logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Săptămâna Haferland, în perioada 30 iulie - 1 august

Imagine din galeria Agerpres

Săptămâna Haferland, aflată la ediţia a IX-a şi dedicată culturii şi tradiţiilor săseşti din Transilvania, va avea loc fizic şi online în perioada 30 iulie - 1 august, în incinta sau în apropierea bisericilor fortificate din satele Archita, Buneşti, Viscri, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ şi Meşendorf.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Fundaţia M&V Schmidt, transmis miercuri AGERPRES, festivalul se doreşte a fi o reîntoarcere la valorile autentice ale saşilor şi un mesaj de susţinere şi promovare a potenţialului cultural şi turistic din Ţara Ovăzului.

 

Foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

"Tradiţia merge mai departe în Ţara Ovăzului, iar noi, prin ediţia din acest an, al nouălea an consecutiv, facem posibil acest lucru. După perioada dificilă pe care am trecut-o cu toţii, vrem să aducem un mesaj simbolic de susţinere a comunităţii din Zona Haferland, promovând cultura, tradiţiile, oamenii de valoare şi locurile cu o istorie îndelungată. Prin atragerea turiştilor în zonă, prin programul de înaltă ţinută culturală şi prin evidenţierea unor activităţi antreprenoriale de succes din localităţile săseşti, dorim să revitalizăm aceste locuri şi să îi îndemnăm pe români şi pe cei veniţi din afară să se bucure de valorile autentice din Ţara Ovăzului", a declarat Michael H. Schmidt, preşedintele Fundaţiei M&V Schmidt.

Evenimentele din cadrul Săptămânii Haferland sunt concentrate în jurul bisericilor fortificate din Archita, Buneşti, Viscri, Saschiz, Homorod, Criţ şi Meşendorf, dar şi în centrul frumos amenajat al oraşului Rupea. Organizatorii vor realiza un arc în timp şi vor aduce în prim plan adevăratele tradiţii, prin muzică, dans şi expoziţii de obiecte vechi.

Festivalul se va deschide pe 30 iulie, în localitatea Archita. Printre evenimentele zilei se numără un concert de muzică clasică susţinut de "Light Quartet", o dezbatere publică pe tema "Antreprenori locali care duc tradiţia mai departe" şi un program artistic de dansuri tradiţionale din Ţara Ovăzului susţinut Ansamblul de dansuri tradiţionale al Forumului Democrat German din Sibiu, care va avea loc pe esplanada bisericii.

Tot pe 30 iulie, la Buneşti, în faţa bisericii medievale din localitate, fanfara "Neppendorfer Blaskapelle", continuatorii ansamblului săsesc care a luat naştere în anul 1879, va încânta auditoriul cu vechi melodii. Programul zilei mai conţine un concert de muzică clasică susţinut în curtea lăcaşului de cult de organistul Steffen Schlandt şi clarinetisul Ciprian Dancu, un recital de poezie, în limba română şi germană, prezentat de actorii Alin Deac şi Gabriela Pîrliţeanu, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca", din Sibiu. Programul zilei se va încheia cu o suită de fragmente de muzică clasică, susţinut de cvartetul "Light Quartet".

Potrivit organizatorilor, seara zilei este dedicată uneia dintre cele mai mediatizate localităţi săseşti, Viscri. Pianistul Johann Markel va da tonul unei seri de neuitat, fiind succedat de Florin Besoiu, cineastul care a realizat un film documentar despre bisericile fortificate. Cel mai aşteptat moment este cel al tradiţionalului bal săsesc, organizat de Fundaţia "Mihai Eminescu Trust" într-un decor tipic satelor transilvănene. Ansamblul "Trio Saxones" va întreţine atmosfera cu un potpuriu de melodii din tradiţiile comunităţilor din Transilvania.

Pe 1 august, principala zi a festivalului, vizitatorii sunt invitaţi la expoziţia itinerantă "Samuel von Brukenthal - un european timpuriu", vernisată de Thomas Şindilariu, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului.

Un moment cu totul special este concertul "Enescu - Bartok 140 de ani", care va aduce laolaltă, într-o manieră sonoră autentică, specifică sfârşitului de secol al IX-lea, "Rapsodia Română" de George Enescu şi cele şase Dansuri Populare Româneşti de Bela Bartok.

Din programul zilei nu va lipsi o reprezentaţie de teatru, susţinută de o trupă de actori tineri de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, care vor adapta un text de Mark Twain intitulat "Jurnalul lui Adam şi al Evei".

Festivalul Săptămâna Haferland este realizat în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundaţia ADEPT Transilvania, Asociaţia Nowero, Primăria Rupea, Asociaţia Descoperă Archita, Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz şi Fundaţia Tabaluga.

Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis şi al prim-ministrului Landului Renaniei de Nord-Westfalia, Armin Laschet. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 18-10-2026 19:34

Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi

Cultura - Media 18-10-2026 18:20

Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc

Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam

Cultura - Media 18-10-2026 11:24

Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția