Gheorghiu: Muzeul Naţional Brătianu - deschis după data de 20 mai
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat marţi că Muzeul Naţional Brătianu, de la Ştefăneşti, Argeş, va fi deschis publicului după data de 20 mai.
"Practic, s-a aşteptat adoptarea, pe 30 aprilie, a Hotărârii de Guvern prin care imobilul a trecut din administrarea Ministerului Culturii în administrarea instituţiei muzeale de la Ştefăneşti. Se lucrează intens. Avem componenta de amenajare a interioarelor şi a spaţiilor exterioare şi după aceea implementarea patrimoniului şi realizarea circuitului muzeal. Sperăm ca acest muzeu, după data de 20 mai, să fie deschis publicului. Noi sperăm să fie cât mai aproape de această dată", a declarat Gheorghiu pentru AGERPRES.
El a precizat că Muzeul Brătianu, "prin forma şi arhitectura sa, permite redarea unui circuit muzeal care să respecte normele epidemiologice impuse pentru evitarea oricărui risc de contaminare".
În contextul anunţării de către preşedintele Klaus Iohannis a deschiderii muzeelor pe data de 15 mai, Bogdan Gheorghiu a transmis managerilor acestor instituţii prudenţă în luarea deciziei de reluare a activităţii.
"Să-şi analizeze foarte bine spaţiul în care le funcţionează instituţia, să se consulte cu specialişti din domeniul sanitar-epidemiologic şi să ia o decizie foarte înţeleaptă în momentul în care care solicită redeschiderea muzeului. Până la urmă este o asumare, iar în momentul în care îţi asumi un astfel de lucru, trebuie să fii sigur că ai luat decizia corectă. Muzee de tipul Muzeul Naţional de Artă al României, Antipa şi alte astfel de instituţii cu spaţii generoase vor putea cel mai probabil implementa astfel de sisteme de siguranţă din punct de vedere sanitar şi epidemiologic. Ca să nu mai spun de Muzeul Satului, care este unul în aer liber. Dar, unde spaţiile sunt la limită, ca să zic aşa, eu nu voi forţa mâna nici unui manager. Dimpotrivă, voi avea discuţii cu fiecare şi voi ţine cont de opinia lor, pentru că, repet, până la urmă, e o asumare", a mai spus Bogdan Gheorghiu.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a efectuat luni o vizită de lucru la Muzeul Naţional Brătianu, de la Ştefăneşti, Argeş, împreună cu secretarul de Stat Liviu Brătescu şi managerul muzeului, Mihai Alexandrescu.
În luna ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional "Brătianu". Potrivit expunerii de motive a legii, "înfiinţarea Muzeului Naţional 'Brătianu' ar face un serviciu tuturor românilor, aceştia având astfel posibilitatea de a putea aprofunda cunoaşterea importanţei familiei Brătianu în dezvoltarea României". AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior, reiese din anunțul publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Maria Rotar, care în prezent este director adjunct, a obținut nota 9,6
BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale
Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.











