...) Deci, filmul nostru, chiar dacă timid, încearcă să pătrundă pe această treaptă a filmului internaţional cu mari greutăţi, pentru că, practic, foarte mulţi ani filmul nu a avut deloc finanţare sau sprijin. Cu patru ani în urmă, filmul a început să fie sprijinit de la stat. (...) Sunt filme care cred eu vor deschide pentru spectatorul de aici percepţia şi sensibilitatea un pic mai specifică de dincolo de Prut şi veţi putea urmări chiar filme reprezentative, cum ar fi "Anişoara" - care este în deschidere - şi care a luat multe premii internaţionale. Este o poveste cumva simbolică şi pentru Republica Moldova, pentru că este o dramă despre maturizare şi noi ne maturizăm", a explicat Valentina Iusuphodjaev.
Coordonatorul Cinema MNŢR, Mirona Radu, a afirmat că filmele propuse la Zilele Filmului din Republica Moldova sunt "extrem de valoroase".

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Sper să vină lumea şi să aibă curaj. În ultima vreme, şi din cauza condiţiilor în care ne aflăm, oamenii au fost mai reticenţi la aceste proiecţii de tip festivalier, dar asta nu contează atât timp cât oamenii apreciază şi vin cu toată încrederea pentru cinema", a spus ea.
Evenimentul va debuta vineri cu pelicula "Anişoara", regia Ana-Felicia Scutelnicu, de la ora 18,00, urmat de "Paşi pe graniţă", regia Alecu Deleu, de la ora 20,45.
Sâmbătă, de la ora 15,00, profesioniştii români din cinematografie sunt invitaţi, alături de cineaşti moldoveni, la o întâlnire de industrie care are ca scop identificarea unor colaborări între România şi Republica Moldova.
Evenimentul va continua cu filmele "Goodbye, Olegovici!" - regia Eugeniu Popovici, de la ora 17,30, şi "Aşteptaţi răspunsul operatorului"/"Please hold the line" - regia Pavel Cuzuioc, de la ora 20,00.
În ultima zi vor fi proiectate o serie de scurtmetraje. În Bloc I, de la ora 13,00, va fi prezentat un program de trei filme în regia lui Valeriu Andriuţă - "Eu sunt Dorin", "Salix Caprea" şi "Chers Amis". În Bloc II, de la ora 17,30, vor fi prezentate "Of" regia Vlad Bolgarin, "Aripi" regia Dmitri Voloşin, "Seria Dj. Death" regia Dmitri Voloşin, "Colecţia de arome" regia Igor Cobileanski, "Mamu" regia Mihail Rezuneţ, "Today artist, tonight taxist" regia Dumitru Grosei, "Shoes for Europe" regia Pavel Brăilă.
De la ora 20,45 va rula lungmetrajul "Memoria", în regia lui Maxim Chisnicean.
Biletele, cu preţul de 12 lei sau 8 lei redus, sunt disponibile pe eventbook.ro.
La organizarea evenimentului au mai colaborat Asociaţia Industriilor Creative din Moldova (COR), Institutul Cultural Român, Clubul Ţăranului - La Mama. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția













