Timiş: Colecţia de artă populară românească de la Buziaş, realizată la îndemnul lui Mihail Sadoveanu, aşteaptă vizitatori
Sute de piese de port popular bănăţean, ii, fote sau catrinţe, ţesături de interior, obiecte casnice sau lăzi de zestre din lemn care trec de un veac şi jumătate şi care reprezintă specificul zonei Buziaş formează patrimoniul Colecţiei de artă populară românească fondată aici de Iulia Folea Troceanu, în anul 1969, la îndemnul unor personalităţi ale culturii naţionale precum Mihail Sadoveanu, Constantin Mille şi medicul Constantin Dimitrescu - Severeanu.
Celor care trec pragul lăcaşului de cultură din Buziaş le va fi uşor să identifice fiecare obiect şi utilitatea lui, pentru că acestea sunt însoţite de explicaţii detaliate. Aşa aflăm, de exemplu, că un conci din aţă albă, făcut de mână din mătase găitan (de culoare galben-braun, roşu, verde sau vânăt ori negru) provine din anul 1865 şi împodobea capul fetelor la zi de sărbătoare.
"La Buziaş găsiţi această Colecţie de artă populară românească din domeniul ţesăturilor, al cusăturilor şi prelucrării pieilor, reprezentativă pentru Banat. Piesele provin din a doua jumătate a secolului XIX şi începutul veacului XX, însumând creaţii artistice tradiţionale caracteristice localităţilor din zona Buziaş. Este colecţia înfăptuită de Iulia Folea Troceanu în tinereţe, în urma unor îndemnuri primite din partea marelui scriitor Mihail Sadoveanu, a lui Constantin Mille şi a medicului Constantin Dimitrescu - Severeanu, de a continua creator cusătura şi ţesătura strămoşească, preluată cu acul şi suveica, de la mama şi bunica sa, de a aduna şi păstra piese autentice şi vechi de artă populară, cu valoare documentară", a declarat pentru AGERPRES referentul cultural al Centrului de Cultură Buziaş, Lăcrămioara Ungureanu.
Colecţia a intrat în circuitul muzeal naţional în anul 1969, graţie criticului de artă Petru Comărnescu, care a sesizat marea valoare a ei, înfăptuind, astfel, un veritabil act de cultură.
Iulia Folea Troceanu a reuşit în decursul mai multor ani, cu priceperea cercetătorului şi pasiunea creatorului, să reunească în această colecţie piese de artă populară cu valoare de unicat, care să reprezinte aproape complet portul şi ţesăturile din zona Buziaş.
"Adăugând la aceste nestemate, realizate de trei generaţii de creatori, propriile lucrări care valorifică tradiţiile înaintaşilor, înţelegem de ce colecţia din Buziaş este una din cele mai reprezentative din Banat. Din modul în care a fost constituită colecţia, se întrezăreşte preocuparea acestei pasionate de arta populară nu numai de a aduna cu orice preţ obiecte frumoase pentru plăcerea proprie, ci şi de a le putea folosi ca sursă de inspiraţie pentru creaţii viitoare şi pentru studiu. Colecţia, prin cele 482 de obiecte, în majoritatea piese de port (conciuri, spăcele, oprege, catrinţe, brâie), dar şi ţesături de interior (ştergare, ponevi, feţe de masă), reprezintă perfect creaţia populară din zona localităţii noastre, Buziaş", punctează Lăcrămioara Ungureanu.
Colecţia este deschisă vizitării publicului.
În apropiere, se află şi o colecţie de marionete, cele mai vârstnice din vestul ţării, care se îndreaptă spre venerabila vârstă de 130 de ani, dar ies în scenă mereu pregătite să-i cucerească pe cei mici, la fiecare spectacol. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Colecţia de artă I.F. Troceanu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția













