Ioan-Aurel Pop: Mănăstirea Voroneţ a fost, pentru istoria românilor, o adevărată universitate creştin-ortodoxă
Mănăstirea Voroneţ a fost, pentru istoria românilor, mai ales a celor de la sud şi răsărit de Carpaţi, o adevărată universitate creştin-ortodoxă în vremuri când încă nu se înfiinţau la noi asemenea instituţii de educaţie, a afirmat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, marţi, la deschiderea unei expoziţii dedicate celebrului lăcaş de cult.
"Mănăstirea Voroneţ a fost pentru istoria românilor, mai ales a celor de la sud şi răsărit de Carpaţi, o adevărată universitate creştin-ortodoxă în vremuri când încă nu se înfiinţau la noi asemenea instituţii de educaţie - de la copiere de manuscrise şi până la alcătuire de manuscrise, de la broderii şi până la icoane. Toate acestea au fost făcute în atelierele de la această mănăstire", a spus Pop la deschiderea expoziţiei "Mănăstirea Voroneţ, 533 de ani de la înfiinţare, 30 de ani de la redeschidere", desfăşurată în Sala "Th. Pallady" a Bibliotecii Academiei Române.
Preşedintele Academiei a trecut în revistă istoria Mănăstirii Voroneţ, amintind că după 1785 viaţa monahală a fost întreruptă de autorităţile habsburgice, până în 1990, când Biserica Ortodoxă Română a hotărât reactivarea vieţii monahale, redeschiderea efectivă realizându-se în 1991, la iniţiativa Patriarhului Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
"În secolele al XIX-lea şi al XX-lea, mai ales după formarea României Moderne şi mai ales după formarea României Întregite, lăcaşul a intrat în circuitul internaţional de valori. Nu de puţine ori, teologi vestiţi, mari bizantinologi, reputaţi specialişti în istoria artelor au scos în lumină, pentru publicul străin, tainele Voroneţului. Unii dintre aceştia au remarcat - nu românii - că tocmai pe vremea când Michelangelo şi elevii săi alcătuiau frescele Capelei Sixtine, zugravii anonimi români se căzneau, cu gândul la cel Preaînalt, să facă frescele extraordinare ale Voroneţului", a spus istoricul.
Ioan-Aurel Pop consideră că redeschiderea vieţii monahale la Voroneţ în 1991 a reaşezat mănăstirea în rosturile sale iniţiale, de loc privilegiat pentru credincioşi, de loc de slujire pentru clerul monahal şi pentru cel mirean.
"Astăzi, Voroneţul se află pe lista monumentelor protejate de UNESCO şi luminează inima şi mintea atâtor vizitatori de pe toate meridianele, sigur, mai puţin în vremea asta pe care o traversăm acum şi care vrem să fie un timp cât mai scurt. Preţuirea ansamblului este unanimă din partea oaspeţilor. Doar unii dintre români, din când în când, se distanţează de superlativele prin care e apreciat Voroneţul de specialişti, considerând că e de bon ton, aşa, în această perioadă tulburată nu numai de epidemii fizice şi medicale, dar şi de grave maladii ale spiritului. Defăimarea noastră de către noi înşine nu este deloc în acest caz o formă de smerenie ori de pocăinţă, ci una de, citez, 'corectitudine politică, menită să submineze bazele civilizaţiei europene creştine'. În ciuda unor astfel de detractori, Voroneţul rămâne majestuos, la locul său de pază şi de veghe contra rătăcirilor de tot felul, cu zveltul său trup îndreptat cu faţa spre viitor şi cu acel tulburător memento al Judecăţii de Apoi", a mai spus preşedintele Academiei.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Mănăstirea Voroneţ "este un dar binecuvântat al lui Dumnezeu nu doar pentru ţinutul Bucovinei, cu mănăstiri şi biserici străvechi, cu sfinţi voievozi, ierarhi şi cuvioşi, care au păstrat unitatea poporului şi a credinţei apostolice, ci este şi un dar binecuvântat al lui Dumnezeu pentru întreg neamul românesc".
PF Daniel a evidenţiat faptul că biserica Mănăstirii Voroneţ se bucură de o mare faimă printre iubitorii artei medievale bisericeşti datorită, în primul rând, picturii sale exterioare.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
"Această pictură reprezintă caracteristici care o individualizează, şi anume albastrul de Voroneţ, culoare care domină decorul său pictural şi despre a cărei realizare şi rezistenţă în timp se cunosc foarte puţine date. Totodată, se remarcă scena Judecăţii de Apoi, sau Judecăţii Universale, poziţia cea mai amplă şi mai luminoasă, cu mult superioară scenelor similare din alte biserici moldave, pictură care se desfăşoară pe tot peretele vestic exterior", a spus Patriarhul.
Întâistătătorul BOR a arătat că "Marea frescă a Mănăstirii Voroneţ este, în acelaşi timp, plină de solemnitate şi de smerenie, de dreptate şi speranţă (...), plină de lumină şi de frumuseţe filocalică sau isihastă" şi a spus că "frumuseţea albastrului de Voroneţ reprezintă cerul coborât pe pământ pentru a înălţa sufletul omului în Împărăţia Cerurilor (...) şi pentru a simţi natura creată de Dumnezeu ca o pregustare a învierii de obşte sau universale".
La eveniment, moderat de directorul general al Bibliotecii Academiei, prof. ing. Nicolae Şt. Noica, membru de onoare al Academiei Române, au mai luat cuvântul acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, care a caracterizat Voroneţul drept "monument crucial al Evului Mediu românesc", "chivot al ortodoxiei româneşti" şi stavrofora Irina Pântescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ.
Organizată de Biblioteca Academiei Române, alături de comunitatea monahală a Mănăstirii Voroneţ, expoziţia, curatoriată de Gabriela Dumitrescu, şef serviciu Manuscrise, Carte Rară, constituie o sinteză retrospectivă a celor peste 500 de ani de istorie şi cultură pe care Mănăstirea Voroneţ, ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare, i-a reprezentat pentru Ţara Moldovei. Documentele expuse demonstrează dubla misiune asumată de mănăstire de-a lungul timpului, cea culturală şi cea educativă, aici funcţionând, secole întregi, o adevărată şcoală de caligrafi, miniaturişti şi traducători din limbile greacă şi slavonă.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 16 aprilie, în intervalul orar 10,00 - 14,00, cu programare la numărul de telefon 021.212.82.85 sau la adresa directie@biblacad.ro. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.













