Harghita: Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc se desfăşoară cu participarea muzicienilor locali
Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, importantă manifestare culturală din zonă, care a împlinit 40 ani, se desfăşoară în acest an cu participarea muzicienilor locali, care vor concentra în faţa publicului, dar şi cu contribuţia unor artişti din Transilvania, care vor susţine concerte în mediul online.
Directorul artistic al festivalului, Filip Ignác, şi-a exprimat, marţi, într-o conferinţă de presă, bucuria că evenimentul va avea loc, într-o perioadă în care festivalurile din întreaga lume se anulează.
"Mă bucur extraordinar că în aceste zile grele putem vorbi despre Festivalul de Muzică Veche, putem vorbi despre concerte, fiindcă atunci când au loc atâtea nenorociri, atâtea îmbolnăviri, când sunt familii cu probleme, oameni care au rămas fără locuri de muncă, noi putem să ne gândim la aceste lucruri frumoase, lucruri care nu sunt neapărat de primă necesitate, dar pe care, ca să zic aşa, ni le permitem. Din Europa am primit numai veşti proaste, că nu se fac festivaluri, au fost amânate pentru anul viitor. Ca muzician, am avut concerte planificate pentru tot anul, din care a rămas deocamdată acest concert care va fi susţinut aici şi sunt recunoscător organizatorilor şi sponsorilor că putem avea acest loc", a declarat Filip Ignác.
Acesta a punctat faptul că la eveniment sunt invitate, cu precădere, formaţii din Miercurea Ciuc, care vor susţine concerte în faţa publicului, precum "Orchestra de Cameră Ciuc", "Formaţia de Muzică Veche Codex", Familia Ványolós, concertul Spiralis, dar şi reprezentanţi ai muzicii vechi din Transilvania, precum "Formaţia de muzică veche Baroque Ensemble Transylvania", din Cluj Napoca, "Kájoni Consort" din Baraolt sau "Carmina Renascentia" din Carei, care vor concerta în mediul online.
La rândul său, Ferencz Angela, directoarea Centrului Cultural Judeţean Harghita, organizator principal al festivalului a precizat că evenimentul se va desfăşura în perioada 11-19 iulie şi va debuta cu un concert al formaţiei Codex, în curtea cetăţii Miko din Miercurea Ciuc şi cu o expoziţie având ca temă personalitatea lui Kajoni Janos.
"În fiecare zi o să avem şi concerte online şi evenimente muzicale în real time, în realitate, întâlniri cu publicul şi cu muzicienii, pentru că energia asta ne lipseşte foarte mult: întâlnirea şi vibraţia muzicii şi vibraţia întâlnirii ne lipseşte foarte mult", a spus Ferencz Angela.
Aceasta a adăugat că formaţiile din Transilvania vor înregistra concerte în clădiri reprezentative din oraşul în care se află şi le vor transmite online.
De asemenea, programul va cuprinde şi evenimente care leagă muzica, natura şi patrimoniul cultural, cum ar fi ture cu bicicleta sau drumeţii, care se vor finaliza cu câte un concert.
La conferinţa de presă a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care a vorbit despre festival ca despre un brand local şi regional foarte important şi şi-a exprimat bucuria că artiştii vor avea posibilitatea de a se exprima şi de a se întâlni cu publicul.
"În timpul pandemiei, artiştii nu au avut posibilitate de exprimare, de prezentare, noi nu am avut posibilitatea de a participa la evenimente culturale şi cred că acum a sosit timpul să revenim la normalitate şi chiar mă bucură faptul că vor fi artişti din regiune. Aşadar şi al doilea obiectiv, de a veni în sprijinul oamenilor de cultură se realizează în acest mod", a spus Borboly.
La rândul său, viceprimarul din Miercurea Ciuc, Füleki Zoltán, a precizat că municipalitatea nu a tăiat din bugetul festivalului şi a felicitat organizatorii că au invitat artişti locali, foarte afectaţi de pandemie.
"Am avut o vreme asemănătoare unui război, cu care nu ne-am întâlnit niciunul, nici dumneavoastră, nici noi şi nu ştiam dacă va fi, dacă vom putea da curs acestui festival sau nu. (...) În al Doilea Război Mondial, Parlamentul britanic a vrut să taie bugetul cultural pentru nevoile Armatei, şi atunci Primul ministru al Regatului Unit de la acea vreme, Winston Churchill, a întrebat: Atunci, dacă nu va fi cultură, pentru ce mergem la război? Încă o dată, mulţumesc organizatorilor că au pus accent pe artiştii din zonă, fiindcă au mare nevoie de locuri de exprimare, fiindcă au stat foarte mult timp, chiar şi bugetele familiilor lor erau foarte micşorate", a punctat Füleki Zoltán. AGERPRES/(A, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: visitharghita.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale
Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe











