Tulcea: Zilele europene ale arheologiei, marcate la cetatea Halmyris
Zilele europene ale arheologiei sunt marcate în acest sfârşit de săptămână la cetatea Halmyris din apropierea satului Murighiol, evenimentul fiind iniţiat în cadrul unui proiect finanţat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) care pune bazele unui viitor parc arheologic.
O primă acţiune din calendarul evenimentelor a fost găzduită vineri de şcoala generală din satul Murighiol, acolo unde arheologul Institutului "Vasile Pârvan" din Bucureşti, coordonator al şantierului de la Halmyris, Gabriela Alexandrescu a anunţat premianţii concursului "Veşti de la Dunărea de Jos".
Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES
"La atelierul de cianotipie de la finele lunii trecute, copiii au primit şi o provocare, să aleagă dintr-o listă de personaje antice care au trăit în judeţul Tulcea şi situri arheologice şi să facă eseuri. Mi-au plăcut foarte mult lucrările lor şi a fost dificil să aleg premianţii", a afirmat arheologul Gabriela Alexandrescu.
Printre subiectele alese de participanţii la concurs au fost cetatea Aegyssus, medicul cetăţii Troesmis, instalaţia de băi din cetatea Troesmis, dar şi foşti împăraţi romani.
"Mi-am ales personajul pentru că era primar şi doream să aflu cum erau conduse satele cetăţile de atunci. Nu am găsit foarte multe date personale despre el, dar funcţia mi se pare similară cu ce se întâmplă astăzi", a spus Andrei Morărescu, unul dintre elevii participanţi la concurs.
Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului au fost apreciate şi de profesorul de istorie, Adrian Diaconescu.
"Eu practic am facilitat întâlnirea dintre Gabriela Alexandrescu şi copii şi am încercat să fac o punte între ceea ce stăpânesc ei foarte bine, mediul online, şi cunoştinţele de istorie. Colaborarea aceasta înseamnă foarte mult pentru şcoală, fiindcă îmi permite să ies din cadrul formal şi să-i duc pe copii pe teren să descopere istoria locală", a spus profesorul Adrian Diaconescu.
Premiile concursului "Veşti de la Dunărea de Jos", cărţi şi materiale promoţionale oferite de ICEM, vor fi înmânate săptămâna viitoare, după mini-vacanţa de Rusalii, iar arheologul Gabriela Alexandrescu intenţionează să continue colaborarea cu instituţia de învăţământ din Murighiol şi în anul şcolar următor.
"Proiectul finanţat de INP va avea ca rezultat documentaţia tehnică pentru Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) în baza căreia se va realiza un alt proiect mare pentru efectiva conservare şi promovare a sitului şi organizarea parcului arheologic. Se fac studii tehnice de specialitate în care sunt implicaţi 30 de specialişti, complexitatea fiind datorată generozităţii sitului. Aici, nu avem doar fortificaţii sau ziduri, avem edificii care au decor pictat, frescă, în speţă cripta din Basilica episcopală , şi avem instalaţia termală care de asemenea are încă păstrate o parte din mortarele speciale pe care le presupune o asemenea instalaţie", a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Alexandrescu.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES FOTO
Ea a mai spus că după finalizarea DALI, Consiliul Judeţean, forul tutelar al ICEM, va decide dacă va solicita fonduri europene pentru un asemenea obiectiv care va necesita întreţinere continuă.
"Ne dorim să fie un parc arheologic în care vizitarea să se facă în condiţii de siguranţă pentru turişti, chiar şi pentru persoanele cu dizabilităţi, să existe o protecţie adecvată pentru zonele care nu pot fi vizitate, un spaţiu pentru diferite acţiuni muzeale sau pedagogice. Sunt foarte multe lucruri care se pot face", a precizat arheologul Institutului "Vasile Pârvan" din Bucureşti.
Potrivit paznicului cetăţii, Mihai Ivanov, numărul turiştilor care au venit în acest an la cetate este de circa 1.000.
"Anul trecut, am avut circa 6.000 de vizitatori, iar până acum anul acesta am avut circa 1.000. Vin grupuri cu autocare. Sunt mulţi pensionari şi elevi", a afirmat Mihai Ivanov.
Zilele europene ale arheologiei vor continua sâmbătă şi duminică cu tururi ghidate în cetatea Halmyris.
"La Zilele europene ale arheologiei participă 47 de state, iar România li s-a alăturat din anul 2020. Evenimentul şi-a propus să prezinte cum poate folosi arheologia comunităţii", a menţionat Gabriela Alexandrescu.
Şi cetatea Noviodunum din Isaccea organizează în acest sfârşit de săptămână un eveniment similar care consta în ateliere de ceramică, o expoziţie de desene, degustare de preparate tradiţionale, prezentări de echipamente şi uniforme militare, dar şi tururi ghidate.
Situată pe malul drept al braţului Sfântu Gheorghe al Dunării, Cetatea Halmyris, construită la începutul secolului al II-lea ca fortificaţie romană, a fost o importantă staţie a flotei dunărene Classis Flavia Moesica, lucru certificat şi de numele purtat de aşezarea din jurul castrului - vicus classicorum, satul corăbierilor. În secolul al IV-lea a fost unul din cele 15 oraşe importante ale provinciei Scythia Minor, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare aici ridicându-se o basilică episcopală. În anul 2001, sub altarul acestui monument s-a descoperit o criptă care adăpostea rămăşiţele pământeşti ale martirilor Epictet şi Astion, cei mai vechi sfinţi ale căror moaşte au fost descoperite pe teritoriul României. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția













