logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ/ Podurile de lângă Notre-Dame - spaţiu pentru transmisiuni în direct; primarul Parisului: Notre-Dame este o persoană vie

Imagine din galeria Agerpres

Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Podurile din apropierea Catedralei Notre-Dame, ce a fost afectată, luni noaptea, de un incendiu devastator, au devenit a doua zi spaţiul din care zeci de jurnalişti din întreaga lume au transmis dimensiunile a ceea ce parizienii au numit "o catastrofă".

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Oameni care mergeau la serviciu, turişti matinali, persoane care îşi plimbau câinii sau făceau jogging în metropola franceză priveau, marţi, în sus, spre locul unde era acoperişul clădirii care a devenit celebră în cărţi, în operă sau în fotografii de vacanţă.

În prima parte a zilei, printre stâlpii din partea superioară a catedralei se puteau vedea câţiva pompieri, care încă lucrau.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Podurile din apropierea Notre-Dame au devenit studiouri TV ad-hoc, cu care de transmisie deschise, reporteri ce se sprijineau de parapeţi, înainte de stand-up, echipamente cu etichetele de la aeroport "CDG" încă ataşate.

Perpendicular, străduţele de pe malul Senei, în mod obişnuit populate de celebrii buchinişti, au fost invadate de oameni care, emoţionaţi, proptiţi de cutiile acum închise ale vânzătorilor ambulanţi, încercau să facă altfel de fotografii cu Notre-Dame: unele ce ilustrau dezastrul.

Inclusiv curtea celebrei librării Shakespeare & Co, vizavi de catedrală, a devenit marţi loc de transmisiune pentru jurnaliştii de televiziune, în logica "din ce unghi poate fi cuprinsă mai amplu o catastrofă".

Pietonii din apropierea catedralei au trebuit să facă slalom printre poliţişti, maşini de pompieri şi garduri de metal ce delimitau diverse perimetre. Unii plângeau, alţii spuneau resemnat "e o catastrofă".

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


După ce preşedintele Emmanuel Macron a venit la locul incendiului, în noaptea de luni spre marţi, şi a subliniat că Notre-Dame va fi refăcută, ideea unei renaşteri a clădirii-simbol a intrat în discursul celor ce au trecut de şocul incendiului.

Pierre-Hervé Grosjean, preot la Saint-Cyr l'Ecole, a descris Notre-Dame ca pe un reper atât pentru creştini, cât şi pentru laici.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Am fost complet sideraţi, tulburaţi când am văzut această catedrală în flăcări. Notre-Dame de Paris este un loc de rugăciune, un loc al păcii pentru catolicii din Paris dar şi pentru catolicii din întreaga Franţă. Este un loc preţios, inclusiv pentru laici. În Paris, este un loc-reper, un loc refugiu, inima istoriei ţării noastre. A fost un val de emoţie generală. Credincioşi sau seculari, toţi au fost bulversaţi. Nu e vorba de pietrele cuprinse de flăcări, vorbim de o parte din istoria noastră, este un tezaur inestimabil, vorbim de rădăcinile noastre", a declarat acesta pentru AGERPRES.

Totodată, preotul a afirmat că Notre-Dame va "învia".

"Am aflat cu bucurie că a fost salvată coroana de spini. Este o consolare în durere. Va trece timp până ce vom reconstrui. Este o durere imensă, dar această durere este dublată de speranţă. Trebuie să reconstruim şi vom reconstrui. Notre-Dame este o supravieţuitoare, căci a trecut prin atâtea în istoria sa. A trecut peste multe, a rămas. Toată lumea s-a mobilizat, nu doar oamenii din Franţa, pentru că lumea are nevoie de Notre-Dame", a adăugat acesta.

El a vorbit şi de contextul religios din această perioadă, deoarece de luni a început Săptămâna Sfântă pentru credincioşii catolici.

"Vom sărbători Paştele. Vine Vinerea Mare şi cred că este simbolic. Notre-Dame îşi trăieşte patimile, dar va cunoaşte şi renaşterea, datorită ajutorului tuturor. (...) Sursa speranţei noastre este în această sărbătoare a Învierii", a subliniat clericul.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a făcut numeroase vizite la locul incendiului, chiar şi marţi, când acesta a fost stins.

Înconjurată mereu de zeci de jurnalişti, ea a vorbit despre emoţiile perspectivelor de luni noaptea.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Ieri am fost foarte-foarte speriaţi în momentul în care am aflat de riscurile ca această faţadă să dispară, faptul că aceste două turnuri se puteau prăbuşi", a spus ea, în prima parte a zilei, şi le-a adus un omagiu pompierilor care "şi-au asumat riscuri mari pentru a opri focul care se îndrepta către turnuri".

Edilul a vorbit şi de compasiunea cu care oameni din lumea întreagă au reacţionat la dezastrul din capitala Franţei.

"Am primit mesaje din lumea întreagă, de la toţi colegii mei primari..., multe persoane vor să vină, să doneze, să contribuie la restaurarea acestui monument care este asemenea unei persoane vii. Notre-Dame de Paris este o persoană vie, face parte din Paris. Este vorba de istoria noastră, dar şi de viaţa de zi cu zi. (...) Este emoţionant să vedem cum toată lumea se mobilizează", a afirmat edilul Parisului. AGERPRES/(A - editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

Incendiu la Notre-Dame: Clopotele catedralelor din Franţa vor răsuna miercuri, la ora 16:50 GMT

 

Incendiu la Notre-Dame: Musulmanii chemaţi să se mobilizeze la reconstrucţia edificiului

 

Incendiu la Notre-Dame: Operele de artă aflate în catedrală vor fi transferate la Muzeul Luvru

 

Incendiu la Notre-Dame: Marea orgă a fost salvată, dar este în pericol (organist)

 

Catedrala Notre-Dame din Paris, monument al arhitecturii gotice timpurii, afectată de un incendiu violent

 

Incendiu la Notre-Dame: Statuile de pe fleşa catedralei, în renovare, au scăpat de flăcări

 

Incendiu la Notre-Dame: Vaticanul, dispus să ofere expertiză tehnică pentru a ajuta la reconstrucţia catedralei

 

Incendiu la Notre-Dame: Pista accidentală este privilegiată (procurorul Parisului)

 

Incendiu la Notre-Dame: Marile partide franceze şi-au anulat acţiunile electorale pentru alegerile europarlamentare

 

Incendiu la Notre-Dame: Incendiul a fost stins în totalitate (pompieri)

 

LIVE UPDATE Celebra catedrală Notre-Dame din Paris, cuprinsă de flăcări (FOTO/VIDEO)

 

Incendiu la Notre-Dame: Papa Francisc se roagă pentru catolicii francezi şi pentru Paris

 

Incendiu la Notre-Dame: Familiile Arnault şi Pinault donează 300 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei

 

Incendiu la Notre-Dame: Iranul este alături de francezi şi de toţi catolicii

 

Notre-Dame/reconstrucţie: Tajani propune europarlamentarilor să-şi doneze diurna, Tusk face apel la implicarea membrilor UE

 

Incendiu la Notre-Dame: Primarul Parisului intenţionează să organizeze o conferinţă a donatorilor pentru reconstrucţia catedralei

 

Incendiul de la Notre-Dame, "o durere în inima ruşilor" (Vladimir Putin)

 

Incendiu la Notre-Dame: Irakul, al cărui patrimoniu a fost devastat de război, îşi exprimă solidaritatea cu Parisul

 

Incendiu la Notre-Dame: Ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, consideră că va fi un elan de solidaritate pentru refacerea catedralei

 

Incendiu la Notre-Dame/ Mesaje de regret din partea miniştrilor: O veste cutremurătoare pentru întreaga omenire

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-05-2026 21:50

Iași: Un exemplar al manualului Inchiziției va fi expus la Palatul Braunstein, în cadrul RCW 2026

Un exemplar originar al volumului 'Malleus Maleficarum', considerat manualul Inchiziției, a ajuns la Palatul Braunstein din Iași, sub escorta Jandarmeriei, unde va fi expus, conform protocolului, până pe 24 mai, în cadrul Romanian Creative Week (RCW) 2026. Potrivit organizatorilor RCW, cartea a fost împrumutată de la

Cultura - Media 13-05-2026 17:30

Brașov: Un nou muzeu va fi deschis la Râșnov, în cadrul Dino Parc

Orașul Râșnov va avea un nou muzeu, administrația Dino Parc anunțând, miercuri, că a primit oficial avizul Ministerului Culturii pentru a deschide Muzeul Pădurii în cadrul parcului cu dinozauri. Conform sursei citate, muzeul se dorește a fi un spațiu educațional care se adresează în mod special școlilor, un spațiu &icir

Cultura - Media 13-05-2026 17:12

România participă la Târgul internațional de carte de la Praga

România participă, începând de miercuri, până duminică, la Târgul Internațional 'Lumea Cărții' de la Praga, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei editoriale și literaturii din Europa Centrală, desfășurat în spațiul expozițional Výstavištì din capitala Cehiei.

Cultura - Media 13-05-2026 16:11

AnulBrâncuși/ Gorj: Muzeul Județean expune 'Incursiune în spiritul brâncușian' la Sebeș

Muzeul Județean Gorj 'Alexandru Ștefulescu' va participa, în perioada 15 mai - 1 iunie, la Festivalul Internațional 'Lucian Blaga' organizat de administrația locală a municipiului Sebeș (județul Alba) cu expoziția de artă modernă și contemporană 'Incursiune în spiritul brâncușian'. Expoziția va putea f

Cultura - Media 13-05-2026 16:06

Ministerul Culturii: Peste 47 milioane de euro pentru cultură prin Granturile Norvegiene

Sectorul cultural din România va beneficia de peste 47 de milioane de euro prin noile Granturi SEE și Norvegiene 2021-2028, după semnarea memorandumurilor de înțelegere, a anunțat miercuri Ministerul Culturii. 'Prin eforturile echipei Unității de Management a Proiectului (UMP), Programul dedicat culturii va beneficia de o aloca

Cultura - Media 13-05-2026 14:35

UNTOLD anunță programul principalilor artiști - Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Swae Lee, Martin Garrix

Organizatorii Festivalului UNTOLD au anunțat, miercuri, programul principalilor artiști care vor urca pe scena festivalului, organizat la Cluj, în perioada 6-9 august. 'Un nou val de artiști se alătură la Mainstage, Alchemy, Galaxy și DayDreaming printre care: Denzel Curry, GORDO, Shimza, Pendulum și mulți alții completează lineup-ul

Culte 13-05-2026 14:25

Iași: '5 pâini și 2 pești - Hrană pentru toți', o bucătărie socială mobilă organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Un nou proiect social va fi lansat, începând de joi, în curtea Mitropolitană din Iași, unde prima bucătărie socială mobilă va oferi, în fiecare zi de joi, aproximativ 500 de mese calde pentru persoanele aflate în dificultate. Inițiativa intitulată '5 pâini și 2 pești - Hrană pentru toți' este lansată

Cultura - Media 13-05-2026 14:22

A murit clarinetistul, compozitorul şi dirijorul Aurelian-Octav Popa - personalitate marcantã a vieţii muzicale româneşti

Clarinetistul, compozitorul și dirijorul Aurelian-Octav Popa, personalitate marcantă a vieții muzicale românești, a murit la vârsta de 88 de ani, anunță Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). 'Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România regretă plecarea la cele veșnice

Culte 13-05-2026 14:06

Vaslui: 2.000 de copii vor participa la evenimentul 'Bun venit, copilărie!', organizat de Episcopia Hușilor

Peste 2.000 de copii vor participa, sâmbătă, 30 mai, la ce-a de-a IX-a ediție a evenimentului 'Bun venit, copilărie!', organizat de Asociația 'Filantropia Ortodoxă' a Episcopiei Hușilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Copiii, însoțiți de preoții parohi din întreg județul se vor aduna în cu

Cultura - Media 13-05-2026 14:01

Bihor: Târgul de carte Gaudeamus și-a deschis porțile la Oradea

Târgul itinerant de carte Gaudeamus are loc la Oradea, începând de miercuri până duminică, în Piața Unirii, pe o suprafață de peste 750 de metri pătrați, cu peste 60 de branduri editoriale prezente în 45 de standuri, cu mii de titluri din toate domeniile, inclusiv cele mai noi apariții editoriale.

Cultura - Media 13-05-2026 13:33

Municipalitatea face demersuri pentru a obține finanțare europeană pentru reabilitarea și consolidarea Circului Metropolitan

Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit miercuri, a adoptat un proiect care prevede consolidarea, restaurarea, reabilitarea energetică, modernizarea și punerea în valoare a Circului Metropolitan București. Actul normativ a primit 50 de voturi 'pentru'. Conform documentației atașate proiectului, valoarea totală a

Cultura - Media 13-05-2026 10:33

AnulBrâncuși/Gorj: Expoziția internațională 'Brâncuși. Calea spre Lumină', itinerată la Biblioteca Județeană Vâlcea

Expoziția foto-documentară internațională itinerantă 'Brâncuși. Calea spre Lumină' va putea fi văzută și la Vâlcea, în cadrul unui eveniment cultural dedicat celebrării moștenirii artistice și spirituale a sculptor Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Cultur

Cultura - Media 13-05-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/Directorul Bibliotecii 'I. A. Bassarabescu' Giurgiu: Bibliotecarul a devenit mai necesar ca niciodată, e un manager cultural

Directorul Bibliotecii Județene 'I. A Bassarabescu' Giurgiu, Daniela Bardan, consideră că bibliotecarul a devenit mai necesar ca niciodată, el este curator și filtru de informație și este cel ce învață publicul să verifice sursele și cum să găsească informație de calitate. Totodată, bibliotecarul devine și un manager cultural, iar preocuparea pri

Cultura - Media 12-05-2026 17:42

AnulBrâncuși/ Iași: Sculptura 'Cap de copil' a ajuns la Palatul Culturii

Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist Constantin Brâncuși, 'Cap de copil', a ajuns în cursul zilei de marți la Palatul Culturii, unde urmează de săptămâna viitoare să fie expusă, alături de alte obiecte personale ale sculptorului. 'Opera lui Constantin Brâncuși a ajuns cu bine la Palatul C

Cultura - Media 12-05-2026 17:26

Timiș: Casa Muhle din Timișoara, a florarului Coroanei de la Viena, se redeschide comunității

Casa Muhle din Timișoara, familie de grădinari care a fost un simbol al furnizorilor de trandafiri către Coroana Imperială de la Viena, se redeschide simbolic, sâmbătă, redând comunității o parte din patrimoniul și memoria urbană, într-un nou concept de Living Lab pentru oraș. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Alia