"Matilda şi groparii" în regia lui Mircea Rusu, în premieră la TNB, pe 15 februarie

Spectacolul "Matilda şi groparii" de Stela Giurgeanu, în regia lui Mircea Rusu, declarată "Piesa anului 2018" la Gala Premiilor UNITER, va avea premiera oficială pe 15 februarie, la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat TNB transmis AGERPRES, "Matilda şi groparii" este "un spectacol-pledoarie pentru libertatea femeilor atât de puternice în toată fragilitatea lor, un joc al aparenţelor, camuflând dureri teribile şi răni cicatrizate".
"Această împletire de spaimă şi umor, "umorul negru", mă fascinează. Este un microunivers care respinge şi atrage în acelaşi timp", a afirmat Mircea Rusu, citat în comunicat.
"Pentru că 'Matilda şi groparii' este, în primul rând o piesă despre aparenţe, pare o comedie. Însă, după cum mi-a spus un spectator: 'nu prea ştii dacă să râzi, sau să plângi'. şi cred că prin asta, mi-am atins scopul: să dau oamenilor răgazul să se gândească de două ori înainte să pună o etichetă şi să ofer o călătorie pe axa dintre bine şi rău, o călătorie plină de nuanţe - la finele căreia să zgândăresc, fie şi pentru puţin, blazarea cotidianului", a declarat Stela Giurgeanu.
Din distribuţie fac parte actorii Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieşu, Fulvia Folosea, Lari Giorgescu. Scenografia spectacolului este semnată de Gabi Albu.
"Matilda şi groparii" este un spectacol TNB realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava".
Următoarele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 18 şi 28 martie, la Sala Atelier, de la ora 20,00. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
REPORTAJ Timiș: Nigeia de măsuratul oilor de la Rudăria, prezentată la Muzeul Satului Bănățean
Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, în curtea gospodăriei de la Chizătău din incinta sa, un eveniment cultural despre 'Nigeia și măsuratul oilor la Rudăria', fiind prezentate un film etnografic realizat de muzeograful Borco Ilin și o expoziție despre lumea satului bănățean, dar și despre i
Ziua Iei, celebrată de reprezentanțele ICR prin expoziții, proiecții și ateliere dedicate acestui simbol vestimentar
Institutul Cultural Român organizează, prin reprezentanțele sale din străinătate, o serie de evenimente dedicate Zilei Iei, marcată anual la data de 24 iunie, evocând rolul patrimoniului ca resursă pentru dezvoltare și dialog intercultural contemporan prin expoziții, proiecții, ateliere și întâlniri dedicate acestui simbol vestimentar.
Satu Mare: Evenimentul 'Cămeșa oșenească, ie vie', organizat pe 28 iunie de Primăria Negrești Oaș
Primăria orașulului Negrești Oaș organizează sâmbătă, 28 iunie, evenimentul cultural 'Cămeșa oșenească - IE VIE - Poartă trecutul spre viitor', cu scopul de a promova patrimoniul cultural, informează instituția, luni, printr-un comunicat de presă. Evenimentul se va desfășura la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului din oraș și va cuprinde at
Sibiu: Filarmonica anunță că nu mai are bani de salarii începând din august, dacă nu se fac concedieri
Managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijorul Cristian Lupeș, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că începând cu luna august nu se vor mai putea plăti în întregime salariile angajaților, dacă nu se fac concedieri. Potrivit acestuia, nu se poate aproba reorganizarea Filarmonicii, din cauza consilieril
Patriarhul Daniel, mesaj după atacul terorist din Damasc: Contrazice darul sacru al vieții
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, luni, un mesaj de condoleanțe și compasiune Patriarhului Antiohiei și Întregului Orient, Ioan al X-lea, în urma atacului terorist petrecut în interiorul bisericii 'Sf. Proroc Ilie' din Damasc, Siria, în care afirmă acest act contrazice darul sacru al vieții. 'Am
Vaslui: Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad organizează o șezătoare tradițională cu ocazia Zilei Universale a Iei
Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad organizează pe 28 iunie, cu ocazia Zilei Universale a Iei, prima șezătoare tradițională dedicată redescoperirii meșteșugurilor și obiceiurilor strămoșești, sub genericul 'Tradiții vii'. Potrivit reprezentanților instituțiilor muzeale, activitatea marchează o sărbătoare a autenticității
ZIUA IEI/Mureș: Cămăși populare vechi, colecționate la Dulcea de meșterul Petruț Chirțeș, Tezaur Uman Viu
Meșterul popular Petruț Chirțes din comuna Ibănești, declarat Tezaur Uman Viu, a reușit, împreună cu membrii Grupului vocal Dulcea, să adune o întreagă colecție de cămăși și elemente de port popular din vechime, de pe Valea Gurghiului, care sunt păstrate la Muzeul Satului Dulcea, pe care l-au înființat într-o căsuță tradițională, salvată de la paragin
Garda Cetății Alba Carolina defilează în costume noi
Garda Cetății Alba Carolina defilează din nou, pe perioada verii, de la acest sfârșit de săptămână, prin fortificația de tip Vauban, însă în alte ținute decât în cele cu care au fost obișnuiți, din 2009 până în anul trecut, turiștii și localnicii din Alba Iulia. Dacă în ultimii 15 ani ceremonialul schimbulu
ZIUA IEI/ Adriana Bejan, ultima dantelăreasă din Timiș, care voia să ajungă pictoriță (GALERIE FOTO)
Pentru femeia satului bănățean, broditul iilor și al cămeșelor din bumbacul alb ca macul a fost dintotdeauna împletit cu dragostea, cu dorul, și, de aceea, borangicurile înnobilate cu firul auriu, alb ori negru țesut în forme de flori sau cruci, au devenit parte a zestrei transmise din generație în generație.
REPORTAJ/ Neamț: Povestea fascinantă a cămășii cu altiță, prezentată într-o nouă ediție a ''Grădinii cu ii'' (GALERIE FOTO)
Povestea fascinantă a cămășii cu altiță, cea mai frumoasă și spectaculoasă piesă a portului popular femeiesc, va fi prezentată într-o nouă ediție a ''Grădinii cu ii'', eveniment organizat de Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț.
Sibiu/ Recomandări FITS: Conferința cu Eric-Emmanuel Schmitt, un spectacol de Milo Rau și ''Spirala vieții'' în Piața Mare
Unele dintre cele mai așteptate evenimente ale zilei de duminică, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), sunt conferința cu Eric-Emmanuel Schmitt, spectacolele ''Vizionara'' de Milo Rau și ''Grădina de sticlă'', bazat pe romanul cu același nume scris de Tatiana Țîbuleac, distins cu Premiul Uniunii Europene pent
VIDEO/Cluj: Filmul 'Pământ străin' - câștigătorul TIFF 2025
Trofeul Transilvania al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a fost acordat filmului britanic 'Pământ străin', regizat de Mahdi Fleifel. Câștigătorii celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania au fost anunțați sâmbătă seara, în cadrul Galei de închidere de la
VIDEO/Mureș: Festivalul Sighișoara Medievală - între 25 și 27 iulie
Primăria municipiului Sighișoara a anunțat, sâmbătă, organizarea celei de-a XXX-a ediții a Festivalului Sighișoara Medievală, în perioada 25 - 27 iulie, în cadrul căreia gloria și misterul Evului Mediu vor reveni pe străzile cetății prin parade solemne de domnițe și cavaleri, dansuri exuberante, muzică medievală și concerte folk. ''&I
ZIUA IEI/ Vrancea: Marama, piesa centrală a ediției din acest an a Zilelor Portului Popular Vrâncean
În Vrancea, veșnicia nu stă doar în cămașa tradițională, ci și în finețea maramei, piesa cuprinsă între sacru și meșteșug, între ritual și frumusețe pură. Cea de-a cincea ediție a evenimentului Zilele Portului Popular Vrâncean, care se deschide sâmbătă, aduce în prim-plan tocmai acest element del
Stagiune de vară a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București la amfiteatrul în aer liber
O stagiune de vară a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București va avea loc din 7 iulie până pe 8 septembrie la amfiteatrul în aer liber de pe această instituție. Potrivit unui comunicat al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București transmis vineri, programul 'Nopți de vară' vine cu 'o ofertă culturală atră