Covasna: 500 de volume de istorie, cultură şi spiritualitate românescă pot fi accesate în Biblioteca digitală Eurocarpatica
Un număr de 500 de volume de istorie, cultură şi spiritualitate românească au fost scanate şi introduse în Biblioteca digitală Eurocarpatica a Centrului Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan" din Sfântu Gheorghe, printr-un proiect cofinanţat de Secretariatul General al Guvernului, a anunţat, sâmbătă, conducerea instituţiei.
Directorul ştiinţific al Centrului, dr. Ioan Lăcătuşu, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul, derulat în parteneriat cu societatea Ştefadina din Bucureşti cu sprijinul Episcopiei Covasnei şi Harghitei, reprezintă o "izbândă" deoarece recuperează şi pune în circuitul public documente, studii şi cercetări referitoare la istoria şi cultura românilor din judeţele Covasna şi Harghita, volumele putând fi accesate online de orice persoană interesată de problematica românilor din Arcul Intracarpactic.
Totodată, în cadrul acestui proiect au fost puse în circuitul public, atât în formă digitală, cât şi tipărită, o serie de publicaţii româneşti editate în perioada interbelică în fostele judeţe Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, azi judeţele Covasna şi Harghita, aflate în păstrarea Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti.
"Vă daţi seama, 500 de volume, dar şi publicaţii româneşti din perioada interbelică pot fi vizualizate pe Biblioteca digitală Eurocarpatica. Acestea din urmă au fost şi printate de prietenii noştri de la Ştefadina, deci puteţi citi online sau puteţi veni la Sfântu Gheorghe şi citi presa românească de acum 100 de ani (...) Avem o comoară extraordinară pentru istorici, pentru cei care vor să studieze, să cerceteze, dar şi o lecţie pentru cei care în continuare se încăpăţânează să prezinte un ţinut secuiesc fără români", a declarat dr. Ioan Lăcătuşu.
Acesta a adăugat că, totodată, Centrul Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan" din Sfântu Gheorghe îşi propune să introducă în circuitul public, în format digital, şi alte documente aflate în arhiva sa, inclusiv cele din sectorul multimedia, format din fonotecă şi videotecă, aceste preocupări încadrându-se în misiunea instituţiei de a păstra, prelucra, conserva, cerceta şi valorifica ştiinţific mărturiile materiale şi documentare ce atestă prezenţa şi dăinuirea populaţiei româneşti în sud-estul Transilvaniei şi a spiritualităţii ortodoxe în localităţile de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
Biblioteca virtuală Eurocarpatica, precum şi expoziţia "Europa Trianonului", organizată de Centrul European de Studii în Probleme Etnice din Bucureşti al Academiei Române, dar şi expoziţia "Icoane restaurate din patrimoniul Muzeului Spiritualităţii Româneşti" de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe au fost prezentate în cadrul celei de-a 29 ediţii a Zilelor "Andrei Şaguna", care s-au desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni în judeţul Covasna.
"Cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului s-au restaurat 40 de icoane pe lemn şi pe sticlă, precum şi 40 de cărţi. Acestea arată dăinuirea creştinilor ortodocşi în această parte de ţară, precum şi continuitatea locuirii lor pe aceste meleaguri (...) În cărţile acestea de cult am găsit foarte multe însemnări în manuscris făcute atât de către preoţii bisericilor, cât şi de către cântăreţii de la strană, arătând prin aceasta că momentele importante din viaţa lor le-au însemnat acolo. Anul acesta este în lucru încă un proiect pentru 40 de icoane şi 40 de cărţi care vor fi restaurate", a declarat preotul Ioan Marin de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe.
În cadrul Zilelor "Andrei Şaguna", vineri a avut loc întâlnirea de lucru a grupului de cercetători implicaţi în realizarea compendiului "Românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş în memoria istorică", precum şi simpozionul "Transilvania în opera marelui istoric Nicolae Iorga", prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la naşterea acestuia.
Sâmbătă a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a Colocviului naţional al Grupului de cercetare "I.I. Russu", în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele celor mai recente cercetări privind istoria, cultura şi spiritualitatea românilor din sud-estul Transilvanei şi au fost acordate premii prof. univ. dr. Ioan Bolovan din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Ion H. Ciobotaru din Iaşi, prof. univ. dr. Ioan Vlad din Braşov. dr. Violeta Popescu din Milano şi jurnalistului Mihail Groza din Miercurea Ciuc.
Zilele "Andrei Şaguna" vor continua marţi, 29 iunie, cu o întâlnire a poeţilor şi scriitorilor din judeţele Covasna şi Harghita, la Casa Memorială "Romulus Cioflec" din Araci, şi se vor încheia duminică, 4 iulie, cu Nedeia Sânpetrului la Căminul cultural din localitatea Vâlcele. AGERPRES / (A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția













