Timiş: Jubileul Muzeului Satului Bănăţean - 50 de ani de activitate
Muzeul Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara marchează cele cinci decenii de activitate, în perioada 27 - 29 august, printr-un simpozion aniversar intitulat "Tradiţie şi Modernitate în satul românesc. Muzeul Satului Bănăţean la 50 de ani", care cuprinde vernisaje, mese rotunde, comunicări ştiinţifice.
Participă zeci de invitaţi muzicologi, etno-muzicologi, folclorişti şi istorici din toată ţara, online.
În cadrul secţiunii Etno-muzicologie, moderate de prof. univ. dr. Lucian Emil Roşca (Universitatea de Vest din Timişoara) va fi prezentat, între altele, volumul ştiinţific "Cercetări şi studii - Etno-muzicologie, Bizantinologie şi Etnologie", iar muzeograful MSB, drd. Marius Matei va prezenta lucrarea "Portul tradiţional din Banatul de câmpie - postavurile", în timp ce dr. Filip Petcu (Muzeul Naţional de Artă din Timişoara) aduce o expoziţie dedicata picturii, fotografiei şi memoriei, "On the sunny side of the Jazz".
Masa rotundă "Condeierii Plugari între tradiţie şi inovaţie" îi va avea ca promotori pe muzeograful MSB dr. Maria Mândroane, organizatorul Festivalului Condeierilor Plugari, dr. Gheorghe Secheşan, Dan Liuţ, Florina Colgea.
Istoria Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara s-a născut din ideea înfiinţării unui muzeu etnografic în aer liber a lui Ioachim Miloia, fost director al Muzeului Bănăţean (928-1940), cunoscută personalitate culturală a Banatului. În anul 1928, a cerut municipalităţii acordul pentru a înfiinţa în curtea Castelului Huniade un mic muzeu sătesc cuprinzând biserici de lemn, cruci "de interes istoric şi artistic", case ţărăneşti etc.
Dupa mai multe insistente din partea celor care i-au urmat la conducerea Muzeului Banatului (Marius Moga, Ioan Dihor), în anul 1967 muzeul a primit actuala suprafaţă de teren, de lângă Pădurea Verde, pe care s-a dezvoltat muzeul etnografic în aer liber al Banatului, deschis pentru public la 20 august 1971. Până în anul 2000, el a funcţionat ca secţie a Muzeului Banatului, după care a devenit instituţie separată, în subordinea Consiliului Judeţean Timiş.
Foto: (c) Otilia Halunga/AGERPRES
Între miile de piese de patrimoniu atrag vizitatorii ţesăturile (costum popular şi ţesături de interior, covoare, ponievi, ştergare), icoane, artă a prelucrării lemnului, ceramică, la care se adaugă obiecte de uz casnic din metal sau alte materiale, unelte şi recipiente necesare unor ocupaţii străvechi, respectiv albinărit, pescuit şi vânătoare, obiecte de cult, măşti populare, pictură naivă, figurine, albume, jucării.
După separarea de Muzeul Banatului, în noul MSB s-au materializat proiecte noi, Aleea Etniilor (Casele Maghiară, Germană, Casa Slovacă, Ucraineană Sârbă, urmând să li se alăture case cu specificul tuturor etniilor din banat)
În paralel, din anul 2000, în fiecare primă duminică a lunii mai, aici are loc Festivalul Etniilor, manifestare cu caracter de spectacol cultural artistic în care fiecare etnie îşi etalează tradiţiile de port, gastronomice şi muzicale.
Muzeul Satului Bănăţean mai găzduieşte şi alte manifestări binecunoscute, între care Târgul Meşterilor (o expoziţie cu vânzare de produse tradiţionale ale culturii populare din toată ţara) şi Festivalului Plai.
Proiectul Muzeului Satului Bănăţean cuprinde ca punct de maximă atractivitate Centrul Civic al satului, conceput ca un spaţiu viu de viaţă culturală, socială şi administrativă, alcătuit din Primăria din Sărăzani (subzona Făget, secol XVIII), Casa Naţională din Babşa (l927, subzona Lugoj), vama Timişoara (care fusese plasată pe drumul principal dinspre Lipova, secol XIX), Şcoala din Bârna, Birtul din Bârna (secol XIX) şi Biserica din Topla (secol XVIII, subzona Făget). Au fost restaurate gospodăriile din Bata, Birchiş, Căpâlnaş, Jupâneşti, Zolt şi în parte Jebel şi s-a finalizat centrul civic prin amenajarea şi reconstrucţia bisericii din Topla. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția













