logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Braşov: ''Citius, Altius, Fortius! - Secvenţe din istoria sportului românesc'', expoziţie la Casa Sfatului

Image

O expoziţie în care pot fi văzute echipamente de concurs şi medalii ale unor campioni olimpici, mondiali şi europeni români a fost vernisată miercuri, la Casa Sfatului din Braşov, cu prilejul Zilei Olimpice, în prezenţa a numeroase legende ale sportului românesc.

Expoziţia, intitulată "Citius, Altius, Fortius! - Secvenţe din istoria sportului românesc", a fost realizată de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, în parteneriat cu Asociaţia ESCU, Muzeul Sportului (Bucureşti) şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.

 



Piesele prezentate la Casa Sfatului provin de la campioni olimpici, mondiali şi europeni, o parte din ei încă în activitate, dar şi de la 12 federaţii sportive şi două cluburi sportive: Federaţia Română de Atletism, Federaţia Română de Box, Federaţia Română de Bob şi Sanie, Federaţia Română de Canotaj, Federaţia Română de Fotbal, Federaţia Română de Hochei pe gheaţă, Federaţia Română de Lupte, Federaţia Română de Oină, Federaţia Română de Rugby, Federaţia Română de Schi Biatlon, Federaţia Română de Scrimă, Federaţia Română de Tenis de masă, CS Dinamo Bucureşti şi CS Olimpia Bucureşti.

 



"'Citius, Altius, Fortius', binecunoscuta deviză olimpică, a fost aleasă să fie titlul expoziţiei noastre pentru că secvenţele din istoria sportului românesc prezentate la etajul Casei Sfatului sunt mai ales despre participarea României la Jocurile Olimpice. Însă, 'Mai repede, mai sus, mai puternic' este şi despre povestea acestei expoziţii estivale de patrimoniu istoric sportiv: a fost realizată de muzeul nostru într-un timp foarte scurt, datorită existenţei unui nucleu expoziţional important realizat de Asociaţia ESCU şi, apoi, prin implicarea promptă şi profesionistă a Muzeului Sportului din Bucureşti şi a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES; generozitatea campionilor noştri şi sprijinul primit de la 12 federaţii sportive au ridicat nivelul expoziţiei, numărul şi calitatea exponatelor transformând-o în cea mai importantă expoziţie temporară cu tematică sportivă din România realizată până în prezent", a declarat, la vernisaj, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene.

 



Prezent la eveniment, preşedintele COR, Mihai Covaliu, a subliniat importanţa sportului, mai ales după un an greu, de pandemie.

"Ziua de azi, Ziua Olimpică, este pentru mine una de mare încărcătură emoţională, deoarece după un an de zile în care tuturor ne-a fost greu să trecem prin această pandemie, amânarea jocurilor olimpice ne-a făcut să ne dorim şi mai tare să ne apropiem de sport. Şi cred că, la nivel mondial, toată lumea a conştientizat, după această perioadă extrem de dificilă, importanţa sportului. (...) Eu, ca braşovean, sunt mândru să mă aflu azi aici şi să am onoarea să am lângă mine campioni olimpici, oameni dragi, deosebiţi, şi oameni care sunt aproape de sport şi de educaţie", a afirmat Covaliu.

La rândul său, directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, a menţionat importanţa bogatei arhive fotografice a agenţiei, din care fac parte şi unele exponate prezentate în expoziţia de la Braşov.

"Ei (campionii - n.red.) aprind flacăra olimpică, flacăra din sufletul nostru, iar AGERPRES depozitează. Depozitează fiecare mărturie în parte, astfel încât urmaşii, însăşi numele grele, să poată să vadă, după ani, după decenii, să vadă momentele grele pe care, poate din cauza adrenalinei, nu le-au realizat atunci (...) AGERPRES este depozitarul unei arhive impresionante, este un tezaur şi un patrimoniu extraordinar, care merită să depăşească graniţa instituţională, merită să fie scos şi să fie văzut de fiecare sportiv, cetăţean simplu, pasionat de sport şi nu numai", a spus Claudia Nicolae.

În expoziţia de la Braşov pot fi văzute schiful simplu cu care Elisabeta Lipă a devenit campioană olimpică la Barcelona (1992) şi costumul de prezentare la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena, purtat de aceasta, padela lui Aurel Vernescu sau pagaia semnată de Ivan Patzaichin.

De asemenea, publicul va putea vedea şi o serie de medalii - cea de aur a gimnastei Monica Roşu, câştigată la JO Atena (2004), medalia de bronz cucerită de Larisa Iordache la JO Londra (2012), precum şi trofeul lui Marius Urzică de la Campionatele Mondiale de la Brisbane (1994), când a cucerit titlul mondial la cal cu mânere sau medalia de vicecampioană olimpică a atletei Ionela Tîrlea.

Totodată, sunt expuse echipamente de concurs împrumutate de la Monica Roşu, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ioana Papuc Rotaru, Nicolae Ţaga, precum şi colecţia de patrimoniu sportiv a campioanei olimpice Gabriela Szabo.

Sala "Magia mingii" cuprinde piese de colecţie cu semnătura sportivelor Simona Halep, Cristina Neagu, Cristina Vărzaru, Elisabeta Samara, Ilie Năstase, Horia Tecău, Florin Mergea, Ghiţă Mureşan, Andrei Pavel, rachete "Ilie Năstase", banderola de căpitan la naţională a lui Gică Hagi şi trofeul european cucerit la Nantes, în 2019, de echipa naţională de senioare a României la tenis de masă.

 



Într-o altă sală, denumită "Noblesse oblige", pot fi văzute costume de scrimă ale legendelor olimpice Ana-Maria Brânză Popescu, Loredana Dinu, Simona Gherman, Mihai Covaliu, Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, dar şi cel mai vechi costum de scrimă păstrat în muzeele din România, cel al lui Horia Rosetti, prezentat la Muzeul Sportului.

 



Aici pot fi văzute, însă, şi costume din alte sporturi olimpice: judo - costumul de competiţie purtat de Alina Dumitru la Beijing (2008), când a devenit prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc; lupte libere, cu o vitrină dedicată lui Gheorghe Berceanu la Jocurile Olimpice Montreal (1976) şi costumul de competiţie al vicecampioanei mondiale Alina Vuc; box - cu o pereche de mănuşi istorice din anii 1960 şi mănuşi de box semnate de Leonard Doroftei şi Lucian Bute.


"Deşi România a câştigat numai o medalie la Jocurile Olimpice de Iarnă (bob, Grenoble 1968), sala dedicată sporturilor de iarnă este 'salvată' de colecţia de medalii a sportivei braşovence Mihaela Hogaş, lider mondial pentru tineret la patinaj viteză. Sala 'Mihaela, Campioana noastră' conţine şi patinele cu care Mihaela Dascălu, o altă 'vitezistă' din Braşov, cu performanţe internaţionale, s-a clasat pe locul 6 în proba de 1000 metri la Jocurile Olimpice de la Albertville, în 1992. Lumina reflectoarelor concentrează atenţia vizitatorilor şi pe două 'prezenţe' spectaculoase din această sală: bobul de competiţie al echipei României la Jocurile Olimpice de la Soci (2014) şi echipamentul actual de competiţie al naţionalei de hochei a României", a menţionat organizatorul expoziţiei.

Nu în ultimul rând, în cadrul expoziţiei poate fi văzut şi "tezaurul de medalii" Gabriel Kicsid, handbalistul braşovean din echipa multiplă campioană mondială şi vicecampioană olimpică.

Expoziţia "Citius, Altius, Fortius! - Secvenţe din istoria sportului românesc" poate fi vizitată, la Casa Sfatului, până în luna septembrie a acestui an. AGERPRES / (A, AS-autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Muzeul Județean de Istorie Brașov

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 18-10-2026 19:34

Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi

Cultura - Media 18-10-2026 18:20

Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc

Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam

Cultura - Media 18-10-2026 11:24

Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția