Sibiu: Peste o sută de artişti din ţară la festivalul ASTRA Multicultural din muzeul în aer liber
Peste o sută de artişti din ţară vor fi prezenţi în următoarele patru zile, în cel mai mare muzeu în aer liber din România, aflat în pădurea Dumbrava Sibiului, unde va avea loc festivalul ASTRA Multicultural, ajuns la cea de a cincea ediţie, informează un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
Deşi festivalul va avea loc în aer liber, vizitatorii sunt rugaţi să se protejeze de infectarea cu noul coronavirus.
"Timpurile actuale ne-au demonstrat că uniţi suntem mai puternici, că împreună reuşim să devenim mai buni. Deviza ASTRA-uniţi prin cultură a evenimentului ASTRA Multicultural - unic în ţară, prin care promovăm frumuseţea tradiţiei şi valorile multietnice, simbolizează la modul cel mai frumos posibil că suntem uniţi şi prin cultură. Însă, nu uitaţi, dragi vizitatori, să păstraţi distanţa socială, pentru că doar prin efortul fiecăruia dintre noi, ne vom putea bucura împreună şi pe viitor, de astfel de evenimente", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean.
La acest festival sunt invitaţi şi artişti din comunităţile din ţară, unde locuiesc minorităţi etnice.
Sursa foto: Muzeul ASTRA
"ASTRA-uniţi prin cultură!, aceasta este deviza prin care repornim şi în acest an evenimentul ASTRA Multicultural. Este o ediţie specială, într-o perioadă dificilă, însă suntem convinşi că măsurile aplicate de Muzeul ASTRA cu privire la combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19 responsabilizează publicul vizitator. Putem fi distanţaţi fizic sau social, dar rămânem uniţi prin cultură. Este un eveniment unic în ţara noastră, iar el vine ca o confirmare a eforturilor sustenabile pe care Muzeul ASTRA le depune în promovarea tradiţiilor şi a valorilor multietnice. Concret, vom surprinde toate aspectele cultural-interactive din comunităţile de croaţi, turco-tătari, saşi, ucraineni, lipoveni, rromi, maghiari şi români , de la meşteşuguri până la gastronomie şi de la ateliere educaţionale până la proiecţii de filme documentare", a spus directorul general al Muzeului ASTRA, Ciprian Anghel Ştefan.
Potrivit sursei citate, evenimentul va începe cu Seminarul "ASTRA Multicultural. Patrimoniu cultural. Valori. Perspective", care se va desfăşura în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului în perioada 9 -10 iulie 2020. Vor lua parte 53 de participanţi (muzeografi, conservatori, cercetători, lectori) din ţară şi străinătate de la prestigioase instituţii de cultură şi nu numai cum ar fi Muzeul de Istorie a României Bucureşti, Muzeul Judeţean Mureş, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Maramureşului, Sighetu Marmaţiei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti.
Peste 100 de artişti şi muzicieni reuniţi în 20 de ansambluri de dansuri şi de cântece populare şi fanfare vor întreţine atmosfera în cadrul Festivalului de muzică şi tradiţii multietnice (10-12 iulie 2020).
Vineri, 10 iulie, ora 17, pe scena de pe lac va avea loc un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului" . Pentru a accentua multiculturalitatea din cadrul proiectului, Junii Sibiului vor prezenta pe scenă tablouri muzical coregrafice din folclorul german, maghiar, italian, mexican, bulgăresc, rusesc, sârbesc şi ucrainean. Vor susţine recitaluri interpreţii: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Nelu Albu, Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Andreea Vulcu, Stana Stepanescu şi Bojidar Ciobotin şi Adrian Neamţu.

Sursa foto: Muzeul ASTRA
"Maratonul gastronomic multietnic va avea loc în Muzeul în aer liber, la Târgul de ţară şi la Gospodăria de boştinar-lumânărar din Sebeşu de Jos, Sibiu; Gospodăria-atelier de prelucrare a straielor vâltorite şi date la dârstă, Tilişca, Sibiu; Gospodăria de oier transhumant, Răşinari, Sibiu, Gospodăria-atelier de olari, Corund, Harghita; Gospodăria de pescari, Mahmudia, Tulcea; Gospodăria săsească de viticultori, Şeica Mică, Sibiu; Gospodăria-atelier de prelucrare a straielor vâltorite şi date la dârstă, Tilişca, Sibiu, zona de reconstituire a locuirii la corturi şi zona sectorului Păstorit. În aceste locaţii, comunităţi de etnici croaţi, turco-tătari, saşi, ucraineni, lipoveni, rromi, maghiari şi români vor găti preparate tradiţionale specifice fiecărei etnii în parte. Vineri, 10 iulie, oierii din Mărginimea Sibiului vor pregăti tocană de noatin cu mămăligă (Gospodărie din Răşinari & sectorul păstorit). Sâmbătă, 11 iulie, turco-tătarii din Constanţa vor pregăti chifteluţe cu linte (Târgul de ţară), iar secuii gătesc gulyas şi tocăniţă cu viţel şi kurtos (Gospodăria din Corund). Tot sâmbătă, 11 iulie, croaţii vor găti papricaş caraşovenesc cu carne de miel la Târgul de ţară. Comunitatea de rromi din Ighişu Vechi va găti şahaimas (varză cu carne) la Poiana Perişani, zona de corturi din Muzeul în aer liber", se precizează în comunicatul organizatorilor.
ASTRA Multicultural va promova îndemânarea şi creativitatea la Şcoala mutietnică în perioada 9-12 iulie 2020. Participanţii vor experimenta tehnica picturii pe lemn şi ceramică, broderie şi cusături tradiţionale dar şi prelucrarea lemnului sub îndrumarea meşterilor populari. Atelierele sunt recomandate copiilor cu vârsta de peste 7 ani şi se vor desfăşura pe bază de programare la numărul de telefon 0751166529, cu maxim 9 participanţi în condiţii de siguranţă şi distanţare fizică impuse de normele de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Acţiunea este realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu. AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
MNIR: Marți - lansarea site-ului proiectului 'Documenta Historica' și a volumului II de documente istorice din colecțiile muzeului
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță lansarea site-ului proiectului ''Documenta Historica'' și a lucrării Documente medievale din colecțiile MNIR, vol. II: 1602-1714. Evenimentul va avea loc marți, începând cu ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României.











